DIN PREA MULT RESPECT PENTRU MEDICINĂ, PENTRU STUDENȚI, PENTRU MEDICII REZIDENȚI ȘI MEDICII PENTRU CARE JURĂMÂNTUL LUI HIPOCRATE ÎNSEAMNĂ CEVA!

Distribuie pe:

Consider că este o eroare tipic românească, poziția politicienilor români cu privire la pregătirea medicilor rezidenți în mediul privat! Decizia se pare că a fost luată fără o analiză complexă și fără discernământ, iar această eroare ne va costa, așa cum ne-au costat multe alte greșeli făcute în diverse medii.

Consider această decizie că este eronată din următoarele motive:

- Sistemul medical privat din România este, fără îndoială, absolut necesar. În acest sistem pot lucra, ca toată lumea de altfel, profesori eminenți sau reputați profesioniști. Scopul lor, însă, este businessul și nu obiectivele ce le au prin lege centrele universitare.

- Centrele universitare și mediul universitar sunt create ca o responsabilitate a statului privind tot ce înseamnă sistemul de sănătate.

- Pe primul plan, centrele universitare sunt destinate formării și educării studenților, pentru a deveni medici, prin cursuri universitare, post universitare, centre de îndrumare și cercetare. Evoluția profesională a fiecărui medic are loc sub supravegherea și îndrumarea strictă a cadrelor universitare care au această responsabilitate.

Pe lângă profesiunea strictă, studenții sunt învățați să devină buni cetățeni, dominați de altruism și cu respect față de crezul medical.

- În al treilea rând, centrele medicale responsabile au și această integrare în ceea ce înseamnă cercetarea, tratarea și îngrijirea bolnavilor, a statisticilor și politicilor de sănătate, nemaivorbind de faptul că deciziile, analizele și tacticile sunt stabilite în comun prin consultări, completate de cele mai multe ori și cu consultul interdisciplinar.

Ceea ce am arătat mai sus ar trebui să se întâmple cu adevărat în sistemul universitar, unde e nevoie de control și verificări, astfel încât legislația privind formarea și evoluția profesională să fie în totalitate respectată!

- Rezidenții pot face practică și în centrele private, dar responsabilitatea pentru formarea lor, pentru modul în care evoluează profesional o au centrele universitare. Rezidentul nu trebuie transformat doar “într-un ajutor” pentru întocmirea foilor de observație sau la completarea unor activități, neremunerate bineînțeles, dar care privesc profitul celor din centrele private.

- La fel și doctoratele; vinovați îi consider în primul rând pe îndrumătorii de doctorate (pentru cei mai mulți a devenit o afacere), care ar trebui să fie printre primii trași la răspundere pentru falsul intelectual ce se execută sub supravegherea lor. Iar acest lucru ar putea fi realizat foarte simplu, prin retragerea acreditării.

 

Lasă un comentariu