Povestea pe care vreau să o spun nu începe, ca toate poveștile, cu “a fost odată”. Începe mult mai prozaic, cu o excursie prin Europa, plănuită de o familie mixtă, româno-engleză, Georgiana și Steve Teers. Se întâmpla în vara lui 2013, iar planul lor era, după cum ne spune Steve, “să mergem într-o excursie ... Franța, Italia, Austria, litoralul Mării Negre, familia lui Georgiana, la București. Voiam să vedem și satul de unde se trage familia Georgianei, dar ea nu mai trecuse pe acolo de vreo treizeci și ceva de ani. Ne-ar fi plăcut totuși să rătăcim pe străduțele transilvane, să vedem gospodăria familiei Georgianei. Așa că am ajuns la Băla”.
Comuna Băla, ținta familiei Teers, este atestată documentar în secolul XIV. Satul Băla este menționat în documente, din anul 1327, chiar cu numele de Băla. Numele provine de la omul care ar fi venit prima dată în acea zonă, care se pare că era un om bălan, de aceea satul se și numește Băla. Satul este situat în zona dintre Pârâul Șar, afluent al Mureșului, și Pârâul Milășel, afluent al Râului Lechința, la mijlocul distanței dintre Târgu-Mureș și Reghin. O zonă românească, mustind de tradiții și legende ...
Primărița din Băla, Mariana Vlad, își amintește: “În 2013, într-o după-masă, și îmi aduc aminte perfect, era luni, eu stăteam la birou și a apărut la ușă o tânără drăguță, simpatică și mi-a zis că e din Londra; am făcut cunoștință. M-am bucurat și cred că din prima privire, la chiar prima întâlnire cu ea, am simțit că ceva bun e pe cale să se întâmple. Georgiana avea un zâmbet larg și mi-a spus că a venit să viziteze Băla și că este într-un tur al Europei cu soțul ei și copiii și ar vrea să se intereseze de o casă; nu aveam foarte multe detalii despre acea casă, dar, ulterior, căutând în registrul agricol, i-am spus că e vândută; între timp, când colegii mei căutau prin acte, ea îmi spunea că îi place foarte mult Băla, că e foarte frumos aici. Eu mă miram în sinea mea, ce caută o femeie de la celălalt capăt al pământului, la Băla, și mai vrea să cumpere și o casă. În cele din urmă, au cumpărat fosta casă a bunicilor ei”.
Planul familiei Teers era să dezvolte o locație turistică aparte, unde lucrurile să meargă în cel mai tradițional mod cu putință. Pentru asta aveau nevoie de ajutor. Primărița s-a oferit și au pus la cale un soi de adunare, cu oamenii din sat. “Erau peste 150 de oameni la cămin. Le-am spus ce vrem să facem și că avem nevoie de ajutorul lor, să plimbe lumea cu căruțele. Consătenii mei nu erau deloc încântați: adică cum să plimbe oamenii cu căruța ... unde să-i ducă și de ce... păi să vadă satul, le-am zis. Ce Dumnezeu să vadă în Băla? - mi-au răspuns. Păi, să vadă cum coaceți pita, cum mulgeți vaca, cum dați de mâncare la găini, mă rog, tot ce faceți pe lângă gospodărie. Degeaba mă strofocam, oamenii nu pricepeau în ruptul capului de ce ar veni cineva din fundul lumii să vadă cum mulg ei vaca, cum fac pită, cârnați, plăcinte. Pentru ei era prea din cale afară!” Într-un final, deși nu erau deloc convinși, oamenii s-au pus pe treabă. An de an au construit în bătătură, puțin câte puțin. Într-un an au făcut un gard. În altul, au amenajat casa veche. În final, tot satul a descoperit o casă nouă, simplă, luminoasă, frumoasă, în stilul locului, dar dotată cu orice ar putea avea un om decent, în orice parte dezvoltată a lumii. Și pare totul așa de firesc, în ordinea lucrurilor. Poate că la succesul întregii afaceri a contribuit și firea familiei Teers. Vântul balcanic care ne bate din când în când poate aduce și nedumeriri. Sigur, ea e româncă, are rădăcinile aici, o trage neamul încoace, dar el? Ce caută englezul aici? Ce-o fi așa frumos? Ei, lasă că o să se sature. Hm, uite că le place în continuare, nu se satură. Într-atât de mult s-au lipit de aceste locuri, încât au creat un adevărat Festival. Băla Fest. Această mână de oameni româno-englezi au ridicat un sătuc mureșean la stadiul de centru de interes cultural, sociologic, etnografic. Steve e tot ce vrei, în afara englezului gomos și înțepat. Ți-era mai mare dragul să-l vezi cum crapă lemne, dă de mâncare la găini, pune mâna pe mistrie sau ciocan. Asta, în pofida felului lui mai aparte de a fi. Căci Steve e pasionat de muzică, e artist. Georgiana e altă natură. Mai pragmatică, excelentă organizatoare, dar, la fel de sufletistă și săritoare.
