AURESCU: UN PROCES DE EXTINDERE CREDIBIL AL UNIUNII EUROPENE ESTE O INVESTIȚIE STRATEGICĂ

Distribuie pe:

Un proces de extindere credibil al Uniunii Europene este o investiție strategică, iar negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord ar trebui să fie deschise „fără amânări sau precondiții suplimentare", a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

El a participat la un eveniment ce a marcat preluarea de către Croația a președinției Consiliului Uniunii Europene.

„Dacă vorbim de o Europă care să aibă influență, acest lucru începe în regiunea noastră. De aceea, accentul pus de către președinția croată pe procesul de extindere este binevenit", a spus el.

În acest sens, șeful diplomației române a vorbit despre planurile de extindere în Balcanii de Vest.

„Credem că un proces de extindere credibil al Uniunii Europene este extrem de important, este o investiție strategică în stabilitatea, securitatea și prosperitatea nu doar a statelor candidate, dar și a întregului continent. Așa că ar trebui să ajungem la decizii importante și să deschidem negocierile de aderare cu Albania, cu Macedonia de Nord, fără amânări sau precondiții suplimentare, iar aceasta ar trebui să se întâmple înaintea summitului pe tema Balcanilor de Vest, de la Zagreb", a punctat Aurescu.

Un summit informal pe tema Balcanilor de Vest va avea loc în mai, la Zagreb, a afirmat ambasadoarea Croației la București, Marija Kapitanoviæ.

„Credem în susținerea unei politici de extindere credibile și bazate pe merit (...). Una din prioritățile noastre este politica de extindere. Pentru noi, Croația, politica de extindere este o garanție pentru progres și stabilitate europene și evoluțiile în acest domeniu", a afirmat diplomatul croat.

Ea a vorbit de obiectivele summitului de la Zagreb.

„Sunt două aspecte: cum să revigorăm procesul de extindere, cum să păstrăm accentul pe procesul de extindere, când vorbim de perspectiva Bruxelles-ului; pe de altă parte, când vorbim de Balcanii de Vest, vorbim de moduri de a reînnoi procesul de reformă, cum să dăm avânt acestui proces de reformă și, în final, cum să aducem aceste două poziții laolaltă. Suntem de părere că discuțiile pe noua metodologie nu ar trebui să fie obstacolele pentru deschiderea negocierilor cu Macedonia de Nord și Albania", a adăugat Kapitanoviæ.

Diplomatul a vorbit de „optimismul" țării sale privind Uniunea Europeană.

„Suntem un stat UE relativ nou, noi suntem încă optimiști. Încă ne amintim foarte clar sentimentul de a-ți dori să faci parte din această asociere", a mărturisit ea.

Croația a aderat la UE în 2013 și în ianuarie anul acesta a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pentru șase luni.

Lasă un comentariu