PREȘEDINTELE IOHANNIS EFECTUEAZĂ, ÎN PERIOADA 21-23 IANUARIE, O VIZITĂ ÎN ISRAEL

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis va efectua, de marți până joi, o vizită în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediție a Forumului liderilor internaționali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului și împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concen-trare de la Auschwitz-Birkenau - “Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism” care va avea loc pe 23 ianuarie la Ierusalim, potrivit Administrației Prezidențiale.

În marja participării la Forumul internațional dedicat comemorării victimelor Holocaustului, președintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu omologul său israelian, Reuven Rivlin.

Forumul liderilor internaționali, organizat de Fundația Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului - Yad Vashem, se desfășoară sub auspiciile președintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, și se va concentra pe consolidarea angajamentului global față de memoria Holocaustului și a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului și a rasismului.

“Participarea președintelui Klaus Iohannis la acest forum internațional se înscrie în seria demersurilor întreprinse de statul român în ceea ce privește consolidarea educației despre Holocaust, prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei, promovarea valorilor europene, a toleranței, a respectului față de drepturile și libertățile fundamentale”.

Lasă un comentariu