NEMULȚUMIRILE CRESCĂTORILOR DE BOVINE DIN JUDEȚUL MUREȘ

Distribuie pe:

Joi, 23 ianuarie 2020, la sediul Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș, de pe Strada Budiului, din Târgu-Mureș, a avut loc o ședință a Comitetului Director, pentru pregătirea Adunării Generale. De reținut că în județ sunt cuprinși în asociație 1.000 de fermieri, cu un efectiv de 68.000 bovine pentru lapte și carne. Președintele Asociației, un vrednic fermier din Șăulia de Câmpie, Iacob Boca, a convocat această întâlnire cu scopul de a consulta fermieri în vederea unei întâlniri cu noul ministru al Agriculturii, invitat la Adunarea Generală. Cei prezenți au dezbătut problemele cu care se confruntă fermierii în relațiile cu procesatorii de lapte, despre nevoia unei colaborări reciproc avantajoase, în condițiile deteriorării de la an la an a acestor relații, în sensul că prețul de achiziții la lapte se stabilește unilateral, numai de procesatori, fără să fie consultați fermierii, deveniți o “vacă” de muls pentru procesatori; fără să se țină cont la stabilirea prețului de majorările la energie. S-a propus să se țină cont și de prețul laptelui în Uniunea Europeană, mai mare cu 20 la sută în comparație cu cel din România. La fel, privind achitarea la timp a subvențiilor, fermierii români sunt defavorizați, plățile se fac cu întârzieri.

Iacob Boca a propus înființarea unor centre de colectare a laptelui sub coordonarea asociației, aspect care presupune implicarea camerelor agricole, a căror înființare este tergiversată. În acest sens, se va solicita ministrului agriculturii o intervenție pentru o revizuire a Legii de înființare și funcționare a Camerelor Agricole, conduse de fermieri și pentru fermieri. Un aspect deosebit de important, abordat de membri comitetului director, este cel legat de pregătirea profesională a fermierilor. La acest capitol s-a spus lucrurilor pe nume, mai ales că nu există nicio preocupare din partea autorităților pentru viitorul celor care vin din urmă. În liceele agricole clasele de specialitate s-au desființat, și au fost înființate alte profile care nu au nimic cu agricultura. S-a spus că multe școli poartă în mod eronat denumirea de Grup Școlar Agricol, în realitate nu au baza materială, ferme didactice, pentru pregătirea de specialitate a elevilor. Majoritatea fermierilor din județul Mureș sunt absolvenți ai liceului agricol, sau ai unei facultăți de profil. S-a spus că liceul agricol, de patru ani reprezintă mediul cel mai adecvat pentru pregătirea tehnicienilor și a noilor fermieri care urmează să transforme gospodăriile țărănești de azi în exploatații moderne profitabile, fiind necesar stabilirea unui plan de învățământ care să aibă ca obiectiv formarea unui tehnician în agricultură. Atragerea în școlile agricole a elevilor din mediul rural, ai căror părinți sunt agricultori, va constitui calea cea mai bună și scurtă de a ridica nivelul tehnic al agriculturii românești și de a crea exploatații agricole la nivelul țărilor din U.E.

Ing. Ioan Pop - directorul Ceragrim Ungheni, s-a arătat surprins de faptul că, an de an, învățământul superior agricol scoate sute de specialiști, dar în realitate aceștia nu se regăsesc pe piața muncii, domnia sa nu găsește un specialist căruia să-i încredințeze o fabrică pentru prelucrarea laptelui din fermă.

Pe agenda de lucru a Comitetului Director al Asociației Crescătorilor de Bovine Mureș au fost abordate mai multe aspecte, din păcate lipsa unui invitat din partea procesatorilor de lapte, un număr de 16 procesatori în județul Mureș, nu a clarificat cel mai arzător subiect dezbătut, prețul laptelui, care va constitui un punct important în discuțiile cu noul ministru al agriculturii, invitat de președintele Iacob Boca la Adunarea Generală pregătită pentru luna viitoare. De altfel, pentru o mai bună informare a fermierilor, președintele asociației și-a propus să înființeze un grup pe WhatsApp, pentru a înlesni comunicarea dintre fermieri.

 

 

Lasă un comentariu