- Deși n-am putea trăi fără ei, nu-i cunoaștem și nu-i prețuim îndeajuns -
* Milioane de oameni suferă de rinichi, uneori fără să-și dea seama. Un fapt ce le poate pune viața în primejdie. Depistarea precoce a problemelor reprezintă o șansă reală de salvare *
Inima, creierul, plămânii - despre ele cunoaștem destule lucruri. Însă, când vine vorba de rinichi, știm doar că ei se prezintă ca un organ-pereche și că au forma unor boabe de fasole. “Rinichiul este un organ esențial, căruia îi revine rolul de coordonare și de menținere a echilibrelor din organism. Atunci când rinichii se îmbolnăvesc, crește riscul de infarct sau de accident vascular cerebral”, avertizează specialiștii. “Numeroase afecțiuni ar putea fi evitate, dacă am avea mai multă grijă de rinichii noștri”.
Zece căzi de baie cu sânge
Una dintre principalele funcții ale rinichilor constă în curățarea corpului de otrăvuri. Deși nu măsoară decât aproximativ zece centimetri în lungime, cinci în lățime și cântăresc numai 150 până la 200 de grame, ei filtrează zilnic între 1.500 și 1.800 litri de sânge. O cantitate enormă, echivalentă cu zece căzi de baie pline ochi. Din acest uriaș volum de sânge, milioanele de corpusculi Malpighi, care nu sunt altceva decât niște minuscule stații de filtrare, îndepărtează produșii metabolici reziduali și substanțele nocive (această primă etapă se cheamă “filtrarea glomerulară”). Mai departe, în tubii renali, un sistem de canale care, puse cap la cap, ar însemna un parcurs total de câțiva kilometri, are loc o nouă filtrare și sortare, executate cu precizie. Materialele de care corpul are nevoie, de exemplu proteinele și electroliții, sunt redirecționați în sânge, pe când tot ce ar putea să ne dăuneze ajunge în vasul de toaletă, odată cu urina. Chiar dacă ni se pare greu de imaginat, fiecare picătură din sângele nostru este trecută prin filtru, la intervale de circa patru minute.
Dar pe lângă funcția lui excretorie, rinichiul are numeroase alte responsabilități. El reglează tensiunea arterială, balanța hidrică, echilibrul acido-bazic și ponderea ionilor de sodiu în organism. Joacă un rol important în metabolismul vitaminei D, contribuind astfel la menținerea sănătății oaselor. Produce eritropoetina, un hormon care este eliberat în sânge, pentru a stimula formarea de noi eritrocite în măduva osoasă. Și fiindcă avem de-a face cu un organ de însemnătate vitală, care totodată vădește o anume fragilitate, corpul nostru dispune de un plan B pentru situații de urgență: în cazul când unul dintre rinichi încetează să funcționeze, celălalt este capabil să susțină întregul volum de muncă de unul singur.
Apă da, sare nu!
Pentru a spăla corespunzător rinichii, este important să bem zilnic un litru și jumătate sau doi de apă. Un indiciu care ne semnalează dacă aportul de lichide a fost sau nu suficient este culoarea urinei: când observăm o nuanță de galben închis, până la brun-portocaliu, ar trebui mărit consumul de apă. La fel de necesar este să găsim măsura potrivită și în privința sării de bucătărie. Obișnuința de a săra exagerat mâncarea suprasolicită rinichii. Nutriționiștii recomandă în jur de șase grame pe zi, respectiv o linguriță. Numai că trebuie luate în calcul și cantitățile deloc neglijabile de sare ascunse în diferite produse alimentare. O pereche de crenvuști, de pildă, conține deja două grame. Să nu uităm nici produsele de panificație: un sfert de kilogram de pâine ne furnizează cam patru grame de sare.
“Jos, fumatul! Restricții la analgezice!”
Alimentația greșită acționează ca un inamic redutabil al sistemului circulator, totuși, încă și mai primejdios este fumatul. “Ne gândim întotdeauna la efectele lui distrugătoare pentru plămâni și inimă, dar ignorăm faptul că fumătorii au o speranță de viață mai redusă - din cauza îmbolnăvirii rinichilor”, subliniază medicii. Oamenii de știință americani au ajuns la concluzia că 31% dintre bolile renale cronice sunt provocate de consumul de tutun. Și există o serie de studii care arată că, atunci când sunt deja afectați, rinichii reacționează dramatic la nicotină: capacitatea lor de filtrare și speranța de viață scad abrupt.
