LANSAREA MONOGRAFIEI ORAȘULUI LUDUȘ, DE ZIUA NAȚIONALĂ A CULTURII

Distribuie pe:

O zi de mare sărbătoare națională, datorită geniului nostru poetic și literar, care s-a născut în această zi, 15 ianuarie - EMINESCU. Ziua Culturii Naționale a fost un prilej de bun augur pentru lansarea în “eterul pământean”, a uneia dintre cele mai importante opera scrise de un grup de intelectuali din localitate. Monografia orașului Luduș cuprinde 1.100 pagini distribuite în două volume, frumos prezentate grafic, cu o copertă cartonată și un conținut mult mai prețios decât cele două monografii anterioare. Prima, apărută în 1977, iar a doua în 2008. La această monografie au lucrat, timp de aproape 3 ani, 12 “apostoli” monografi din oraș, care s-au pus în slujba unei comunități de aproape 20.000 de locuitori. Într-un spațiu bine pregătit și o atmosferă spirituală caldă, amfitrionul evenimentului, domnul DANIEL TOTU, deschide momentul mult așteptat, în sala festivă a Hotelului Sabis, plină ochi de spectatori. Cu o vădită emoție în fața asistenței, mulțumește celor prezenți, care i-au întrecut așteptările prin interesul manifestat față de acest eveniment. A urmat prezentarea oaspeților din prezidiu: domnul ing. OVIDIU DANCU, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, domnul CRISTIAN MOLDOVAN, primarul orașului, și distinșii invitați din Târgu-Mureș, domnul Prof. Univ. Dr. IULIAN BOLDEA, prorector al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu-Mureș, domnul Prof. Univ. Dr. CORNEL SIGMIREAN, președintele Institutului de Științe Socio-Umane “Gheorghe Șincai” al Academiei Române. Domnul Ovidiu Dancu, prezent la toate manifestările culturale care au loc aici, ca fiu al orașului, apreciază acest moment deosebit, prin realizarea monografiei de foarte bună calitate. O muncă impresionantă, realizată de un grup de inimoși intelectuali, ce cuprinde informații prețioase din toate domeniile vieții sociale ale comunității. Prima atestare documentară a localității datează din 1377. Această lucrare de referință marchează istoria comunității ludușene și evoluția ei socială. Volumul I a fost prefațat de “Mesajul primarului orașului Luduș” - Cristian Moldovan, de Cuvânt Înainte scris de Prof. Univ. Dr. Cornel Sigmirean și Prefața scrisă de Prof. Univ. Dr. Iulian Boldea. Domnul primar Cristian Moldovan este bucuros de prezența foarte mare a localnicilor la acest eveniment, felicitând pe cei din această bravă echipă care au participat la realizarea lucrării. De asemenea, mulțumește doamnei RODICA OLTEANU, artist plastic, care a avut ideea de a expune o lucrare compozițională în pictură, de mari dimensiuni, ce-l reprezintă pe Eminescu. Mulțumește celor care au depus flori la statuia marelui poet din parcul primăriei, sculptură realizată de celebrul ION VLASIU, alături de statuia lui G. Coșbuc. Monografia orașului este o lucrare academică, considerată cea mai importantă pentru orașul nostru, mulțumind din toată inima celor care au pus umărul la crearea acestei opere. Domnul Daniel Totu mulțumește domnului primar pentru sprijinul acordat, alături de Consiliul Local, la realizarea acestei monografii prezentată impecabil de echipa care a lucrat aproape 3 ani. Rodul acestei munci se datorează celor 12 monografi implicați, care și-au dedicat foarte mult timp pentru realizarea ei. Prezintă în ordine alfabetică pe cei 12: BANEA ADRIAN, profesor de geografie și director (cel mai longeviv) al Școlii Gimnaziale “Ioan Vlăduțiu”, care a participat la capitolul geografie; ANTONIU BERAR, prof. de geografie-istorie, doctorand și inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, autor a 6 cărți publicate cu tematica orașului Luduș, și unul din autorii monografiei din 2008; MARCELA BERAR, prof. istorie-geografie la Școala Gimnazială Nr. 1, doctorand la Universitatea UMFST “Emil Palade”, din Târgu-Mureș, care alături de soțul dânsei a depus un efort deosebit în această muncă; CHEȚAN LUMINIȚA, profesor la Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu”, principalul corector al monografiei; ENYEDI