SPRE NEUITAREA LUI EMINESCU

Distribuie pe:

Manifestarea culturală cu tema „Eminescu e cu noi", organizată la data de 23 ianuarie de doamna prof. Floarea Perțe, președinta Organizației de femei din cadrul Ligii Pensionarilor Mureș, la Casa Sindicatelor din municipiu, a adunat un număr mare de membri de sindicat, alături de mai mulți președinți ai unor organizații, ligi, fundații, asociații culturale târgumureșene.

Prof. dr. Valentin Marica, prin expunerea prezentată, a relevat măreția, talentul poetului nostru național, conținutul și valoarea operei sale poetice și publicistice, în contextul „vidului cultural" din zilele noastre, când poezia este una a „limbajului cotidian, seacă, fără fior, fără taină, fără înfiorare".

În încheierea manifestării, corul doamnelor pensionare a interpretat câteva din cele mai cunoscute cântece, pe versurile poetului, iar doamnele Mariana Ploeșteanu, Floarea Perțe, alături de poeții dr. Dorian Marcoci și subsemnatul au citit câteva poezii, unele producții proprii, închinate lui Mihai Eminescu.

 

Lasă un comentariu