O EUROPĂ “MAI BUNĂ” ÎN 2020 ÎNSEAMNĂ PROTEJAREA FRONTIERELOR UE, DAR ȘI UN ACORD DE INVESTIȚII CU CHINA

Distribuie pe:

UE lucrează la o serie de noi propuneri legislative “pentru a face din Europa un loc în care să se trăiască mai bine”, se arată într-un comunicat publicat, la 1 ianuarie, pe pagina oficială a Parlamentului European (PE). Iată, așadar, care sunt obiectivele Uniunii, în anul care tocmai a început.

Urgența climatică - Combaterea situațiilor de urgență climatică este una dintre priorități. Comisia Europeană lucrează la un Acord ecologic pentru a face ca UE să devină neutră din punct de vedere climatic, până în 2050. Vor fi elaborate propuneri privind siguranța alimentară, controlul pesticidelor și o strategie vizând biodiversitatea până în 2030, precum și pentru reducerea emisiilor de gaze nocive provenind din aviație și din transportul maritim (emisii care au crescut cu 130%, respectiv cu 32%, începând din 1990).

Bugetul pe termen lung - Negocierile cu privire la bugetul UE pentru 2021-2027 vor continua. Parlamentul solicită mai mulți bani pentru combaterea schimbărilor climatice, stimularea inovației și protejarea frontierelor Uniunii și gestionarea imigrației.

Servicii digitale - Comisia va lansa o propunere pentru adoptarea Legii privind serviciile digitale și una referitoare la inteligența artificială, scopul fiind acela ca Europa să rămână lider pe piața digitalizării.

Uniunea bancară - Criza zonei euro a arătat necesitatea intensificării eforturilor pentru integrarea sistemului financiar al UE. În 2020, Parlamentul va acționa pentru consolidarea uniunii bancare, inclusiv prin elaborarea unui plan vizând măsurile de economisire și de rezervă în cazul în care o bancă dă faliment. Uniunea bancară urmărește să asigure că băncile sunt solide și capabile să reziste eventualelor crize financiare viitoare; să reducă fragmentarea pieței, prin armonizarea normelor sectorului financiar; să consolideze stabilitatea financiară în zona euro și în UE în general.

Acorduri comerciale - Parlamentul European va încheia acorduri comerciale și de investiții cu Vietnamul, ceea ce va reduce cu aproape 100% tarifele practicate între cele două entități; în plus, UE va continua negocierile pentru încheierea de acorduri cu alte țări, inclusiv Australia și Noua Zeelandă, Chile, Indonezia, Filipine, Maroc și Tunisia. Sunt, de asemenea, în derulare, discuții pentru un acord de investiții cu China.

Sănătate - Comisia Europeană urmează să prezinte un plan de acțiune pentru combaterea cancerului, document ce va fi discutat în PE.

O altă prioritate o reprezintă drepturile pasagerilor care călătoresc cu avionul sau pe calea ferată, o mai mare atenție fiind acordată persoanelor cu dizabilități.

Lărgirea UE - Vor continua discuțiile cu țările care doresc să adere la UE. Parlamentul European solicită UE să lanseze negocieri cu Albania și Macedonia de Nord, întrucât acestea îndeplinesc condițiile de aderare. Europarlamentarii vor dezbate, de asemenea, perspectivele aderării unor țări din Balcanii de Vest.

Brexit - După toate probabilitățile, Marea Britanie va părăsi UE la 31 ianuarie a.c., deși este posibil ca acest lucru să se întâmple mai devreme, odată acordul de retragere fiind aprobat de Regatul Unit și de PE.

Următorul pas ar fi negocierea unui acord privind relațiile viitoare, document ce ar trebui să includă aspecte precum comerțul și cooperarea în domeniul apărării, mediului și luptei împotriva terorismului.

Securitate - Parlamentul și Consiliul negociază, în prezent, propuneri pentru combaterea diseminării de materiale cu conținut terorist în mediul online. Sunt luate în discuție și controale temporare, la frontieră, în spațiul Schengen. În plus, Comisia trebuie să vină cu o propunere de securizare a frontierelor UE.

Declarația Schumann - La 9 mai se împlinesc 70 de ani de când ministrul francez de externe, Robert Schumann, a propus crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului, care a stat la temelia înființării Uniunii Europene. (sursa - europarl.europa.eu)

 

Lasă un comentariu