Un factor de risc mai puțin cunoscut este hipertensiunea. Deseori, bolile de rinichi și hipertensiunea se condiționează și se agravează reciproc. Având în vedere acest aspect, măsurarea tensiunii arteriale, devenită un obicei permanent, reprezintă o măsură bine-venită de protecție a rinichilor. După cum știm, tensiunea trebuie ținută sub control, astfel încât să nu depășească valoarea de 140/90 mm Hg.
De asemenea, specialiștii atrag atenția asupra consecințelor nefaste ale administrării masive de analgezice: “Diclofenacul și Ibuprofenul sunt foarte eficiente, însă pe de altă parte ele pot dăuna considerabil rinichilor”. Aceiași specialiști ne recomandă ca, ori de câte ori este posibil, să renunțăm la medicamentele de acest tip. Oamenii care suferă de dureri cronice, mai ales cei care au și probleme renale, ar trebui să se sfătuiască neapărat cu medicul lor în privința alegerii preparatului adecvat, deoarece unele substanțe active sunt mai puțin solicitante pentru rinichi. Și să stabilească doza care ar fi indicată în situația lor.
Însă cauza de departe cea mai frecventă a insuficienței renale cronice este diabetul. Nu poate fi ignorată constatarea că 30-40% dintre diabetici se confruntă, mai devreme sau mai târziu, cu grave probleme renale, an de an mulți dintre ei fiind obligați să recurgă la dializă, ca la un ultim colac de salvare. Tocmai de aceea, specialiștii consideră că orice om sănătos ar trebui să se preocupe din vreme de prevenirea unui diabet de tip 2, printr-o alimentație sănătoasă și suficientă activitate fizică.
Când și cum ne controlăm rinichii?
* 40 de milioane de oameni nu știu că sunt bolnavi *
În prezent, 18% din populația Europei suferă de o disfuncție renală, tendința fiind de creștere, astfel încât se prognozează că, în următorii zece ani, vom asista la dublarea acestui procent. În cifre absolute, vorbim acum de peste 40 milioane de persoane, între care majoritatea nu sunt conștienți de starea lor. Fenomenul produce neliniște în lumea medicală unde, de altfel, a și fost supranumit “epidemia silențioasă”.
Când boala atacă o porțiune din țesutul renal, restul organului, care deocamdată a rămas intact, încearcă să-i preia munca - și la început reușește. Dar, dacă țesutul sănătos s-a restrâns prea mult, rinichiul cedează. De cele mai multe ori, bolnavii simt că este ceva în neregulă abia în momentul când funcționalitatea organului a ajuns să fie serios compromisă. Însă și un rinichi doar parțial afectat generează diverse complicații: hipertensiune, anemie, demineralizarea oaselor, creșterea riscului de infarct și de accident vascular cerebral. “Depistarea precoce are o importanță capitală. Iar afirmația este valabilă și pentru afecțiunile conexe”, precizează nefrologii și adaugă: “Rinichii nu se îmbolnăvesc ireversibil de pe o zi pe alta. De aceea, toată lumea ar trebui să-și facă un control, o dată la doi ani”.
Ce se întâmplă când rinichii nu mai funcționează corect?
Nu există un tratament universal pentru insuficiența renală cronică. La fiecare pacient trebuie cercetat, în detaliu, cât din țesutul rinichilor este deja distrus și ce anume a dat naștere problemelor renale.
