4 GOLURI ÎN 15 MINUTE ÎN POARTA ANGLIEI

Distribuie pe:

A urmat meciul cu Anglia. Cel mai greu! Britanicii veneau după un eșec cu Franța și doar victoria îi mai păstra în calculele calificării. Încărcați de discursul motivațional al lui Radu și cu peste 8.000 de români în tribună, tricolorii au pășit pe gazon fără nicio teamă. A fost 0-0 la pauză, cu marile ocazii în dreptul nostru. Repriza a doua a fost o nebunie! Am condus, cu 1-0 și 2-1, dar de ambele dăți am fost egalați. Coman a făcut până la urmă diferența și am câștigat cu 4-2. Pentru ultimul joc din grupă, Cesena s-a transformat în oraș românesc. S-a terminat 0-0, suficient pentru ca România să câștige grupa și să se califice la Jocurile Olimpice, unde nu am mai fost din 1964, iar celelalte participări datează din 1924 și 1952! Competiția a continuat pentru tricolori cu Germania, în semifinale. Tricolorii lui Mirel Rădoi s-au aflat la 45 de minute de o finală. După ce s-au văzut conduși cu 1-0, au reușit să întoarcă până la pauză scorul pe tabelă cu o “dublă” a lui Pușcaș. Energia însă s-a terminat pentru băieții noștri în repriza secundă. În minutul 52, Waldschmidt a egalat din penalty, iar finalul ne-a găsit storși de putere. Germania a profitat și a marcat de două ori în ultimele 4 minute, calificându-se în finala competiției, acolo unde avea să piardă în fața Spaniei. Așa s-a încheiat aventura României la Euro 2019, cu lacrimi în ochi pentru tricolori, cu aplauzele nemților la adresa băieților lui Mirel Rădoi, dar și cu speranță pentru toți suporterii fotbalului românesc, speranța că acești copii se vor maturiza frumos și vor face din nou milioane de români fericiți! Poate chiar la Tokyo! “Să joci la jocurile olimpice este o mândrie uriașă pentru orice sportiv. Messi are atâtea trofee și a zis că pentru el cel mai important este medalia olimpică. E un vis, dar am spus de la început că această generație va scrie istorie. Nu ne vom opri aici. Vom impresiona și în Japonia, românii să aibă încredere în noi!”, Andrei Ionuț Radu, portar România 2020. “Am avut o generație bună atunci, cu jucători de mare calitate care ulterior și-au demonstrat valoarea. Cred că puteam realiza mai multe în Japonia, am pierdut în sferturile competiției cu Ungaria, cea care avea să devină campioană olimpică. A fost una dintre cele mai plăcute experiențe ale mele din cariera de fotbalist”, Ion Pârcălab, mijlocaș România 1964.

LOTUL ROMÂNIEI U23 la Olimpiada din 1964: Ilie Datcu, Stere Adamache, Ilie Greavu, Ion Nunweiller, Bujor Hălmăgeanu, Dan Coe, Emerich Jenei, Gheorghe Constantin, Ion Ionescu, Constantin Koszka, Sorin Avram, Marin Andrei, Mircea Petescu, Carol Creiniceanu, Dumitru Ivan, Nicolae Georgescu, Emil Dumitriu, Cornel Pavlovici, Emil Petru, Ion Pârcălab.

Lasă un comentariu