„AVEM CA OBIECTIV PRIORITAR STIMULAREA CERCETĂRII"

Distribuie pe:

Premierul Ludovic Orban a declarat, recent, că un obiectiv prioritar pentru Guvern este acela de stimulare a cercetării, indiferent unde se realizează, în institute, universități, companii private.

„Noi avem clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării, indiferent unde se realizează ea: în institute de cercetare, în universități, cercetarea realizată în companii private, cercetarea realizată de freelanceri, de echipe de cercetare grupate strict pentru a realiza proiecte de cercetare și orice alte entități în care putem să găsim drumuri noi, soluții noi pentru a putea să le punem în practică, pentru a putea să le aplicăm în toate domeniile de activitate din societate", a afirmat Orban, la ceremonia de instalare a noului secretar de stat pentru Cercetare, Dragoș Ciuparu.

Potrivit premierului, Cercetarea este „pilonul fundamental" pe care se poate construi evoluția societății românești.

„Cred că este premieră să particip la instalarea unui secretar de stat, dar am ținut în mod deosebit să fiu prezent (...) pentru a da un semnal puternic legat de faptul că Guvernul nostru consideră că Cercetarea este pilonul fundamental pe care se poate construi evoluția societății românești, dezvoltarea economică, performanța și competitivitatea economiei românești și mai ales șansa de a putea transforma România într-un actor extrem de important la nivel european și la nivel global. (...) Sigur că oricine ar putea comenta privitor la structura instituțională și la alte lucruri", a spus șeful Guvernului.

  El a amintit că UE va aloca în viitorul exercițiu financiar multianual „extrem de multe resurse" pentru „specializarea inteligentă" - cercetare, inovare, digitalizare, soluții inteligente pentru rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă societatea, comunitățile locale, companiile.

Ludovic Orban a precizat că i-a luat mult timp până să se decidă pe cine să numească secretar de stat la Cercetare și l-a ales pe Dragoș Ciuparu, deoarece a condus „o bună perioadă de timp destinele Cercetării".

„Foarte puțini au vrut să își asume răspunderea pentru a prelua coordonarea, conducerea destinului Cercetării în situația în care ne găsim, în care, deși a existat o evoluție pozitivă în materie de infrastructură, în schimb, în materie de realizări efective în domeniul Cercetării, cu foarte puține excepții, încă mai avem multe de îmbunătățit", a spus premierul la ceremonia de la Ministerul Educației și Cercetării.

Conform lui Orban, laserul de la Măgurele „poartă într-o mare măsură amprenta" noului secretar de stat. „Aici nu poți să atribui merite exclusive unor persoane, dar Laserul de la Măgurele, într-o mare măsură, poartă amprenta domniei sale și implicarea domniei sale, chiar dacă alții au cules laurii. Că așa este: vin unii și se trezesc cu cadouri, fără să fi făcut nimic. Dar aceasta este viața publică, nu totdeauna cine taie panglica este cel care este și autorul unui proiect mare, unui proiect major", a adăugat el.

 

Lasă un comentariu