MAREA BRITANIE - O PISICĂ A SUPRAVIEȚUIT 12 ZILE ÎNTR-UN CONTAINER PE O NAVĂ DE MARFĂ

Distribuie pe:

O pisică pasageră clandestină pe o navă cargou din Israel, care a fost găsită într-un port din Marea Britanie după ce a supraviețuit unei călătorii de 12 zile, a trecut cu bine de perioada de carantină, relatează Press Association.

Pisica tricoloră, care are în jur de un an, a fost descoperită într-un container pe o navă de marfă ce a acostat în Southampton în luna aprilie. După o perioadă de carantină de patru luni, ea a primit numele Izzy și se află la un centru de adopții pentru pisici din orașul Newbury, în comitatul Berkshire.

“Izzy este destul de timidă și credem că în Israel a fost o pisică fără stăpân, obișnuită să stea în preajma oamenilor, dar să nu fie atinsă”, a declarat o reprezentantă a centrului, Thea Eld.

“N-o să-i cunoaștem niciodată întreaga poveste, dar este foarte probabil să se fi strecurat în container în căutarea unui loc bun de dormit și astfel a ajuns să fie încuiată înăuntru. E destul de remarcabil că a supraviețuit atât de mult timp fără mâncare sau apă în condiții probabil foarte incomode”, a mai spus Eld, adăugând că Izzy are nevoie de “un proprietar răbdător, care îi poate asigura un cămin stabil după atâtea luni pline de turbulențe”.

Lasă un comentariu