Subliniem, în mod deosebit, faptul că sufletul și întreaga conștiință a neînfricatului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt se întâlnește într-un document de valoare unică. Prin el se justifică, încă o dată mai mult, evlavia cu care numele său este pomenit până astăzi, la noi și în largul creștinătății. Este vorba de scrisoarea pe care acesta a adresat-o cârmuitorilor Europei, la 25 ianuarie 1475, îndată după victoria de la Vaslui. Pentru cuprinsul ei atât de elocvent, mai ales că împărtășim convingerea că a fost dictată nemijlocit de nemuritorul voievod al Moldovei, vom reproduce cea mai mare parte a ei:
“Prea luminaților, prea puternicilor și aleșilor domni a toată creștinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită.
Noi, Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturora, cărora vă scriu și vă doresc tot binele și vă spun domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supuie și să nimicească toată creștinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că pe la Boboteaza trecută, mai susnumitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni... (urmează înșirarea celor zece nume de căpetenii turcești, printre care și Laiotă Basarab al Țării Românești, n.n.).
Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare și pe toți i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre; pentru care lucru lăudat fie Domnul Dumnezeul nostru! Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să-și răzbune și să vină în luna mai cu capul său și cu toată puterea împotriva mea și să supuie țara noastră, care este poarta creștinătății, și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută - Dumnezeu să ne ferească de așa ceva - atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri împotriva dușmanului creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă, cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte, pentru Legea creștinească, noi cu capul nostru. Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci, fiți gata fără întârziere. Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie, în 25, anul Domnului 1475, Ștefan Voievod, Domnul Țării Moldovei”.
Remarcăm, mai întâi, că scrisoarea pomenește de șapte ori numele lui Dumnezeu și alte echivalente ale numirii Lui și de nouă ori creștinătatea și credința creștină, într-un spațiu doar de o pagină.
Pentru credinciosul și viteazul nostru voievod, țara sa împlinește rolul de «poartă a creștinătății», cum n-o numise nimeni până la dânsul, cu sacra menire de a fi pavăză și zid de apărare al întregii Europe; dacă totuși această poartă va cădea - cum gândește el cu luciditate -, «atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie». Evoluția istorică a arătat că, la adăpostul bătăliilor și victoriilor marelui Ștefan, Europa a putut să-și construiască în tihnă catedralele, universitățile și celelalte bunuri materiale și spirituale, cu care se mândrește până astăzi.
Adresându-se căpeteniilor creștine ale Europei, Ștefan cel Mare și Sfânt o face, fără discriminare, de apartenență confesională, îndemnându-le stăruitor să alcătuiască un front comun de rezistență și de apărare a tuturor valorilor creștinătății. Prin această atitudine, el se dovedește un incontestabil precursor al principiilor Mișcării Ecumenice din zilele noastre, mișcare în care Biserica Ortodoxă Română activează cu autentic duh evanghelic, fiind convinsă că ea, în pofida unor deficiențe, constituie totuși o mare binecuvântare a veacului nostru.
Ștefan a fost, cu siguranță, la vremea sa, singura căpetenie cu conștiință creștină europeană, care, dacă ar fi fost ascultată și urmată efectiv, ar fi putut arunca pe musulmani din partea Europei cucerită de ei, până atunci, și a restaura imperiul creștin al marelui Constantin.
Pentru ai săi, el rămâne marea și sfânta lor mândrie și cel mai de seamă conducător de țară, din toate punctele de vedere, și din toate cele trei mari provincii românești, atât de pătimitoare în tot trecutul lor. Îndelunga și zbuciumata domnie a ilustrului voievod nu reprezintă numai o perioadă de mare și sinceră afirmare a crezului său personal - credința creștină -, numai o epopee de aspră confruntare militaro-politică, ci și o adevărată epocă, și încă o epocă de prodigioase împliniri și de înfloritoare creații culturale, artistice, religioase, al căror prim motor a fost covârșitoarea sa personalitate.
