MIRCEA ELIADE - DE LA GAUTAMA BUDDHA, PÂNĂ LA TRIUMFUL CREȘTINISMULUI

Distribuie pe:

“Istoria credințelor și ideilor religioase” este descrisă în patru volume scrise în Chicago, după cum preciza autorul, în 1978. Cel de-al doilea se referă la Religiile din China antică - credințele religioase în epoca neolitică (capitolul XVI). Prima cultură neolitică este aceea de la Yangshao, după numele satului în care s-au găsit, în 1921, vase de argilă pictate. A doua, caracterizată prin ceramica neagră, a fost descoperită în 1928, lângă Logshan. Vasele din argilă vopsite cu roșu și decorate cu temă funerară au ca motive trei iconografice: triunghiul, tabla de șah și cochilia, aflate doar pe vasele cu uz funerar, asociind noțiunile de unire sexuală, naștere, regenerare și renaștere. Se presupune că această decorație consemnează speranța în supraviețuire și renaștere în cealaltă lume. Peștele din căsuțele sufletului este un alt simbol. Solidaritatea dintre viață, fertilitate, moarte și post existență, concepția ciclului cosmic ilustrat de calendar și actualizat prin rituri, importanța strămoșilor ca sursă de putere magico-religioasă, misterul conjuncțiilor contrariilor, ideea de unitate-totalitate a Vieții Cosmice, dominantă în epocile ulterioare.

Religia epocii bronzului - dinastia Shang insistă cu documentația religioasă. Din mormintele suveranilor aflăm despre practici, inscripții oraculare incizate pe oase de animale. Scrieri din Cartea Odelor atestă credințele și ritualurile clanului regal, idei religioase în legătură cu înnoirea Timpului și regenerarea spirituală. Preeminența unui zeu ceresc, Di, Domnul sau Shang Di, Domnul cel de sus, care avea putere magico-religioasă; apare ideea de ciclu antropocosmic. Cerul, Tian, rămâne protectorul dinastiei, dar îl aflăm și în cultele agrare.

Pământul a devenit un zeu în timpul dinastiei Zhou, prin grăunțele însămânțării ogorului împărătesc. Religia mongolilor se exprima prin șamanism și tehnicile extazului. Potopul îl regăsim și în această cultură. Importanța perechii de contrarii yang-yin valida numeroase tehnici ale trupului și discipline ale spiritului. Simbolismul polarității și alternanței. Filosofii daoiști, ca și eremiții, căutau viața îndelungată și nemurirea.

Confucius a fost un învățător privat, doctrina lui călăuzind serviciile publice, timp de mai mult de 2.000 de ani. Sursa reformei lui e religioasă, exaltă și revalorizează funcția religioasă a riturilor și datinilor. Omul superior trebuie să se preocupe prioritar de existența umană concretă, reforma lui e educația totală, comportamentul ceremonial în conformitate cu Dao. O disciplină care urmărește transmutarea gesturilor în ritualuri, voiajurile extatice sunt călătoriile interioare. Daoismul este filosofia pură, metafizica, țelul adepților fiind dobândirea imortalității.

Practicile dietetice au un obiectiv precis, hrănirea cu alimente și plante medicinale ce conțin energii specifice. Apare alchimia ezoterică.

Brahmanismul și hinduismul sunt primele filosofii și tehnici ale salvării. Totul e suferință, propovăduia Gauthama Buddha. Dharma e mai puternică. Isvara Krsna, autorul celui mai vechi tratat Samkhya, afirmă că dorința omului de a scăpa de tortura întreitei suferințe - mizeria celestă, pricinuită de zei, cea terestră, cauzată de oameni, cea interioară sau organică - este temelia acestei filosofii. Revelarea durerii ca lege a existenței. Metode vizând trezirea supremă: Sankara vorbește de ochii legați cu năframa iluziei, până la întâlnirea cu ființa adevărată, Brahman atman. Omul e prizonierul eliberat de dependența lucrurilor terestre.

Capitolul XIX cuprinde mesajul lui Buddha, de la teroarea eternei reîntoarceri la beatitudinea absolutului. Cele patru adevăruri nobile și calea de mijloc, impermanența lucrurilor și doctrina anatta, calea care duce către Nirvana, transcendentul. Tehnici de meditare și iluminarea lor prin înțelepciune. Paradoxul incondiționatului.

În capitolul XX, religia romană de la origini până la procesul bacchanaliilor, Romulus și victima sacrificială, istoricizarea miturilor indoeuropene, sacredoții, auguri și confrerii religioase. Tracii, Zamolxis și imortalizarea, Orfeu, Pitagora și noua eshatologie, teogonie și antropologie orfică, transmigrația și imortalitatea sufletului, Platon, Alexandru cel Mare și cultura elenistică.

Capitolul XXIV relevă sinteza hinduistă, revelația lui Krsna, a renunța la roadele faptei tale, separare și totalizare. Apoi, în capitolul XXV, Suferințele iudeilor, de la apocalipsă la exaltarea Torei, începuturile exhatologiei, Așteptarea Regelui Messianic, Personificarea Înțelepciunii Divine, de la disperare la o nouă teodicee, Kohelethul și Eccleisiasticul, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, primele apocalipsuri, Daniel și întâiul Enoch, unica speranță, sfârșitul lumii fizice pentru a rămâne la dispoziția lui Dumnezeu. Capitolul XXVI: Creativitate și sincretism în epoca elenistică, promisiunea mântuirii, religiile de mistere, Dyonisos mistic, revelația lui Hermes Trismegistul, aspecte inițiatice ale hermenetismului, substanța transmutată în transcedental, noi sinteze iraniene, Mithra, până la Apostolul neamurilor la esenieni, distrugerea templului, întârzierea parousiei, la iudei. Tribulațiile unei religio illicita, gnosa creștină, erezii și ortodoxie, crucea și arborele vieții, spre un creștinism cosmic, semnificația folclorului creștin, avântul teologiei, volumul 2 încheindu-se cu capitolul Autobuzul care se oprește la Eleusis! Mai avem două volume de sintetizat din...cea mai bună sinteză a credințelor și religiilor!

 

Lasă un comentariu