Deși cei mai mulți dintre noi promitem că nu vom ajunge precum părinții noștri, de-a lungul vieții ne regăsim în situații cu care s-au confruntat și ei la vârsta noastră.
Psihologii americani de la Universitatea Virginia Commonwealth, citați de descopera.ro, au realizat un studiu pentru a afla de ce se destramă căsniciile, ei concluziond că genele sunt principalul motiv pentru care divorțul este des întâlnit în cadrul aceleiași familii.
De exemplu, persoanele nevrotice au tendința de a-și vedea partenerii de viață într-o lumină negativă, iar trăsătura de personalitate care determină nevrotismul este moștenită genetic, de-a lungul generațiilor. Acest lucru, împreună cu alte caracteristici psihologice transmise genetic, explică de ce divorțul se moștenește în cadrul unor familii.
„În prezent, principala justificare pentru faptul că divorțul se transmite în cadrul aceleiași familii, de la o generație la alta, este ideea că un copil crescut de părinți divorțați are abilități interpersonale mai slabe pentru a forma relații pe termen lung.
Ceea ce am descoperit noi sunt dovezi consistente că factorii genetici contează mult în transmiterea intergenerațională a divorțului. Din acest motiv, concentrarea asupra îmbunătățirii abilităților interpersonale sau asupra asumării responsabilității în relație nu este o strategie bună pentru terapeuții care lucrează cu cupluri aflate în dificultate.
O strategie mult mai bună este analizarea problemelor de personalitate ale partenerilor care au dificultăți în căsnicie, pentru a descoperi adevăratul motiv care stă la baza problemelor în relație.
Oamenii nevrotici au tendința de a percepe că partenerii lor se comportă mai negativ decât se comportă în realitate. Prin urmare, gestionarea acestor distorsionări cognitive cauzate de personalitate, prin abordări terapeutice, ar putea fi o strategie mai bună decât alte metode terapeutice.
Pentru a separa influența mediului de creștere de cea a genelor, am analizat datele a peste 20.000 de persoane adoptate. Studiul, bazat pe adopție, este util, pentru că ne permite să aflăm dacă persoanele adoptate se aseamănă părinților biologici, care contribuie cu genele, sau părinților adoptivi, care contribuie cu mediul de creștere și educația.
Am putut analiza, astfel, asemănarea dintre adoptați și istoria legată de divorț a părinților biologici și cea dintre adoptați și istoria de divorț a părinților adoptivi.
Persoanele incluse în studiu au fost adoptate la vârste fragede, înainte de a se confrunta cu divorțul părinților biologici. Ceea ce am descoperit este că persoanele adoptate au tendința de a urma tiparul de divorț al părinților biologici, care au contribuit cu genele, și nu al părinților adoptivi care au contribuit cu mediul de creștere și educație.
Prin urmare, am ajuns la concluzia că genele sunt cele care contribuie la transmiterea divorțului de la părinți la copii și nu mediul în care copiii cresc", afirmă oamenii de știință britanici.
