ROMÂNII, FRUNTAȘI LA PRODUCȚIA DE BĂUTURI ALCOOLICE, DAR ȘI LA... CONSUM!

Distribuie pe:

Agenția de cercetare a pieței “Reveal Marketing Research” a analizat, la sfârșitul anului 2019, cum stau românii cu producția și cu consumul de băuturi alcoolice, concluzionând că suntem buni la ambele capitole.

Ne “preparăm” băuturile la noi acasă...

Potrivit studiului, în ultimii ani, românii ocupă locuri de top, atât la producția, cât și la consumul de alcool. Cele 510 milioane de litri de vin produse în 2018 clasează România pe poziția 6 în Europa și pe locul 13 în lume, iar cele 1,8 miliarde de litri de bere pun țara noastră pe locul 9 în Uniunea Europeană.

La consum, România ocupă locul 5 în topul țărilor cu un model de consum excesiv (cel puțin 60 de grame de alcool pur la bărbați și 40 de grame la femei, cel puțin o dată la 30 de zile), după locuitorii țărilor nordice. Din păcate, peste 25% din alcoolul consumat în țara noastră este nefiscalizat, adică este produs în gospodării, în afara unui regim de control.

Aproximativ o treime dintre români preferă berea, în general cea produsă în unități industriale (28%), dar există un interes în creștere și pentru cea artizanală (2,7%), bărbații fiind principalii consumatori (37,8% dintre respondenți).

Pe locul doi se situează vinul liniștit, ales de unul din cinci români, urmat îndeaproape de cidru (15,4%), care este preferat mai mult de către femei (21,2% dintre doamnele intervievate), probabil datorită conținutului mai mare de zahăr și prin diversitatea aromelor.

Un sfert dintre români (cică) nu beau deloc

Spirtoasele, atât cele autohtone, cât și cele de import trezesc interesul a doar 3-7% din populația urbană. “Acest rezultat este destul de surprinzător pentru o țară în care pălinca face parte din ospitalitatea caracteristică și în care mulți locuitori din mediul urban consumă cocktailuri. Totuși, aproape un sfert dintre respondenți au declarat că nu beau deloc alcool.

Berea este cea mai populară alegere: 40% dintre bărbații români beau o bere cel puțin o dată pe săptămână, în diverse ipostaze (după serviciu - 35,9%, la sărbători - 35,7%, sau ca socializare în oraș - 30,7%).

Asocierile din mintea consumatorilor de bere sunt în zona de mâncare-snacksuri (8,4%), mici, grătar, friptură (6,6%).

Unul din zece români alege să bea vin aproximativ o dată pe săptămână, cei tineri și femeile fiind mai activi în acest sens. În percepția generală, consumul de vin este asociat cel mai des cu sărbătorile (58%), zilele de naștere (35,2%), degustările (24,3%) și socializarea în oraș (17,7%).

Din răspunsuri, se observă că vinul este privit ca o băutură elegantă, de socializare, seducție și gastronomie”, se arată în studiu.

Spirtoasele, doar pentru ocazii speciale...

Pentru români, băuturile spirtoase rămân un moft și o categorie preponderent masculină, în condițiile în care sub 10% dintre respondente beau mai des de o dată pe lună. Aproape jumătate dintre ocaziile de consum sunt la sărbători, urmate de degustări (35%) și zile de naștere (27%).

Spirtoasele sunt preferate de cei care au peste 45 de ani. Asocierile spontane sunt cu noțiunile de tărie (19,8%), petrecere (11,3%), combinat cu sucuri (6,1%) și mâncare (5,1%).

Deși majoritatea respondenților (62,6%) își iau băuturile din comerț, ce este surprinzător pentru locuitorii mediului urban este procentul relativ mare, de 19%, care declară că băuturile alcoolice pe care le consumă provin din producție proprie. Un procent similar există și în cazul celor care își achiziționează băuturile alcoolice de la rude, prieteni sau producători individuali.

În ceea ce privește frecvența de consum, cei mai mulți români (39,2%) consumă o băutură alcoolică o dată pe săptămână, cel mai probabil în weekend, aceste procente fiind chiar mai mari în rândul celor sub 35 de ani.

În jur de 20% beau de 2-4 ori pe săptămână, peste o treime dintre respondenți (34%) beau foarte rar sau deloc, aceste comportament precaut fiind întâlnit mai mult la femei (40,7% dintre participante). De remarcat este faptul că 44,6% dintre tinerii sub 25 de ani beau mai rar de o dată pe săptămână.

Cum ne alegem băuturile

Conform studiului, principalul factor de decizie în alegerea unei băuturi alcoolice este prețul (44,5%). Pe lângă costuri, brandul este foarte important, fiind menționat de 39,3% dintre respondenți. Promoțiile pot impulsiona cumpărătorii, de obicei tot pe cei preocupați de costuri, în timp ce noutățile apărute în gamă sunt mai puțin importante, doar unul din zece români fiind sensibil la acestea.

În ceea ce privește bugetul alocat băuturilor alcoolice, acesta este de aproximativ 15 lei săptămânal, cu un maxim de 19 lei la cei sub 25 de ani. La o evaluare lunară, românii sunt dispuși să cheltuiască pe produse alcoolice aproximativ 51,6 lei, minimul fiind oferit de femei, în jurul valorii de 41,8 lei, iar maximul de tineri, la 67,2 lei.

Se observă că, deși tinerii beau cel mai puțin, sunt dispuși să cheltuiască mai mult, ceea ce înseamnă că aleg băuturi mai scumpe și de mai bună calitate. Românii sunt foarte rezistenți la schimbare, majoritatea (47%) spunând că foarte rar ar bea altceva, 21,3% au răspuns că rar și doar 3,5% sunt curioși.

Piața băuturilor, greu de penetrat

Deși pare extrem de ofertantă și cu potențial de creștere, piața băuturilor alcoolice din România este greu de penetrat pentru jucători noi, mai ales dintre aceia care aleg să atace categoriile premium.

Volumul de consum pe cap de locuitor plasează România în grupe de risc în ceea ce privește sănătatea, însă pentru că, în general, este vorba de autoconsum, valorile respective nu se reflectă în profitul companiilor producătoare și nici în taxele încasate de stat.

Tinerii sub 25 de ani din România se încadrează în trendul mondial al celor care consumă mai puțin alcool sau deloc, o situație la care producătorii vor trebui să se adapteze prin restructurarea discursurilor și ofertelor, dacă speră să își păstreze indicatorii economici și în următorul deceniu.

În ceea ce privește categoriile de produse, există o dezvoltare încă insuficientă a piețelor de vin și spirtoase. Atât timp cât bugetele alocate de consumatori băuturilor alcoolice sunt în categoria economic, acestea nu se vor putea extinde prea curând.

Cum românii sunt rezistenți la schimbare, este nevoie ca producătorii să trezească în ei curiozitatea de a încerca lucruri noi și să ofere educație prin metode în care consumatorul participă activ (degustări, jocuri, work-shopuri), cred realizatorii studiului.

***

Cercetarea s-a desfășurat la finalul anului 2019, pe un eșantion reprezentativ de 1.002 persoane, 523 de femei și 479 de bărbați, intervievați online.

Lasă un comentariu