“SEMNALE DE SIGURANȚĂ” PENTRU REDUCEREA ANXIETĂȚII

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Facultatea de Medicină “Weill Cornel” a Universității Yale, citați de descopera.ro, susțin că au identificat o soluție care poate duce la reducerea stărilor de anxietate, fără ajutor medical. “Statisticile arată că, la nivel global, unul din trei oameni suferă de anxietate, iar pentru aceștia situațiile de viață care nu reprezintă în realitate un pericol la adresa siguranței lor pot duce la declanșarea unor reacții de frică și a unor tulburări legate de stres.

Pentru tratamentul anxietății, se prescriu terapii comportamentale și medicamente, dar, fie din cauza accesului redus la astfel de soluții, fie din cauza unor factori biologici, aceste tratamente nu sunt disponibile pentru toți cei care suferă de anxietate.

În studiul nostru, am plecat de la observații asupra oamenilor și a șoriceilor și am ajuns la concluzia că un așa-zis semnal de siguranță (un simbol, un sunet, o persoană sau un obiect față de care o persoană are asocieri pozitive) poate duce la reducerea anxietății.

Un semnal de siguranță ar putea fi o piesă muzicală, o persoană sau chiar un element, precum un animal de pluș, care reprezintă absența amenințării. Semnalele de siguranță acționează prin intermediul unor rețele neuronale diferite față de terapiile comportamentale. Aceste terapii pleacă de la premisa că expunerea controlată la factorii de stres duce la o scădere a anxietății. Din păcate, pentru unii dintre cei care apelează la această terapie, ea nu funcționează.

Terapia bazată pe expunere se bazează pe stingerea fricii și, deși în timpul terapiei se formează o memorie de siguranță, aceasta este întotdeauna în concurență cu memoria anterioară de amenințare.

Această competiție face ca terapiile actuale să fie supuse recidivei de frică, în schimb nu există niciodată o memorie de amenințare asociată semnalelor de siguranță.

Prin urmare, identificarea unor soluții alternative pentru cei care nu pot beneficia de tratamente sau terapii este în beneficiul celor care suferă de anxietate”, explică oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu