EMANUIL GOJDU (1802 - 1870 )

Distribuie pe:

Anul 2020 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români " în întreaga Patriarhie.

Poate ne întrebăm de ce? Eu cred că această comemorare este binevenită într-o societate care de dragul de a critica doar ( mă refer aici strict la Biserica noastră strămoșească), nu mai poate vedea lucrarea pe care Biserica o desfășoară pe tărâmul social, ea fiind, prin cele peste 900 de unități sociale pe care le administrează, cel mai mare furnizor de servicii sociale din România, servicii oferite sub diferite forme, începând de copii, tineri, vârstnici, oameni cu probleme, dependenți etc. Este nevoie nu numai să arătăm aceste lucruri, dar și să comemorăm pe cei care în toate timpurile au contribuit la desfășurarea acestei activități vitale din viața bisericii noastre, îndrăznesc să spun, fără de care Biserica nu-și găsește rostul. Printre mulți filantropi pe care biserica îi are de-a lungul veacurilor, m-aș opri astăzi la unul care a fost numit „un mecena ortodox ardelean", EMANUIL GOJDU.

Din punct de vedere bisericesc, filantropul este acea persoană care în momente cruciale, prin gesturi și fapte mărețe, a contribuit fundamental la definirea și afirmarea noastră ca națiune, într-o formă sau alta. Din acest punct de vedere, aceste persoane au devenit și trebuie să rămână niște repere morale .

În acest sens, Emanuil Gojdu prin lucrarea sa este un exemplu de exprimare a dragostei față de semeni în primul rând.

Macedo - român de origine, datorită situației politice a vremii, Emanuil Gojdu se naște la 9 februarie 1802, la Oradea, desăvârșindu-și educația la școala primară ortodoxă românească de aici, apoi studiile liceale și universitare la Oradea, Bratislava, Pesta. Întreaga pregătire face ca la final, tânărul Emanuil să cunoască limbile germană, maghiară, sârbă, greacă, devenind un strălucit orator și jurist, devenind unul dintre cei mai buni avocați din Budapesta.

Datorită prestigiului său devine un om bogat, înțelegând în același timp, că din această postură trebuie să sprijine cauza neamului său asuprit în Ungaria.

Înainte de moarte, lasă prin testament întreaga avere neamului său românesc, avere care să fie administrată de o fundație care să ofere burse de studiu pentru tinerii români, dorind de asemenea ca testamentul său să fie citit în fiecare biserică ortodoxă, în fiecare an, la data de 9 februarie, tocmai pentru a nu se uita aceste doleanțe ale sale. Se stinge din viață la data de 3 februarie 1870, fiind înmormântat la Budapesta.

Deschiderea acestei fundații a făcut ca Emanuil Gojdu să devină unul din marii filantropi români, el înțelegând că numai prin cultură și educație , românii se vor putea elibera cu adevărat. Fundația își începe activitatea în aprilie 1870, cu un patrimoniu de 178.000 de florini, ajungând ca în 1917 să aibă valoarea de 8.000.000 de coroane. Fundația dispunea de un complex cu opt edificii în centrul Budapestei, acțiuni în bănci, titluri de împrumut publice etc. Timp de 50 de ani a acordat 4.455 de burse de studii și 928 de ajutoare financiare pentru tinerii ortodocși, care au devenit apoi preoți, medici, avocați, profesori, dintre care amintim: Victor Babeș, Miron Cristea, Petru Groza, Octavian Goga, Ioan Lupaș, Traian Vuia, Constantin Daicoviciu și mulți alții.

Deși după calculele sale, fundația trebuia să activeze până în jurul anului 2070, totuși acțiunile politice potrivnice scopului propus au făcut ca scopul propus să nu fie așa, acțiunile fundației încheindu-se la sfârșitul primului război mondial. Deși articolul 249 al Tratatului de la Trianon menționa restituirea patrimoniului tuturor fundațiilor, statul ungar nu a pus în aplicare nici până azi acest lucru.

Pornit dintr-o credință profundă, dintr-un spirit creștin curat și dintr-o simțire românească, gestul lui Emanuil Gojdu ne apare astăzi drept unul dintre cele mai mărețe acte pe care un om poate să le facă pentru țara sa și pentru semenii săi, de aceea trebuie ca noi, cei de azi, să facem ca numele său să rămână înscris, pentru totdeauna, în patrimoniul sacru al neamului românesc. Exemplul său trebuie astăzi urmat de câți mai mulți confrați ai noștri, pentru că numai așa neamul nostru va dăinui veșnic.

 

Lasă un comentariu