GENIUL ROMÂN CARE A CUCERIT AMERICA! MIHAELA FLOREA, CAMPIOANĂ MONDIALĂ LA MICROSOFT OFFICE SPECIALIST 2019

Distribuie pe:

La scurt timp după ce Ștefan Pricopie a câștigat premiul Nobel Junior 2019, iată că o tânără din România a reușit o performanță greu de egalat: Mihaela Florea, o adolescentă de 18 de ani din Brăila, elevă a Colegiului “GH. M. Murgoci”, pasionată de calculatoare, dintotdeauna, este câștigătoarea Campionatului Microsoft Office Specialist 2019 de la New York, secțiunea Excel.

Pasiunea și ambiția i-au adus primul loc în cadrul Campionatului, concurând cu tineri talentați de pe întreg mapamondul.

Mihaela Florea a promovat examenul de Bacalaureat cu media 9,80 și a fost admisă la cinci universități de top din Marea Britanie, dar tânăra a ales Universitatea din Southampton, unde va studia, cum era și de așteptat, Computer Science. Ea își dorește să ajungă dezvoltator web și să se axeze pe crearea de site-uri.

Lasă un comentariu