COLINDE, COLINDE!

COLINDE, COLINDE! de Mihai Eminescu

 

Colinde, colinde!

E vremea colindelor

Căci gheața se'ntinde

Asemeni oglinzilor.

Și tremură brazii

Mișcând ramurelele

Căci noaptea de azi-i

Când scânteie stelele.

Se bucur copiii,

Copiii și fetele

De dragul Mariei

Își pieptenă pletele,

De dragul Mariii

Ș'al Mântuitorului

Lucește pe ceruri

O stea călătorului...

*

 

COLINDĂTORII de George Coșbuc

Cad fulgii mari încet zburând,

Și-n casă arde focul,

Iar noi pe lânga mama stând

De mult uitarăm jocul.

De mult și patul ne-aștepta,

Dar cine să se culce?

Rugată, mama repeta

Cu glasul rar și dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos

În ieslea cea săracă,

Și boul cum sufla milos

Căldură ca să-i facă,

Draguț un miel cum i-au adus

Păstorii de la stână

Și îngeri albi cântau pe sus

Cu flori de măr în mână.

Și-auzi! Răsar cântări acum,

Frânturi dintr-o colindă,

Și vin mereu, s-opresc în drum;

S-aud acum în tindă

Noi stăm cu ochii pironiți

Și fără de suflare;

Sunt îngerii din cer veniți

Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă -nălțător și rar

Cântări de biruință,

Apoi se-ntorc și plâng amar

De-a Iudei necredință,

De spini, de-ostași, și c-a murit...

Dar s-a deschis mormântul

Și El acum e-n cer suit

Și judecă pământul.

Și până nu tăceau la prag,

Noi nu vorbeam niciunul

Sărac ne-a fost, dar cald și drag

În casă-ne Crăciunul.

Și când târziu ne biruia

Pe vatra caldă somnul,

Prin vis vedeam tot flori de măr

Și-n fașe mic pe Domnul.

Lasă un comentariu