Fără îndoială, dezvoltarea industrială a orașului Târnăveni, atestat documentar din anul 1278, a început cu societățile industriale ,,NITROGEN” și ,,MICA”, din a căror istorie nu poate fi neglijată dezvoltarea în ansamblu a industriei chimice românești, dar și a învățământului tehnic și profesional, în domeniul chimiei. Târnăveniul a devenit un centru polarizator de creație și conduită industrial-economică, prin excelență, fabricarea carbidului începută prin cele două cuptoare de carbid 1 și 2 cu putere de 4 MVA, singurele din sud-vestul Europei și primele din lume, construite între anii 1916-1918. În anul 1955 a fost pus în funcțiune cel de-al treilea cuptor cu o putere de 10 MVA, inițial destinat fabricării feromanganului, ulterior adaptat fabricării carbidului.
În răstimp 1962-1971, s-au construit cuptoarele patru, cinci și șase de mare putere (30 MVA), carbidul românesc căpătând o mare notorietate, faimă și succes, exportat fiind în peste 68 de țări de pe aproape toate continentele lumii.
Alături de fabricarea acestui produs, tot în perioada NITROGENULUI, la Târnăveni se mai fabricau și alte produse chimice de foarte mare importanță și utilitate în economia țării și la export: bicromatul de sodiu și potasiu, amoniac, acid clorhidric și produse clorosodice, hipoclorit și nemaipomenitul NITROXAN, acid sulfuric prin metoda Camerelor de Plumb. Personalul de exploatare și funcționare a acestor instalații de mare complexitate a fost format, instruit și asigurat prin ,,Școala Profesională de ucenici” din interiorul uzinei: cămin, cantină și uniformă școlară, ulterior prin Liceul Teoretic de chimie, care în anul 1949 devine “Școala Medie Tehnică de Chimie”, școlarizând elevi din toată țara, asigurând tehnicieni chimiști de mare probitate profesională atât în plan local, dar și pentru alte localități din țară: Borzești, Onești, Râmnicu Vâlcea, Năvodari, Copșa Mică, Târgu-Mureș, Arad și altele.
A fost odată ca niciodată!... Anii au trecut. Cine își mai aduce aminte astăzi de acidul sulfuric, de cuptoarele Hereschof, turnul Glower, Gay Lussacurile și coada de vulpe, de Uzina metalurgică ,,MICA”, de cuptorul Watter-Jakett, instalația pentru topirea minereurilor cupro-aurifere aglomerate și obținerea matei foarte bogate în aur, argint și cupru, livrată ca semifabricat la Combinatul Chimico-Metalurgic Baia Mare pentru rafinarea aurului pur? Uzina metalurgică “MICA” finalmente încorporată în structura Combinatului Chimic Târnăveni (1948) a funcționat cu succes și eficiență economică din anul 1921, timp de aproape 50 de ani. Personal, am avut fericirea de a fi lucrat ca șef de instalație (1962-1965) al acestei uzine, în luptă feroce cu munții de minereuri cupro-aurifere și foarte, foarte dificil echilibrarea unui bilanț privind conținutul în aur, argint și cupru din minereurile expediate de furnizori din zona Baia Mare și apoi mata fabricată la Târnăveni. N-am să pot uita, și ar fi nedrept să uit vreodată, minunatul colectiv de lucru de la această uzină pe care l-am avut în subordine, operatori chimiști și maiștrii de tură, oameni de mare caracter și probitate profesională, amintindu-mi cu plăcere, dar și nostalgie de domnii: Tony Chira, Varzaru, Baciu, Urziceanu și Borleanu, de mult plecați în drumul lor spre îngeri. Șefi mi-au fost ing. Tibi Moldovan, șef de secție, ing. tehnolog Manea Constantin, devenit director tehnic al Combinatului Chimic Târnăveni. Cel care în această calitate, din rațiuni profesionale și competență, m-a transferat la secția carbid aflată în plin proces de dezvoltare și modernizare, printre care și trei mari cuptoare de var, de mare capacitate pentru arderea calcarului, materie primă la fabricarea carbidului, necesar fiind ca personal să-mi formez și instruiesc colectivul de lucru și să pun în funcțiune aceste cuptoare, operațiune realizată cu mare succes.
Luat de mână și dus la Carbid, în mod festiv am fost prezentat șefului de secție de atunci, ing. Matcovici Zalman, supraviețuitor ororilor de la Auschwitz. În aceeași zi apucându-mă de treabă alături de inginerul OLEG JELESNEAC, cel care ulterior devine director general al combinatului chimic Azomureș, bun amic și prieten până la regretabila sa dispariție. Inginerul Manea Constantin devine director tehnic în Ministerul Industriei Chimice, rămas fidel Târnăveniului tot restul vieții, de asemenea, prieten devotat, cel care în fiecare an mă vizita la mine acasă.
Doar o simplă secvență din îndelungata mea carieră profesională! O tempora!
(Va urma)
