GUVERNUL A ADOPTAT OUG PRIVIND UNELE MĂSURI FISCAL-BUGETARE

Distribuie pe:

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, luni, că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, care prevede înghețarea indemnizațiilor pentru demnitari și suspendarea prevederilor din Codul administrativ cu privire la pensiile speciale pentru aleșii locali, până la 1 ianuarie 2021.

“Guvernul a fost nevoit să adopte în prima ședință o ordonanță de urgență care să permită intrarea în vigoare a unor măsuri necesare pentru echilibrarea bugetului și pentru încurajarea economiei și pentru care și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului. (...) Vorbim despre înghețarea indemnizațiilor pentru demnitari, după majorarea salariului minim și, prin OUG adoptată astăzi, nivelul indemnizațiilor este înghețat la nivelul lunii decembrie 2019. Vorbim despre suspendarea aplicării prevederilor din Codul administrativ privind pensiile speciale pentru aleșii locali, până la 1 ianuarie 2021. De asemenea, nivelul sporurilor pentru angajații din instituțiile publice a fost stabilit la nivelul cuantumului din luna decembrie 2019 pentru anul 2020”, a spus Dancă la Palatul Victoria.

El a adăugat că în acest act normativ nu a fost introdusă și prevederea privind interzicerea cumulului salariului cu pensia, pentru că în privința acestui subiect este așteptată o decizie de la Curtea Constituțională.

“Au fost adoptate prin acest act normativ prevederile care elimină obligația de majorare suplimentară a capitalului pentru administratorii fondurilor de pensii, precum și prevederile legate de comisioanele de administrare ale fondurilor de pensii care, prin reducerea lor, lasă mai mulți bani în fondul participanților la Pilonul 2 de pensii. Taxa de 2% pe cifra de afaceri pentru companiile din sectorul energetic a fost eliminată, măsură absolut urgentă și necesară, astfel încât piața de energie din România să beneficieze de un climat de încredere și de stabilitate. A fost aprobată și încetarea de drept a detașărilor de la privat în sistemul public la data intrării în vigoare a OUG”, a mai spus Dancă.

Prin acest act normativ, a mai spus el, Fondul de Dezvoltare și Investiții se desființează la data încetării derulării contractelor aflate în desfășurare și pentru care sumele acordate se diminuează la valoarea sumelor primite până la momentul intrării în vigoare a acestei OUG pentru lucrările efectuate și recepționate în condițiile legii.

Dancă a menționat că taxa pe active bancare a fost eliminată, iar punctul de amendă a fost înghețat la nivelul de 145 de lei, fiind eliminată corelarea cu nivelul salariului minim.

 

Lasă un comentariu