COLINDE, COLINDE! de Mihai Eminescu
Colinde, colinde!
E vremea colindelor
Căci gheața se'ntinde
Asemeni oglinzilor.
Și tremură brazii
Mișcând ramurelele
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur copiii,
Copiii și fetele
De dragul Mariei
Își pieptenă pletele,
De dragul Mariii
Ș'al Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului...
*
COLINDĂTORII de George Coșbuc
Cad fulgii mari încet zburând,
Și-n casă arde focul,
Iar noi pe lânga mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult și patul ne-aștepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar și dulce
Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Și boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Draguț un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Și îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.
Și-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Și vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiți
Și fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniți
Cu Ler, oi Domnul mare!
Ei cântă -nălțător și rar
Cântări de biruință,
Apoi se-ntorc și plâng amar
De-a Iudei necredință,
De spini, de-ostași, și c-a murit...
Dar s-a deschis mormântul
Și El acum e-n cer suit
Și judecă pământul.
Și până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul
Sărac ne-a fost, dar cald și drag
În casă-ne Crăciunul.
Și când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Și-n fașe mic pe Domnul.