La plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său ca lumea să aibă viață din belșug (Ioan X, 10). În lumea veche, plină de credințe demonice, zeii și zeițele se nășteau sau dispăreau după imaginea bolnăvicioasă sau mistică a religiei.
Atunci, ca și astăzi, lumea n-a înțeles, și nu înțeleg mulți întruparea lui Iisus din Fecioară și nașterea Sa din veșnicie. Din Sfintele Evanghelii de atunci și până astăzi, și până la sfârșitul veacului, luăm cunoștință de nașterea reală a Fiului lui Dumnezeu, din neam împărătesc, fiind exclusă orice legendă și orice mistificare.
De aceea, între praznicele Bisericii și sărbătorile creștinilor, ca taină de început de mântuire, se înscrie Crăciunul sau Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos.
Pentru români, născut popor creștin în același timp, strămoșii au îmbrăcat acest eveniment în viers de colindă.
Sărbătoarea Crăciunului, pentru noi, a fost totdeauna un prilej de aducere aminte despre strămoși, iar Praznicul Nașterii Domnului a unit cerul și pământul, fiind cea mai veche și frumoasă sărbătoare creștină. La naștere participă toată creatura văzută și nevăzută, popoarele de atunci. Cetele îngerești cântă și preamăresc evenimentul: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca II, 14).
Păstorii se minunează; cititorii în stele privesc uimiți și urmăresc steaua Lui (Matei II, 12); cerul se luminează, Noaptea Nașterii a devenit noapte de priveghere; lumea curioasă vine să vadă. Irod cel mare se tulbură de vestea aflată (Matei II, 13-15); August Cezarul (37 î.Hr.-14 d.Hr.) rămâne mirat; cărturarii, fariseii, tâlcuitorii Legii (Matei II, 3-5) se apleacă pe manuscrise și numeroase suluri de la templu, pentru a se convinge de adevăr și privirea lui. Pruncul Iisus este dovedit ca Mesia.
Evenimentul Nașterii Domnului, ca și faptele de răscumpărare ale lui Mesia au fost prezise și intuite de mulți înțelepți ai antichității, de oracole și sibile. Toate au primit răspuns prin întruparea Fiului lui Dumnezeu (Col I, 26).
Nașterea după trup a Domnului, ca istorisire specifică a Fiului lui Dumnezeu a fost înțeleasă mai bine de către contemporani, odată cu Arătarea (Epifania Sfintei Treimi) pe malul Iordanului, odată cu Botezul Domnului Iisus.
În același timp, a început și era creștină (era nouă) era noastră, amintindu-ne anul Nașterii lui Hristos (după calcule mozaice 5508) început al Noului Testament, început de Nou Eden, - Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, începutul izbăvirii neamului omenesc. Fixarea Erei creștine a însemnat un eveniment istoric, cultural și creștin de mare importanță pentru civilizația omenirii.
Un daco-roman, Dionisie cel Mic (Exiguul) a avut această idee și, de asemenea, importanță. În această perioadă se încheie epoca antichității și începe evul mediu-timpuriu. Era creștină a rămas aceeași, așa cum a fost fixată, la baza ei nefiind calcule omenești, ci evenimentul cheie al mântuirii noastre - Nașterea lui Hristos.
Ziarul mureșenilor “Cuvântul liber” urează, cu prilejul Praznicului Nașterii Mântuitorului, cititorilor și colaboratorilor, un “Crăciun fericit!” și “La mulți ani cu sănătate!”.
