Noul an a debutat abrupt în planul Relațiilor Internaționale, cu vestea asasinării generalului iranian Quasem Soleimani, în apropierea aeroportului din Baghdad, în urma unui ordin dat în acest sens de președintele american Donald Trump, un moment de inflexiune pentru întreaga arhitectură de securitate din Orientul Mijlociu.
Pentru a sublinia relevanța acestui eveniment, trebuie menționate câteva date din biografia lui Soleimani, o figură de-a dreptul controversată.
Acesta era, de mai bine de două decenii, comandantul forțelor Quds (Gărzile Revoluționare iraniene), considerat mâna dreaptă a președintelui Hassan Rouhani, veteran al războiului dintre Irak și Iran. Soleimani reușise să creeze o veritabilă rețea operativă în regiune, coordonând acțiuni desfășurate de Hezbollah împotriva Israelului, alte acțiuni din perioada invaziei americane din Irak (2003), sprijinirea liderului sirian Bashar al-Assad sau a eforturilor de extindere a influenței Iranului printre vecini.
Anihilarea generalului Soleimani reprezintă o lovitură puternică dată regimului de la Teheran, astfel că obișnuitele amenințări belicoase, cu represalii, nu au întârziat. În ciuda faptului că Iranul este o sursă de instabilitate în regiune și a unor știri alarmante apărute pe diverse canale, este puțin probabil ca acest incident să determine o confruntare la scenă deschisă între Statele Unite și Iran, pentru că totuși vorbim despre doi actori cu forțe disproporționate, însă Iranul ar putea apela la tipul de război asimetric (atacuri asupra ambasadelor, a personalului militar, încercarea blocării strâmtorii Ormuz) sau a atacurilor locale prin interpuși (proxy), pentru a-și provoca adversarul. Denunțarea Tratatului privind Neproliferarea Nucleară este deja o primă măsură de retaliere gândită de Teheran. Cert este că situația va rămâne volatilă în Asia Centrală și în acest an, iar evoluțiile de acolo merită urmărite în continuare.
În ceea ce privește alte tensiuni geopolitice din lume, nici acest an nu se arată liniștit. Schimbarea ordinii internaționale și accelerarea globalizării vor pune o presiune suplimentară pe guvernele din întreaga lume, alături de diferitele forme de terorism și războaie hibride care pot afecta întreg mapamondul. Având în vedere că în noiembrie avem alegeri prezidențiale în Statele Unite, este de așteptat ca mulți dintre actorii globali cu interese să rămână în expectativă până după alegeri, pentru a vedea dacă va avea loc o schimbare de administrație și, în funcție de acest lucru, să își planifice următoarele acțiuni.
Uniunea Europeană se află și ea într-un tip de criză, odată cu apropierea Brexitului, care ar putea aduce cu sine un impact economic greu de estimat asupra celorlalte state membre. Le aceasta se adaugă și un clivaj tot mai evident între statele vestice, în genere fondatorii UE și statele Est-Europene care au aderat mai târziu la blocul comunitar, problemă care se poate rezolva doar prin implementarea unor reforme de proporții la Bruxelles. De asemenea, războiul hibrid început în 2014, în Estul Ucrainei, pare departe de orice soluție, prin urmare Federația Rusă va continua să deruleze activități operative, având ca scop intimidarea Kievului.
Incertitudinile vor continua și în legătură cu programul nuclear Nord-Coreean. O reluare a testelor nucleare poate destabiliza balanța puterii din regiune și poate determina țări din regiune, precum Coreea de Sud și China, să treacă la acțiuni unilaterale. În schemă intră și Statele Unite, care au tot interesul să mențină un climat de securitate în Asia de Est, dar relația lipsită de încredere cu partenerii din regiune face cooperarea mai dificilă. Rămânând în regiune, o atenție deosebită trebuie acordată Chinei, care își continuă cursa pentru supremația globală prin întărirea autorității președintelui Xi Jinping și politica de sporire a influenței sale în Marea Chinei de Sud-Est sau în zone din Europa sau Africa. Este de urmărit și amploarea cu care războiul comercial dintre Statele Unite și China va afecta economia chinezească. Volatilitatea din regiune este determinată și de interesele Pakistanului și Indiei - puteri nucleare la rândul lor - de a militariza treptat Oceanul Indian.
Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Africa Sub-Sahariană vor continua să fie sub zodia instabilității, din cauza sărăciei, corupției endemice și a mobilizării multiplelor grupuri etnice sau religioase care pot servi drept alternative la guvernele slabe, în timp ce alte state din aceste zone se află sub regimuri autoritare. Așadar, aici persistă pericolul grupărilor insurgente și teroriste, care servesc ca un factor destabilizator.
Toate aceste evoluții ne duc spre ideea că ordinea internațională stabilită după Al Doilea Război este pe cale să se schimbe, puterile emergente având tendința să ajusteze regulile jocului în funcție de propriile interese. Aceste schimbări complică misiunea instituțiilor internaționale menite să asigure pacea și cooperarea interstatală, având în vedere că normele care au stat la baza lor sunt din ce în ce mai contestate.