MIHAI, profesor de sport la Școala Gimnazială Nr. 1, descoperitor și îndrumător al tinerelor talente sportive. Printre sportivii de marcă ai țării, salutăm în mijlocul nostru prezența doamnei ELLA KOVACS, atletă distinsă cu medalii naționale, internaționale și olimpice. DORIN GRAMA, directorul Casei de Cultură “Pompeiu Hărășteanu”, care pe lângă facultatea de Jurnalistică absolvită la București este pasionat de studierea Teologiei Creștine, având masteratul la Universitatea din București, facultatea de Teologie Ortodoxă. Împreună cu Mihai Nașca s-au ocupat de activitatea culturală a orașului. A realizat portrete de personalități ale preoților ortodocși și viața spirituală a orașului, alături de părintele protopop Lucian Voșloban. De asemenea, este organizatorul saloanelor de expoziții de artă a diferiților artiști plastici din țară sau a elevilor din localitate. MIHAI NAȘCA, cunoscut datorită nenumăratelor emisiuni de folclor la TTM Mureș, prezentator la multe evenimente culturale care s-au perindat în sala Casei de Cultură din Luduș. Participă cu 70 de pagini scrise, o adevărată frescă locală a obiceiurilor din zonă, costume, tradiții și cântece populare. ADRIAN OLARU, profesor de fizică la Școala Gimnazială Nr. 1, pasionat de istoria locului, a scris printre alte lucrări “Luduș, o istorie neterminată”, lucrare de referință. Materialele colectate de la colegi, cu toate informațiile primite, au fost puse în pagină de domnul Olaru și redactate la forma finală, în conformitate cu structura stabilită de colectiv. ANA PANDREA, un distins om de cultură al orașului, prezentă la toate manifestările cultural artistice, de-a lungul anilor, care timp de 40 de ani s-a pus în slujba învățământului local. Absolventă a facultății de Istorie - Filozofie “Babeș Bolyai”, din Cluj-Napoca, nu a încetat să predea, fiind în același timp și director al Clubului Copiilor și al Școlii Gimnaziale “Ioan Vlăduțiu”, de peste 18 ani. A participat la realizarea celor 3 ediții a monografiilor ludușene (1977, 2008 și cea actuală). A scris pagini importante ale personalităților cultural artistice ale orașului sau a țării, ocupându-se și de alte capitole ale monografiei. PETROVAN TEOFIL, fost ofițer superior al Armatei Române, absolvent al facultății de Psihologie, unul din cei mai competenți arhivari din județul Mureș. Persoană altruistă, a fost cooptat în mai multe echipe, folosind din arhivă mii de documente necesare informațiilor cerute. SZEKERES ADELA, profesoară de istorie la Școala Gimnazială Nr. 1, pasionată de cercetarea tradițiilor maghiare din zonă. A fost distinsă cu diplome și medalii, inclusiv “Crucea de Aur”, din partea Republicii Ungaria. A participat la realizarea celor 3 ediții ale monografiilor. DANIEL TOTU, inițiatorul proiectului pentru actualizarea ultimei monografii și prezentatorul acestui eveniment. Absolvent al facultății de Drept din Târgu-Mureș, masterand și doctorand la Facultatea de Istorie UMFST din Târgu-Mureș. Prezența sa, de o înaltă ținută intelectuală, la acest eveniment, a impresionat asistența într-un mod foarte plăcut. Alături de cei 12 monografi, menționează participarea la realizarea acestei cărți importante și a altor colaboratori, cu materiale valoroase cuprinse în monografie. Preoții cultelor creștine: protopop LUCIAN VOȘLOBAN- ortodox, preot RUSSU SORIN VALER - greco-catolic, preot AMBRUS VILMOS - romano-catolic, preot CZIRMAY LEVENTE - calvin-reformat, doamna CAZACU ADELA - responsabila Bibliotecii orășenești, domnul prof. CLAUDIU CIUCĂ, directorul Liceului Tehnologic, doamna prof. dr. COZMA MIRELA, corector final, SILVIU DANCIU - Radio Transilvania, fotograf, FAGAROSI OLGA PALL - Clubul Copiilor, prof. ȘOFRON ALINA - director Școala Gimnazială Nr. 1, TOTH SANDOR - Casa de Cultură, BAGY LEVENTE - fotograf, UȚIU CLAUDIA - manager Spital Orășenesc, prof. LUMINIȚA CHEȚAN - autor și corector, GHERASIM IOAN - fotograf. Mulțumiri tuturor colaboratorilor și Consiliului Local Luduș pentru votul de încredere în aprobarea și realizarea proiectului.

