Satul Grindeni, a cărui istorie dramatică am descoperit-o prin evocarea făcută cu ocazia anului omagial al satului românesc, este satul în care s-a născut, la 26 mai 1908, pictorul Eugen Gâscă. A trăit și și-a desfășurat activitatea la București, dar pictura sa are dimensiunea plastică a zonei unde s-a născut, cu finalitate clară de a afirma arta aici, mai mult în Transilvania.
Omagiul pe care Eugen Gâscă îl aduce satului său și-a găsit expresia plastică elevată și convingătoare, demnă de oricare dintre muzeele lumii. Este expus în expozițiile muzeelor din țară, la fel în expoziția de bază a Muzeului de Artă, în Galeria de Artă Modernă Românească.
Vasile Drăguț, unul dintre cei mai importanți istorici de artă ai noștri punctează următoarele: “Coame de deal... zmee... vârcolaci”, reîntâlnindu-se cu lumea de calmă frumusețe a dealurilor golașe din inima Transilvaniei natale, poposind lângă Mureșul său cu apă lină, răchiți și cețuri cu fantasme, maestrul Eugen Gâscă și-a adunat pentru a câta oară? tăcutul popor al amintirilor pentru a-l întreba de sine și de toate cele ce s-au petrecut în cer, în ape și pe pământ. (Catalogul expoziției restrospective Eugen Gâscă, București, Sala Dalles 1978, Vasile Drăguț, Text introductiv).
Poate, mai există lume care își amintește de expozițiile pe care i le-am organizat aici, la Târgu-Mureș, în timpul activității mele la Muzeul de Artă. Sunt și destule articole publicate cu aceste ocazii, chiar și în ziarul acesta, al nostru. Prima a fost în 1974, nu știam prea multe despre pictor, la început am crezut că este o expoziție care se poate “bifa”, cam așa se aprecia activitatea pentru expozițiile pe care le organizai, iar cu cât eram plătiți am mai amintit.
Dar când am parcurs materialul pentru expoziție, mi-am dat seama că trebuie să am o atitudine responsabilă în fața acestei arte. Dar arta maestrului Eugen Gâscă nu făcea parte din politica de achiziții a instituției muzeale, oricât era ea de expresivă. Asistam, pentru că nu aveam autoritatea necesară, la toate acele transferuri oficiale de picturi lipsite de stil care intrau în patrimoniul Muzeului de Artă.
Mă întrebam atunci, cum va fi reprezentată artistic această perioadă în viitoarele colecții ale muzeului? Pentru că mă apropiasem de maestru și eram entuziasmată de faptul că Mureșul a ajuns o temă în pictură. Cineva, care s-a scăldat în copilărie în apele lui, nu poate fi indiferent. Mureșul curge și pe la Sânpaul, unde m-am născut, iar în spatele casei priveam dealurile, așa cum sunt ele pictate de artist. S-a împrietenit și cu soțul meu, pentru că Eugen Gâscă l-a cunoscut pe Lucian Blaga, iar Nicu era absolvent de filozofie, așa că aveam teme comune. Pentru că și-a dorit foarte mult să mai vadă o dată Câmpia Transilvană, plopii, cețurile, am invitat-o și pe soția maestrului la noi. Soția maestrului Eugen Gâscă a fost medic și a făcut închisoare politică, pentru că a aprovizionat cu medicamente pe cei care luptau în munți și se opuneau regimului comunist. Acesta a fost motivul pentru care s-au stabilit în București, spunea “acolo dispari ca individ”.
Așa am reușit să port discuția acelor donații de 60 de lucrări, donate pentru patrimoniul Muzeului de Artă, în 1985. Am organizat o expoziție cu donație. Catalog nu s-a făcut, pentru că în 1985 muzeul funcționa pe bază de autofinanțare, dar au posibilitate generațiile viitoare.
Nu știu cum va fi forma de locuire a satelor noastre, dar în artă lucrurile rămân, așa cum vitejia soldaților în 1877 se vede în “Atacul de la Smârdan” a lui N. Grigorescu, iar acestea sunt documentele continuității noastre.
