MINISTRUL MUNCII, DESPRE CREȘTEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE: DECIZIA TREBUIE BINE CÂNTĂRITĂ; ÎN ROMÂNIA, OAMENII VOR SĂ SE PENSIONEZE CÂT MAI DEVREME

Distribuie pe:

Decizia privind majorarea vârstei legale de pensionare trebuie foarte bine cântărită, pentru a da celor care doresc posibilitatea să muncească și după împlinirea vârstei de pensionare, dar și pentru a ține cont de o tendință din societate, aceea de a munci cât mai puțin, de a se pensiona cât mai devreme, a declarat joi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

“Decizia trebuie foarte bine cântărită, am și eu semnale în sensul în care simt că în societatea românească oamenii vor să se pensioneze cât mai devreme. Mulți dintre cei care sunt aproape de vârsta pensionării își pun problema să se pensioneze cât mai devreme. Există o tendință în societatea românească de a munci cât mai puțin și cred că trebuie o justă măsură pentru a da, într-adevăr, posibilitatea celor care doresc (să muncească după împlinirea vârstei actuale de pensionare, n.r.), dar în același timp de a ține cont de o tendință pe care o văd și eu în societate, de aceea nu mă grăbesc să iau decizii în lipsa unei discuții”, a precizat Violeta Alexandru.

Aceasta a afirmat că discuțiile instituționale pe care le au oficiali din cadrul Ministerului Muncii pe subiectul posibilității creșterii vârstei de pensionare vor fi urmate de o dezbatere publică pe acest subiect.

“Constatând că în toată Europa există o discuție și o preocupare față de acest subiect și ca urmare a nevoii de a înțelege în ce măsură se pot găsi măsuri active pentru a-i stimula pe cei care doresc, subliniez acest lucru, să desfășoare în continuare o activitate peste vârsta limită de pensionare, am început să analizăm, în interiorul Ministerului, fiind departe de a vorbi despre o decizie în acest sens, respectiv despre măsuri concrete pe care le văd deja clar ca întâmplându-se în perioada următoare, am început să documentăm subiectul. Nu cred că e de luat o decizie în această privință fără o dezbatere în societate, față de experiența pe care am văzut-o la nivel european în reuniunea pe care am avut-o cu miniștrii Muncii de acum câteva săptămâni, țări europene importante sunt preocupate activ de această chestiune”, a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a apreciat că nivelul mai mic al speranței de viață din România față de cel din alte state europene obligă la realizarea unei dezbateri publice în societatea românească pe subiectul posibilității creșterii vârstei de pensionare.

“Față de preocuparea colegilor mei (europeni, n.r.), personal găsesc că numai sub aspectul diferenței care există între speranța de viață din România și cea din alte țări, merită să facem mai întâi o dezbatere, merită să vedem cum îmbrățișează societatea și care sunt reacțiile pe care aceasta ni le dă cu privire la o eventuală măsură. Suntem departe de a lua o decizie, însă văzând de la nivel european o tendință a țărilor membre UE de a genera o schimbare în această privință, m-am simțit datoare să documentăm și noi, astfel încât, pe măsură ce se conturează propuneri, scenarii, dacă vom veni cu mai multe variante le vom scoate în dezbaterea publică și, în funcție de cum reacționează societatea, se va trece la măsurile care se impun”, a declarat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că e conștientă că o astfel de măsură ar avea un impact mai mare în sistemul public decât în cel privat.

“Ceea ce știu de la începutul acestei documentări este că o eventuală decizie pe acest subiect are de fapt un impact în sistemul public mai mult decât îl are în cel privat. Astăzi și în sistemul privat poți să ajungi la o înțelegere cu cel cu care lucrezi, dacă are nevoie de serviciile tale și să ți le oferi în continuare. În fapt, măsura va genera un impact în sectorul public, sunt conștientă de acest lucru, de aceea nu mă grăbesc să vă anunț niște decizii imediate pentru că nu sunt în acest punct. Pe măsură ce concluzionăm pe o variantă intermediară, vom dezbate în societate, nu se va lua nicio măsură în lipsa acestei discuții”, a menționat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că ar fi absurd să se decidă creșterea vârstei de pensionare în cazul în care societatea ar respinge în unanimitate această variantă.

“E foarte bine că se generează reacții, e foarte bine, mai grav este să luăm decizii în birou, cu ușa închisă, și să nu ținem cont de ceea ce oamenii ne transmit ca semnale. Este absurd să luăm o decizie pe care societatea ți-o respinge în unanimitate. Voi fi atentă la toate aceste reacții, vom dezbate și se va trece la o concluzie a noastră, a echipei guvernamentale, împreună cu cei care ne vor trimite reacții”, a încheiat Violeta Alexandru.

Lasă un comentariu