CURIOZITATEA BĂNCILOR

Distribuie pe:

În cele câteva rânduri nu ne vom referi la instituțiile bancare, fiindcă, prin natura lor, ele, oricum, sunt niște curiozități. Ne vom referi la acest mobilier stradal pe care ne așezăm, când și cum ne mai țin picioarele. Faptul în sine ni l-a inspirat o bancă din stația de autobuze de pe Bulevardul 1848, de la complexul comercial “Darina”, fostul “Cosmos”. Iată că una din băncile metalice n-a rezistat presiunii și s-au rupt barele de metal. Ciudat... Probabil n-au fost făcute calculele de rezistență corect, pentru a ști cu exactitate sarcina maximă pe care o poate suporta o bancă. În acest caz, ar trebui căutată o persoană supraponderală, ceva cam de o tonă greutate. El poate fi făptașul. Dar și el are dreptul să se odihnească, puțin, pe o bancă, chiar dacă nu rezistă sub el. Ori, se poate că fierul a cedat din alt motiv și, aici, gândul ne duce la vreun individ care a devenit turbat de mânie, pe banca respectivă, i-a pus un gând rău și i-a venit de hac. Să ne mai mirăm că băncile cu scânduri de lemn nu le rezistă unor categorii de persoane? Ori ne așezăm pe așchii, ori pe șpan. Minunea este că aceste bănci metalice încă n-au fost cărate în spate și duse la fier vechi...

Lasă un comentariu