Doamna ANA PANDREA, luând cuvântul, îl citează pe Victor Hugo. Pentru realizarea unui lucru valoros e nevoie de o temelie puternică și aceasta se bazează pe cele două monografii realizate în 1977 și 2008. La cea de acum se mai află în viață doar trei autori, între care și domnul profesor de istorie MIRCEA GHEBOREAN, care nu a participat la ultima. Diferența și calitatea operei prezente este mare față de cele anterioare, asta și datorită tehnologiei avansate. Referindu-se apoi la ziua de naștere a marelui geniu poetic, remarcă prezența tabloului symbol ce-l reprezintă pe Eminescu, o compoziție plastică - simbolică în ulei, realizată de cunoscuta pictoriță Rodica Olteanu, care a fost adus special de la București pentru acest eveniment. Recită cu mare emoție spirituală poezia “Rugăciune”, care în anul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București, în 1999, a fost recitată de acesta.

Domnul Daniel Totu aduce mulțumiri speciale celor doi referenți științifici din Târgu-Mureș, care ne-au onorat prin prezență și prin ceea ce au scris, dând un important gir și autentificare operei monografice.

Domnul Prof. Univ. Dr. CORNEL SIGMIREAN, menționează ziua de 15 ianuarie ca o zi cu adevărat specială pentru comunitatea orașului Luduș, care a venit în număr foarte mare la acest eveniment. În această zi de mare sărbătoare de suflet și cultură, se vorbește despre o carte de istorie de care și Eminescu ar fi mulțumit. Cele două volume vorbesc despre urme istorice îndepărtate, între 4-5 mii de ani în trecut, ajungând până în actualitate cu evoluția unei societăți. Este cea mai complexă și valoroasă lucrare armonioasă, care se datorează celor care au participat la realizarea ei. Cuprinde toate epocile istorice demne de remarcat prin diversitatea și complexitatea informațiilor. Momente importante prezentate cu acuratețe și seriozitate documentară. În final, istoria nu cuprinde doar nume și date, ci și istoria și viața oamenilor, acest lucru fiind înfăptuit cu mare cinste de cei care au elaborat-o.

Prof. Univ. Dr. IULIAN BOLDEA a precizat că destinul a vrut ca azi, de Ziua Culturii, să lansăm această carte deosebită, care legitimează o comunitate importantă în orașul Luduș, reușește să cuprindă realitatea acestor locuri din toate punctele de vedere. În această arhitectură armonioasă și-au pus amprenta asupra cercetării afirmațiilor, probate cu rigoare de cei trei doctoranzi. Viziunea holistică a întregii evoluții istorice este completată atent cu detalii. Ca director al unei edituri, se referă la calitatea conținutului complex, dar și la realizarea de excepție a aspectului grafic. Este o monografie exemplară,

ce sintetizează spiritul identitar al unei comunități în evoluție ascendentă.

Domnul Daniel Totu încheie alocuțiunile, prin mulțumiri repetate tuturor, pentru aceste gânduri frumoase și o realizare excepțională. Este solicitat de TVR Târgu-Mureș pentru un interviu, alături de cei doi invitați din Târgu-Mureș. Fie ca lumina Luceafărului să ne inspire și azi, ca un arc peste timp.

 

Lasă un comentariu