TÂRGU-MUREȘ - MODIFICĂRI LA REGULAMENTUL PARCĂRILOR PUBLICE CU PLATĂ, ÎNCEPÂND CU DATA DE 01.01.2020

Distribuie pe:

Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 247/26.09.2019 privind modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public de Exploatare și Întreținere a Parcărilor cu Plată din Municipiul Tg.-Mureș, aprobat prin H.C.L. nr. 231/27.07.2017, se prevăd unele noutăți, după cum urmează:

Art. 17, litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:

i) abonamentul tip locatar - reprezintă un abonament anual care este o facilitate acordată locatarilor, persoane fizice, care nu posedă loc de parcare în curtea interioară a caselor sau staționează în afara Zonei 0. La solicitarea unui abonament tip locatar, solicitantul trebuie să prezinte actul de proprietate al autovehiculului și actul de identitate sau dovada domiciliului. Abonamentul dă dreptul de staționare în acea parcare și în parcările amenajate pe străzile alăturate, la o distanță de cel mult 30 m de intersecția străzilor alăturate. Este interzisă parcarea cu abonamente de locatar pentru P-ța Trandafirilor și P-ța Victoriei, aceștia pot beneficia de abonament tip locatar pe străzile învecinate.”

Art. 70 , alin (2) În zilele de sărbătoare legală (conform Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003 republicată) în care nu se taxează utilizarea parcărilor publice cu plată sunt următoarele:* 1 și 2 ianuarie, 24 ianuarie, prima și a doua zi de Paște pentru ambele culte, 1 mai, 1 iunie, prima zi și a doua de Rusalii ambele culte, 15 august, 30 noiembrie, 1 Decembrie, prima și a doua zi de Crăciun, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/24.07.2019.

Art. 75 - zona 0 cuprinde următoarele 14 strazi: Piața Trandafirilor, Piața Victoriei, Piața Petöfi, Tîrgului, Revoluției, (Călărașilor - Poștei), Călărașilor (Revoluției- Brăila), Bártok Bela (Piața Trandafirilor- Piața Teatrului), Horea (Piața Trandafirilor - Gang Poligrafiei), Tușnad (Piața Trandafirilor - Iuliu Maniu), Bolyai Farcas (Piața Trandafirilor - Márton Áron), str. Brăila, George Enescu, Primăriei, Tineretului.

- Reamintim că în zona 0 nu este valabil abonamentul de parcare.

Art. 76 punctele A,B,C, se modifică și are următorul cuprins:

A. Tarifele de parcare pentru zona 0 sunt următoarele: 3 lei - 30 minute; 5 lei - 1 oră.

B. Tarifele de parcare pentru zona 1 sunt următoarele: 2 lei - 30 minute; 3 lei - 1 oră; 10 lei - o zi.

C. Tarifele orare de parcare pentru zona 2 sunt următoarele: 1 leu - 30 minute, 1,5 lei - 1 oră; 5 lei - o zi.

 Art. 91, lit. C: În cazul în care tariful de parcare nu se achită până la ora afișării notei de constatare, pe parbrizul autovehiculului în cauză, se va achita taxa zilnică de 25 lei în zona 1 și 2 . Acest tarif de 25 lei se va achita și în zona 0 în cazul în care timpul de parcare depășește pentru fiecare fracțiune, 2 ore.

Art. 96: Beneficiază de reducere cu 50% a contravalorii abonamentului, doar următoarele categorii de persoane:

- Veteranii de război

- Beneficiarii O.G. nr. 105/1999

Rămâne, în continuare, abonamentul de locatar în cuantum de 200 lei/an.

Art. 125: Operațiunea de achitare a contravalorii timpului petrecut în parcare se poate face și ulterior utilizării parcării publice, până la ora 23.59 a zilei în curs, achitându-se suma de 25 lei, doar online, conform specificațiilor de pe nota de constatare. După expirarea acestui termen se consideră că parcarea s-a efectuat fără achiziționarea vreunei modalități de plată a parcării și utilizatorului i se va aplica un tarif majorat de 50 lei, care poate fi achitat în termen de 48 ore, de la ora 0.00 următoarei zile aplicării notei de constatare. Neachitarea tarifului majorat constituie contravenție, iar contravenientul va achita o amendă de la 200 la 500 lei/parcare.

Toate informațiile necesare se regăsesc pe site-ul societății.

 Vă mulțumim pentru înțelegere.

 

Lasă un comentariu