Cele două mari societăți industriale “Nitrogen” și “Mica” și apoi continuatorul lor, Combinatul Chimic Târnăveni, orașul de pe Târnava Mică, citadelă a creației timpului, prin filele lor îngălbenite de vremuri, pline de faimă, succese și istorie foarte bogată, tradiții, cea industrială și cea muncitorească, ne lasă taine greu de înțeles până acum, umbre încețoșate în negura timpului, unele dintre ele nici până acum dezlegate. De aceea, noi, cei de azi, trebuie să respectăm adevărul istoric, să-l căutăm și să oferim contemporaneității veridicitate, o imagine reală și clară asupra trecutului nostru tot mai îndepărtat, despre locul în care ne-am născut, am muncit și am trăit. Fără adevăr nu există nici bunăstare, nici libertate și nici progres!
De când ne naștem uităm ce știm, dar nu putem să uităm “cine suntem?” Ne putem măcina de trecut. De noi depinde însă cum ne raportăm, în prezent și în viitor, la acesta și, foarte important, să nu uităm lecția trecutului.
Anii trec și se tot duc! Nu se cunosc și nici nu avem dovezi concludente că la fabrica “Nitrogen” din Târnăveni și apoi la Combinatul Chimic să fi fost fabricat vreodată aluminiul industrial. Unele afirmații pot să fie și scrise despre electroliza aluminiului industrial și obținerea acestuia în premieră națională la “Nitrogen”, sunt fire subțiri de ață fără o fundamentare istorică, solidă, umbre încețoșate de mult uitate.
Arhivele au dispărut, “le-au mâncat lupii”, bibliotecile, cele care mai sunt, sunt sărace. Nu mai avem veterani! Suntem din ce în ce mai puțini cei trecuți de 80 de ani. Trăim într-o societate în care nu mai valorează experiența celor vârstnici, absenți în fruntea ierarhiei sociale, greșit exprimate de către epigonii si ageamiii de doi bani, povârniți într-o lume cinică și mereu în viteză, cei care le spun celor din generația a treia: “Generația expirată!”, pierderile fiind imense. Cine ne poate răspunde astăzi la aceste întrebări? Cine să știe, să ne amintească și să ne spună din experiență proprie, după atâta amar de vreme, trecutul fabulos și bogat al fabricii “Nitrogen”, mai apoi al Combinatului Chimic Târnăveni care, orice ar fi, nu trebuie lăsat uitării. Personal, am intrat pentru prima dată pe poarta Combinatului Chimic Târnăveni, “moștenitorul” societăților industriale “Nitrogen” și “Mica”, în anul 1950, după numai 8 ani de la faimoasa plachetă de aluminiu “Nitrogen” 1942. Eram elev practicant al Școlii Medii Tehnice de Chimie Târnăveni. Primele zile de practică destinate elevilor au fost vizitarea și cunoașterea tuturor secțiilor de producție existente la vremea aceea în combinat: chimica (acid sulfuric și săruri), bicromat (și alumină hidratată), amoniac și cloro-sodice, faianță-gresie, carbid.
Interesant, nimic n-am văzut, n-am auzit și nici nu ni s-a prezentat pe atunci, ca elevi, dar nici în cei patru ani de școală și practică în combinat, de la ingineri și maiștrii cu vechi state de serviciu la cele două fabrici “Nitrogen” și “Mica”, ingineri care mi-au fost profesori la cursurile de Tehnologie Chimică Generală, despre fabricarea aluminiului la fabrica “Nitrogen”. Și, mai apoi, nici ca angajat în cei 31 de ani lucrați (1959-1990), în calitate de tehnician chimist și maistru principal specialist, cu importante funcții în Combinatul Chimic, până la ieșire la pensie, în anul 1990.
Paradoxal, în universul acesta mare al necunoașterii, în opinia mea, s-ar putea totuși lua în considerare, experimentarea pentru obținerea aluminiului într-o stație pilot de cercetare, dar pentru o scurtă perioadă de timp, ținându-se cont de fabricația aluminei hidratate pe platformă. Stația pilot, în final dezafectată total, definitiv uitată și fără nici o urmă. Mai poate fi luată în considerare, (și de ce nu) și o abilă stratagemă politică a acelor vremuri, avându-se în vedere importanța aluminiului față de ruși, în industria aero-spațială și construirea avioanelor de către Germania, în urgența celui de-Al II-lea Război Mondial. Rușii, dintotdeauna au fost interesați de industria românească și problemele ei, intențiile ascunse ale sovieticilor pentru metale, aluminiu, petrol, cereale, carne și lână. De ce s-ar fi putut teme marea Rusie de mica Românie? “Puiul care poate rupe spatele cămilei” poate fi aluminiul!!!
(Va urma)