Prima piatră de încercare a fost nunta artistei Laura Cosoi cu Cosmin Curticăpean. S-au făcut planuri peste planuri până când, Mariana Vlad - primărița - a pus piciorul în prag: “gata, facem nunta fix după modelul nunții mele, cu bucate făcute-n sat, cu ceterașii locului și toate cele, ca la carte”.
Mă rog, ca la cartea din Băla. Era în 2015. De atunci lucrurile s-au dezvoltat iar “pacientul englez” a trecut de la starea de semi-comă, la umblatul pe picioarele sale. Până astăzi, peste 150 de străini au bătut colbul din Băla. Au dat de mâncare la animale, au muls vacile, au făcut pită, plăcinte, tobă și cârnați, au fiert țuică și s-au îngrijit de albine. Povestea nu ne spune cât de bună a fost pita făcută de englezi, nici cât de gustoși cârnații. Dar, poate, ceea ce este mai important, ei au dus imaginea satului Băla în toate cele patru puncte cardinale. Și au dus-o bine, de vreme ce alte două familii de englezi și-au luat case în Băla...
Georgiana își amintește și ea: “acum câțiva ani am început să investim într-o casă la țară, să ne creem locul nostru de liniște, dar nu numai pentru noi, ci și pentru toți cei care sunt ca noi și caută un loc de meditație și reconectare. I-am zis simplu: Poiata Retreat. Pe scurt, acest loc la țară ne-a atras sa ne mutam în Cluj, unde să putem să facem naveta mai ușor între oraș/educație și relaxare”.
Și pentru că veni vorba despre educație, cele două fete ale familiei Teers, Raluca și Polly fac școala la Cluj, la Transylvania College, unde este o școală centrată pe elev, oferind un parcurs educațional complet, de la creșă și până la liceu. Este singura școală internațională din regiune, acreditată de Ministerul Educației Naționale, care a primit statutul oficial BSO (Școală Britanică Internațională) din partea Departamentului de Educație din Marea Britanie. De asemenea, Transylvania College este membru acreditat COBIS (Consiliul Școlilor Britanice Internaționale) și se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române.
Desigur, Poiata Retreat n-are cum găzdui singură puhoiul de străini. S-a apelat din nou la săteni, să-i țină în ospeție. Unde? Cum unde, în camera din față, bineînțeles. “Dar cum să-i culcăm acolo, printre vechituri - au protestat localnicii - trebuie musai să mergem la oraș, să luăm niște țoale mai acătării. Ba nu mergeți la niciun oraș, că străinilor le plac țoalele voastre, moștenite din străbuni!” Și iarăși, bieții oameni s-au înduplecat, cu toate că, poate, nici acum nu-s lămuriți de ce n-ar dormi “englejii” în așternuturi “faine, de la oraș”.
Printre cei veniți la “Băla Fest”, cum se numește festivalul organizat, an de an, de familia Teers, se numără și vedeta TV, Gianina Corondan: “Sigur că nu e totul idilic și că oițele nu dansează în ritmul pe care-l dictăm noi, nici problema canalizării nu se rezolvă foarte simplu, la 30 de km distanță de Târgu-Mureș, dar cineva a observat partea luminoasă și potențialul formidabil al simbiozei oameni-locuri, a găsit în primărița satului un partener foarte binevoitor, a convins prieteni să străbată țara, să găsească acest mic colț de rai, a pus pe roate gospodine și lelițe și nane și unchi și uncheși și baci ungureni, dar mai mult mureșeni. Cineva, pe nume Georgiana, cineva pe nume Steve”.
Cât despre festival, despre Băla-Fest, ce să vă mai spunem: vorbim de un festival în toată regula. Cu zile încărcate de activități. Cu «opening night», la căminul cultural, cu mâncare, făcută de femeile din sat, nu vreți să vă spun ce bunătăți, că muriți de poftă. Cu muzică pe scenă, pentru antren, copiii doar acolo au stat, nu i-au deranjat cântece ca “Drumurile noastre” sau “Dragoste la prima vedere”, chiar dacă unii veneau din Occident și aveau urechile mai fine. Cu ateliere de țesut la război, cu lelea Fira, cu plimbare cu căruța pe întinderile comunei, cu frământat și copt pâinici în gospodăria unor doamne adorabile, mamă și fiică. Cu mic-dejun cu produse bio de la bionice cred, pur și simplu simțeai cum circula prin tine o altă forță după ce mâncai brânză, legume, ouă preparate în fel și chip, lapte proaspăt muls, legume rupte dintre verdețurile cultivate an de an în satul cu pricina. Cu entertainment pentru copii, de la piscină până la jocuri distractive de îndemânare și parteneriat, de la joaca cu animalele domestice până la deprinderea meșteșugului preferat al apicultorilor, lucrul cu albinele. Cu seri de cântec și voie bună, dans și film. Cu sculptat în lemn în fața ochilor noștri. Cu urcatul la stână și descoperirea unui spectacol teatru-dans cu foc și degustarea de bucate printre căpițe de fân. Doar v-am spus, totul e ca la carte. Ca la cartea din Băla! Povestea mea se termină tot altfel decât poveștile obișnuite sau, mai bine spus, nu se termină de loc. Merge mai departe, cu sau fără încălecat pe-o șa!
