• “Nimeni nu poate trăi fără unitate interioară, fără sfânta împăcare lăuntrică între conștiință și faptă. Numai că aici se pot realiza două soluții cu totul opuse. Unii își pun faptele de acord cu conștiința. Alții, cei mai mulți, își pun conștiința de acord cu faptele. Una e de la înger, alta de la diavol”.
Camil Petrescu (1894-1957), scriitor, dramaturg, estetician român, doctor în filosofie, nuvelist, poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că: “Întreaga poetică a romanului camil-petrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului”. După moartea părinților, de tineri, a fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliție Tudor Popescu din mahalaua Moșilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul “Sf. Sava” și la Liceul “Gheorghe Lazăr” din București. Urmează apoi Facultatea de Filosofie de la Universitatea din București. Își ia licența cu calificativul “Magna cum laude”, după care devine profesor la Timișoara. Debutează la revista Facla în 1914, cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul “Raul D”. În 1916-1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum se regăsește în romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930). Pleacă în război, unde este rănit, își pierde auzul, fapt care-l va marca toată viața. Participă la ședințele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu. În 1939 este numit directorul Teatrului Național din București, iar în anul 1947 a fost ales membru al Academiei Române. Moare la București, la 14 mai 1957.
***
• “Precum câinele fuge de bățul cu care a fost lovit, tot așa diavolul fuge de “crucea” care îi amintește că prin ea a fost biruit. Pune, creștine, credința ta în Cruce, ca trofeu contra celor ce se împotrivesc spuselor tale! Când vrei să discuți cu cei necredincioși despre Crucea lui Hristos, fă-ți mai întâi cu mâna semnul Sf. Cruci, și cel ce se împotrivește va tăcea.
Chiril al Ierusalimului (315-386), sfânt, teolog, învățător al Bisericii Răsăritene, patriarh al Ierusalimului. Intră devreme în monahism, iar în anul 345 este hirotonit preot, după care în 348 este înscăunat ca episcop, urmându-i Sfântului Maxim. Se iscă un conflict docmatico-canonic în urma căruia a fost nevoit să accepte exilul în Tarsul Ciliciei, la Episcopul Silvan. A stat 11 ani în exil, urmare a trei încercări ale diavolului. A fost unul din cei mai de seamă participanți ai celui de-al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din 381 și stâlp pentru biserica creștină. A păstrat curat tezaurul credinței și a dus o viață morală de o rară frumusețe și se pare că pe vremea lui s-a construit Biserica Învierii din Ierusalim, unde și-a rostit o parte din cuvântările sale. Este sărbătorit la 18 martie, atât de Biserica Ortodoxă cât și de cea Catolică.