După identificarea factorului declanșator, medicul se va strădui mai întâi să-l înlăture. Scopul său va fi acela de a menține rinichii într-o stare pe cât posibil bună și de a evita distrugerea țesutului în continuare. Aceasta se poate obține în urma readucerii glicemiei în limitele normale sau a îmbunătățirii valorilor tensiunii arteriale, prin alimentație, exercițiu fizic și administrarea unor medicamente. În cazul unei inflamații a corpusculilor Malpighi (glomerulonefrită), ar putea da rezultate bune un tratament cu imunosupresoare, în vederea blocării procesului de distrugere a rinichilor. Când se constată că partea funcțională a țesutului renal s-a redus până la 5-10%, pacientul primește diagnosticul de insuficiență renală gravă - un stadiu al bolii care îi amenință efectiv viața. De acum înainte, el va trebui să meargă de trei ori pe săptămână la o clinică, unde sângele îi va fi curățat în afara corpului, cu ajutorul unui rinichi artificial. Procedeul poartă numele de hemodializă și, cu toate că el impune bolnavului un program rigid și incomod, mare consumator de timp (o ședință de tratament durează 4-5 ore), medicii îl consideră salutar: “Faptul că dispunem de această metodă reprezintă o împrejurare, într-adevăr, fericită. Activitatea nici unui alt organ nu poate fi substituită astfel, prin conectarea repetată la un aparat, pentru câteva ore, timp de mulți ani”.
Persoanele dializate pot fi luate în considerare pentru un transplant renal. Ele vor trece printr-o serie de evaluări și, dacă îndeplinesc condițiile cerute, mai au înaintea lor obstacolul unui interval de așteptare, ce se întinde adesea pe ani de zile. Totuși, există și posibilitatea de a primi un organ de la un donator în viață (care trebuie să fie sănătos și compatibil imunologic): o rudă sau o cunoștință apropiată. Dacă rinichiul transplantat funcționează bine, la un an după operație, sunt toate șansele ca el să se comporte în același fel și pe viitor, în următorii zece ani.
Ce le priește rinichilor
* În primul rând, mișcarea. Studiile arată că practicarea unui sport poate ajuta la reducerea valorilor crescute ale tensiunii arteriale, care periclitează rinichii. Iar pentru aceasta, nu este nevoie să deveniți sportiv de performanță. Simpla trecere de la sedentarism la o activitate fizică ușoară produce efecte pozitive. Cei ce se antrenează consecvent reușesc chiar să renunțe la administrarea unor medicamente.
* Arginina are o dublă acțiune benefică pentru rinichi. Aminoacidul dilată micile vase de sânge și le menține elasticitatea. Totodată, cercetătorii au descoperit că el îmbunătățește sensibilitatea la insulină a celulelor la pacienții cu diabet de tip 2. Însă n-ar fi prudent să luați un supliment cu arginină înainte de a vă consulta cu medicul dvs.
* Acizii grași Omega-3, ingerați sub formă de capsule sau asimilați din alimentele consumate ca, de pildă, din peștele gras ori uleiul de rapiță au proprietăți antiinflamatoare, împiedicând sclerozarea vaselor de sânge din rinichi.
* Principiile active conținute în sparanghel și pătrunjel previn acumulările de lichid în țesuturi (edemele).
Pietrele la rinichi – terapie și prevenție
Calculii renali se întâlnesc la 10-15% din totalul populației. Apar de regulă după vârsta de 30 de ani, de două ori mai frecvent la bărbați decât la femei. Au o mărime variabilă, de la 2-3 milimetri, până la câțiva centimetri. O piatră de mici dimensiuni nu deranjează activitatea rinichiului și trece de obicei neobservată. Dar dacă migrează și se oprește în bazinetul renal sau în ureter, ea provoacă o colică, manifestată prin dureri violente în abdomenul inferior, spate și zonele inghinale. Alte simptome sunt grețurile și transpirațiile abundente. Dacă suferindul are și febră, trebuie dus imediat la spital.
Pietrele până la patru milimetri se elimină deseori de la sine - în acest caz, tot ce puteți face este să le grăbiți ieșirea prin mișcări bruște, cum ar fi săriturile sau urcarea treptelor în forță, iar în rest, să beți cât mai multe lichide și să aveți răbdare. Calculii mai mari pot fi îndepărtați prin terapia cu unde de șoc, prin intervenții minim invazive sau, în anumite situații, chirurgical. Cei ce au avut deja un prim episod de litiază renală sunt oricând predispuși la o recidivă (în această afecțiune, rata recidivelor se ridică până la 60-70%). De aceea, medicii îi sfătuiesc să bea lichide din două în două ore și să limiteze consumul de proteine animale. Și magneziul ajută la prevenirea formării de calculi. Surse bune de magneziu sunt leguminoasele, nucile și produsele din făină integrală. Și, desigur, se poate lua un supliment.
