“Fără Dumnezeu, fără credință, omul devine un animal rațional, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”.
Țin minte că la împlinirea a 29 de ani de la plecarea sa la cele veșnic-trecătoare, mi-am readus aminte că simpatizanții și învățăceii săi făloși și guralivi au neglijat să-i sape mormântul odihnei sale veșnice în pământul nisipos și uscat din vatra Blajului Câmpiei Libertății și a Școlii Ardelene, așa cum atât de mult și-ar fi dorit. Astfel că s-au învrednicit să-l înmormânteze, cât mai degrabă, în pământul lutos și greoi al cimitirului din șesul Botenilor Ilfovului. Așezarea sa natală, situată în zgomotoasa vecinătate a Bucureștilor. Încercând să mai atenuez, cât de cât, efectele tristei uitări a oamenilor merituoși ai acestui neam românesc, cu umilile-mi rămășițe ale minții mele îmbătrânite, din când în când mai aștern pe hârtia de tipărit vorbe și cuvinte, precum și câte un gând de readucere aminte a chipurilor și scrisurilor celor dragi mie. Precum și următorul colaj din ale lui Țuțea vorbe memorabile: “Când domină individul, e anarhie; iar când domină societatea, e tiranie. O formulă socială ideală nu s-a descoperit”; “Acum se trăiește din improvizații, de pe o zi pe alta.”; “Protestantismul e religia coborâtă la rangul de morală pentru grădinița de copii.”; “Libertatea autonomă e de neconceput. Dovadă că apari, dovadă că crești, dovadă că descrești, dovadă că îmbătrânești, dovadă că mori. Ești predeterminat. Și astfel, nu-ți rămâne decât să intri în spațiul ocrotitor al Bisericii. Robește-mă, Doamne, ca să mă simt liber! E definiția creștină a libertății. Adică ești liber întru Dumnezeu, nu în tine, care ești finit, și mergi la biserică deoarece crezi, iar nu pentru că știi. “Țuțea își amintește cum, copil fiind, visa la o scară mare, mare de tot, care să-l ducă acolo, sus, pe una dintre stele. Fiind întrebat dacă s-a simțit vreodată inspirat, el va răspunde astfel: “Niciodată! Eu sunt un om făcut. Un om construit cu sârguință. Două vocații îmi lipsesc: cea de erou și cea de sfânt. Și nu mă deranjează, pentru că nu sunt singurul.”; “Informația e modul omului de a se înșela pe sine.”; “Am învățat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor lui. Tiranul e un absurd și lipsit de rușine. Nu îi e rușine să-și chinuie semenii. Omul captiv nu poate fi fericit. Suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate, până la nivelul pușcăriei, numai omul e capabil de asemenea nebunie. Nu pot să povestesc tot ce am suferit, pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozități.”; “Definiția mea despre mine este: Petre Țuțea, românul!. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Vreau să mai trăiesc pentru a vedea dacă poporul român mai este, în sensul lui, în fire.” În concepția lui Țuțea, oamenii ar fi de patru tipuri: Căutătorul, Scepticul, Indiferentul și Imbecilul (născut și nu făcut), acesta din urmă fiind “un deșeu bio-istoric.”; “În generația mea, Noica (n.a. Constantin) a fost considerat interesant, dar nu și inteligent. Ca și Eliade (n.a. Mircea). Știți cine a fost inteligent în generația mea? Cioran (n.a. Emil). Este un om extrem de inteligent, aproape vicios. Nu este un înțelept, ci un disperat. În esență, este anticreștin. Însă despre Nae Ionescu se spune că scuipă inteligență! Două personalități din epocă s-au detestat: Nae Ionescu și Blaga (Lucian). Zicea Nae: e unul, Blaga!...Eliade era vorbitor bun. Ținea cursuri la catedra lui Nae Ionescu. Cu Eliade am vorbit totdeauna împreună și ne-am înțeles separat. El a lansat un lucru ofensator pentru mine: genul oralității!”; “Sunt consolat pentru că sunt bătrân, că mă așteaptă moartea și că nu am mormânt. Moartea e necesară, dar insuportabilă. Nimeni nu a murit consolat deplin. Nu mă consolează ideea că voi muri. Sunt agățat de viață cu ultimele gheare... Nu-i cred pe cei care spun că mor consolați și solemni. Doar sfinții sunt capabili de așa ceva. Nu e un fleac încercarea morții. Aș vrea să trăiesc două sute de ani. E cam nereligioasă această dorință și această zbatere, dar nu pot face pe viteazul. Ei, mare brânză n-aș face dacă aș mai trăi o sută de ani, dar nici puțin lucru n-ar fi. De la o vârstă, fiecare zi în plus e un cadou.”; “Din toată imaginea morții, îmi displace mormântul. Să pui pământ pe tine!”; “Am avut mereu lașitatea de a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase, sinuciderea e ofensă adusă Duhului Sfânt.”; “Sunt stări umane când dorința de moarte e o necesitate. E un mare paradox: cum să scapi în și prin moarte.”; “Ni s-a făcut onoarea de a muri pentru poporul român.”; “Transilvania este coloana vertebrală a neamului românesc”.
Și încă o notificare personală: Dorința lui era să își petreacă ultimii ani de viață într-o mănăstire: “Aș încheia, ciclic, cu o altă formă de detenție, izbăvitoare”. Adică: să trăiască în ritmul slujbelor, să se trezească în sunete de toacă și să adoarmă păstrând în auz ultimele vibrații ale clopotului vecerniei, dorind să trăiască într-o ctitorie domnească. Uitându-se la salba de mănăstiri moldovene, toate zidite de domnitori, a ajuns la minunata definiție dată de poetul Mihai Eminescu: “sumă lirică de voievozi”.
Și haideți să lecturăm câteva dintre gândurile creștinești ale lui Petre Țuțea. “Dumnezeu se situează deasupra evenimentelor vieții mele. În fața lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni”; “O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu, baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, acesta moare așa, dihor”; “Dumnezeu este creator, iar omul imitator.”; “Trebuie să golim din prea plinul “Eului”, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu.”; “Eu cred că războiul nu e făcut de oameni, e mult prea serios. Îl face Dumnezeu. Cum ne dă și cutremure, ne dă și război.”; “Te întreb: Știi unde poți căpăta definiția omului? În templu. În Biserică. Acolo ești comparat cu Dumnezeu, pentru că exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul”.
