“UN SISTEM NORMAL DE VOT ESTE ALEGEREA PRIMARILOR ÎN DOUĂ TURURI, DAR NU CRED CĂ SE VA MAI APLICA”

Distribuie pe:

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni că un sistem normal de vot este alegerea primarilor în două tururi, însă și-a exprimat îndoiala că acest sistem va fi aplicat în primăvară, motivând că PNL și PSD “nu își doresc acest lucru”.

“Am susținut și susținem în continuare că un sistem normal de vot la alegeri este la primari cu două tururi, iar la consiliul județean - președinte ales dintre consilieri pentru a nu mai schimba, crea sau institui baroni locali. Nu s-a dorit acest lucru de către PNL anul trecut, când se putea face. Acum, nu știu dacă vor sau nu să facă, însă mi-e foarte clar că PNL a făcut un calcul strict politic. Acum, au ei Ministerul Dezvoltării, au ei bani, primarii PSD probabil mulți o să plece la PNL și atunci nu mai vor în două tururi. Sigur că alegerile în două tururi sunt dezavantajoase pentru partidele mari, PSD și PNL, și dă o șansă partidelor mai mici - Pro România și USR. (...) Cred că ar fi un sistem bun, dar nu cred că se va mai aplica, pentru că PNL, ca și PSD, nu își doresc acest lucru”, a precizat Ponta după ședința Biroului Executiv al formațiunii.

El a menționat că în 90% dintre cazuri Pro România va avea propriii candidați, însă a subliniat că nu exclude posibile alianțe pentru susținerea unui candidat comun.

“Nu exclud situația în care s-ar putea să facem o alianță de stânga și să susținem împreună, dar aceea ar fi o excepție. În niște cazuri speciale. Referitor la excepțiile punctuale, pe 8 februarie avem Convenția anuală la București, ne lansăm manifestul și practic luăm și niște decizii de politică strict legat de modul nostru de acțiune. Regula absolută va fi că avem candidații noștri”, a mai declarat Ponta, întrebat dacă va fi posibilă o alianță PSD-Pro România pentru susținerea Gabrielei Firea în Capitală.

Despre poziționarea Pro România în cazul în care PSD va depune moțiune de cenzură, Ponta a spus că acest lucru depinde de obiectul acelei moțiuni, menționând că partidul său nu are niciun fel de obligație față de PSD.

“Depinde de moțiune, care e obiectul acelei moțiuni. Dacă sunt măsuri ale Guvernului Orban pe care am anunțat de la început că nu le susținem - să amâne intrarea în vigoare a legii pensiilor, pe care a promulgat-o domnul Iohannis, să ia măsuri legate de taxe, de sănătate, cu siguranță că vom vota o moțiune de cenzură, dar așa nu am niciun fel de obligație la PSD să votez moțiunile lor. Dacă sunt lucruri cu care suntem de acord, da, le putem vota, dar nu au un cec în alb și un vot în alb de la noi, cei de la PSD”, a susținut liderul Pro România.

Cât privește posibila angajare de răspundere a Guvernului Orban pe desființarea Secției Speciale, Victor Ponta a apreciat că “nu aceasta e soluția”.

“Trebuie să existe un mod prin care judecătorii să fie protejați de abuzuri. Din păcate, epoca Onea, Portocală, Uncheșelu nu s-a încheiat și nici nu trebuie să ne întoarcem la ea. Nu cred că aceasta este soluția. Dar mai cred ceva: de fapt, problemele noastre, ale societății, se leagă de sănătate, de educație, de infrastructură, de fonduri europene. Și Guvernul Orban, după ce s-a dus la Palatul Victoria, de două luni vorbește de anticipate, de câte tururi să facem la primari și de secția nu știu care. E o agendă paralelă, o agendă fake. O agendă adevărată e legată de sănătate, infrastructură, fonduri europene și acolo toate veștile sunt proaste. E prima dată când

într-un buget se taie bani, după 2012 vorbesc, când se alocă mai puțini bani la sănătate și educație, la infrastructură aceleași vorbe frumoase (...), iar cu fondurile europene, 2020 este ultimul an când se mai semnează contracte pe bugetul 2014-2020. Acum suntem la 27%, mai au de semnat 73% din bani”, a adăugat Ponta.

Lasă un comentariu