PREDOIU DESPRE DESFIINȚAREA SIIJ: SOLUȚIILE TEHNICE VOR FI DISCUTATE CU CSM CÂND VOM ELABORA UN PROIECT

Distribuie pe:

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, marți, că soluțiile tehnice referitoare la desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ) vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când va fi elaborat un proiect de lege pe această temă.

El a precizat că Memorandumul adoptat la finalul anului trecut reprezintă poziția Guvernului cu privire la SIIJ.

“E vorba de o poziție pe care Guvernul a adoptat-o în ceea ce privește acest subiect, plecând de la modul defectuos în care a fost reglementată această secție, plecând de la ineficiența constatată, cred, destul de ușor în intervalul scurs de la înființarea ei și până astăzi și plecând de la voința de a găsi, împreună cu sistemul judiciar, cu Consiliul Superior al Magistraturii, o soluție adecvată, care să permită și combaterea corupției, acolo unde ea există în sistemul judiciar, și întărirea integrității în acest sistem și păstrarea unor garanții (...) cu privire la drepturile procesuale, la prezumția de nevinovăție. Toate aceste soluții tehnice vor fi discutate cu Consiliul Superior al Magistraturii în momentul în care vom elabora un proiect. Dar obiectivul nostru este să nu punem în paranteză această activitate de păstrare a integrității în sistemul judiciar și, în același timp, să nu avem situații în care se încalcă drepturi și garanții procesuale. Eu cred că din dialogul care va urma, va rezulta un proiect foarte bun”, a declarat Predoiu.

Guvernul a adoptat, pe 27 decembrie 2019, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiției prin care se propune desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Ministrul Cătălin Predoiu afirma, la acea dată, în legătură cu memorandumul propus privind desființarea SIIJ, că aceasta este o instituție sui generis care iese din principiile de funcționare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcționării. El a subliniat că propunerea sa are în vedere și “dimensiunea externă a activității acestei secții”.

Premierul Ludovic Orban a precizat că propunerea MJ de desființare a acestei secții i se pare corectă, fiind de altfel și în programul de guvernare.

Adoptarea acestui Memorandum nu înseamnă că Guvernul desființează SIIJ, ci că își asumă ca poziție oficială soluția propusă de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizatsurse guvernamentale.

 

Lasă un comentariu