APROAPE 600.000 DE COPII ROMÂNI LOCUIESC ÎN ALTĂ ȚARĂ DECÂT CEA DE ORIGINE!

Distribuie pe:

Un studiu al Centrului de cunoștințe pentru migrație și demografie al Comisiei Europene plasează România pe primul loc între statele Uniunii Europene (UE) ca număr al copiilor emigrați, aproape 600.000 de copii români locuind în altă țară decât cea de origine.

Potrivit studiului, în total, în UE locuiesc 1,83 milioane de copii (persoane sub 20 de ani) emigrați din țara de origine. Dintre aceștia, 592.381 provin din România, 240.775 provin din Polonia, iar top 3 este completat de Bulgaria, cu 134.153 copii, arată datele de la finalul anului 2018.

Germania, Belgia, Austria, Spania și Italia sunt câteva dintre țările care găzduiesc cei mai mulți copii români emigrați. Studiul arată că România și Polonia sunt naționalitățile care domină topurile migrației intra-UE.

Cu toate acestea, datele sunt doar cele oficiale și nu includ românii emigrați care nu au declarat acest lucru și care nu și-au schimbat cetățenia. Potrivit studiului, în jur de 7 la sută dintre copiii care trăiesc în UE au cetățenia unei alte țări.

Dacă două treimi dintre aceștia s-au mutat într-o țară UE dintr-un stat terț, adică din afara spațiului comunitar, o treime sunt cetățeni ai UE care locuiesc în alt stat membru.

O altă concluzie a studiului este că migrația din state UE în alte state ale spațiului comunitar, între anii 2014 și 2018, a crescut de două ori mai mult decât cea din state terțe, în ciuda crizei refugiaților.

Lasă un comentariu