MARIO CAMORA - PRIMUL JUCĂTOR NATURALIZAT DIN ISTORIA NAȚIONALEI ROMÂNIEI

Distribuie pe:

Ne apropiem, din câte se pare, de un moment istoric: în acest an am putea să avem primul jucător naturalizat în naționala României. Mario Camora, fundașul celor de la CFR Cluj, își va obține cetățenia română, iar Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, anunță că Mirel Rădoi îl va convoca sub tricolor. Mario Camora se pregătește să fie primul jucător naturalizat din istoria naționalei României, iar căpitanul lui CFR Cluj ar putea fi pe teren chiar împotriva Islandei! Mario Camora evoluează pentru CFR Cluj din anul 2011, de când a fost adus din Portugalia. Între timp, Camora a adunat 420 de meciuri pentru campioana României, pentru care a marcat de 12 ori. “Să fie jucători de valoare, nu orice jucător care intră bine într-un meci și gata. Am mai pomenit eu de niște sugestii cu jucători pasageri prin campionatul României, cu jucători care trebuie naturalizați. Dacă Rădoi îl va avea pe Camora cu cetățenie, sigur îl va chema la națională. Pe baza nivelului sportiv al lui Camora, nu pe altceva”, a fost declarația lui Mihai Stoichiță. Februarie va fi luna în care, cel mai probabil, Camora își va obține cetățenia română. Acest lucru îl face eligibil direct pentru confruntarea cu Islanda, din barajul pentru calificarea la Euro 2020, care va avea loc la finele lunii martie. “Dacă ei cred că pot să fiu un plus și să ajut echipa națională, cu siguranță mă duc cu mare plăcere să câștig pentru această țară minunată, care mi-a dat tot ce am eu în viață, pentru mine și pentru familia mea. Așa că nu am cum să refuz această oportunitate. Dar nu depinde de mine, depinde de ei, dacă mă vor sau nu. Dar normal că m-aș bucura, și o să dau tot pentru România”, a fost declarația lui Camora.

Lasă un comentariu