M-am născut în luna și anul de început al celui de-al II-lea Război Mondial, care a izbucnit fără a fi existat o amorsă, de genul celei declanșatoare a Primului Război Mondial, dar care război a fost mult mai pustiitor decât primul. Abia începusem să simt în tălpile piciorușelor goale înțepăturile țărânei de pe prispa casei vechi de peste 120 de ani, în mersul meu nesigur de copil ajuns la nici un an, când tata, împreună cu întreg corpul de armată aflat în zona Satu Mare, pregătit pentru apărarea granițelor țării, a fost nevoit să se retragă fără luptă în zona Făgărașului. Au părăsit nordul Transilvaniei, pământul smuls din trupul țării și cedat Ungariei prin Dictatul fascist de la Viena (30 august 1940), impus României de Germania nazistă și Italia fascistă. Am mai avansat prin viață, lăsând în urmă încă patru ani, când armata hortistă, călcând linia de graniță impusă de nedreptul Dictat, s-a deplasat spre sud, incluzând și satul Cristur Grindeni și tot hotarul acestuia. A făcut această mișcare pentru a-și pregăti linia frontului de apărare, pe aliniamentul crestelor dealurilor ce mărgineau malurile nordice ale râurilor Mureș și Arieș, între localitățile Oarba de Mureș, spre Est, și Buru, spre Vest. Măsura a fost completată cu altele, de protecție a populației civile, dispunând evacuarea forțată a acesteia din sat. Astfel, cristurenii, cu mic cu mare, români și maghiari, și-au petrecut câteva luni de zile, departe de casă, pe la rude sau cunoștințe din satele învecinate. Trăiam zile de toamnă cu o natură darnică, timp frumos și roade bogate. August 1944 , albiile Mureșului și ale Arieșului deveniseră linia de demarcație între armatele hortiste asociate celor hitleriste, pe de o parte, și armata română, sprijinită de armata sovietică, de cealaltă parte. Între aceste tabere au avut loc lupte dure, cu pierderi umane și materiale imense. Mărturie ne sunt cei peste 11 mii de militari români rămași pe linia frontului și apele înroșite ale Mureșului, de sângele vărsat de aceștia în lupta cu dușmanul. În amintirea acestor eroi ai neamului românesc, în zona Iernut - Oarba de Mureș, s-a înălțat un binemeritat Monument al Eroilor. Războiul a luat sfârșit la 9 mai 1945. Nu după multă vreme, în toată țara a început un altfel de război, la fel de dureros, care a pricinuit traume adânci în sufletele oamenilor. Era războiul născocit de noua orânduire abia instalată la cârma țării, războiul “luptei de clasă “. Era un război al dușmăniei dintre “înstăriții” și “săracii” satelor, dintre țărani și “eroica” muncitorime. Aceste conflicte artificial create au scăzut ca amploare după anii '60 ai secolului trecut, după ce vechea intelectualitate a fost eliminată de pe scena istoriei, iar țărănimea a fost deposedată de pământ prin actul de colectivizare “socialistă” a agriculturii. Au fost ani grei pentru pătura țărănească, plătitoare de cote cu produse agricole, realizate în gospodăriile proprii, de dări și impozite greu suportabile. Nici aliatului său de nădejde, muncitorimea din fabricile și șantierele țării, nu i-a fost mai ușor. Nici pe plan extern lucrurile nu stăteau mai bine. Convențiile și tratatele de pace încheiate după cele două Războaie Mondiale nu au avut darul să liniștească lumea. Conflicte latente au reizbucnit, au reapărut noi conflicte zonale, mai cu seamă în fostele colonii, care se luptau pentru câștigarea independenței și pentru o dezvoltare liberă, fără intervenții din afară. Țara noastră, cu mijloace modeste, a sprijinit politicile de pace și a întreprins măsuri de ajutorare a celor nevoiași, angajați în conflicte. Eram elev la școala de chimie din Turda , între anii 1953-1954, când am avut în clasă colege ce proveneau din Coreea, țară aflată în conflict cu S.U.A. Mai târziu, în anii unu, doi și trei de facultate, am avut colegi de studenție ce proveneau din Vietnam, Cuba și alte țări, de asemenea aflate în conflict, cu participare americană. De atunci și până astăzi, lumea s-a mai liniștit, dar mai apar focare cu conflicte, care se mută dintr-un loc în altul al globului pământesc. Oamenii politici și de stat au căutat mereu soluții pentru preîntâmpinarea conflictelor dintre state, a conflictelor dintre naționalitățile conlocuitoare dintr-o anumită țară , a conflictelor dintre grupuri de populații, care se conduc și sunt educate în religii și ideologii diferite. Amintim două asemenea inițiative, care au fost promovate în timpul ultimului secol: Societatea-Liga-Națiunilor și Organizația Națiunilor Unite - O.N.U., prima înființată la sfârșitul Primului Război Mondial, iar cea de-a II-a, la sfârșitul celui de- al II-lea Război Mondial. Societatea Națiunilor s-a născut ca un organism internațional care și-a propus, în primul rând, rezolvarea problemelor complicate care derivau din aplicarea “Celor 14 puncte “ ale președintelui American Wilson, menite să conducă la realizarea “păcii perpetue”.
Conducerea Societății era asigurată de un Consiliu format din reprezentanții Franței, Angliei, Italiei și Japoniei. Societatea neavând și un aparat militar, uneori necesar pentru stingerea conflictului devine, din ce în ce mai mult, un fel de adunare consultativă și, în anul 1946, se autodizolvă. Spre mândria noastră, România a avut ca delegat permanent, între anii 1920 și 1936, la Liga Națiunilor, pe marele diplomat N.Titulescu, care a fost singurul reprezentant al unei țări, ales de două ori ca președinte al Societății, în anii 1930 și 1931. Organizația Națiunilor Unite - O.N.U., este o organizație internațională fondată în 1945, cu scopul principal de a menține pacea și securitatea în lume. Are sediul general la New York , iar în Europa, la Geneva. Sunt primite ca membre O.N.U. cca 200 de țări. Principalul funcționar administrativ al O.N.U. este secretarul general, ales de Adunarea Generală la recomandarea Consiliului de Securitate. Sesiunile Adunărilor Generale sunt conduse de un președinte, funcție pe care a deținut-o și marele diplomat român, Corneliu Mănescu, fost ministru de externe al României. La cererea Consiliului de Securitate, țările participă cu militari pentru constituirea de contigente care să mențină pacea în zonele de conflict (ex. India-Pakistan, țări din Africa, din Orientul Mijlociu, Europa ș.a.) O.N.U. mai are roluri importante în domenii precum: dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre state, încurajarea cooperării internaționale, rezolvarea problemelor umane dificile ș.a. Pentru fiecare domeniu de acțiune, dispune de organisme de specialitate.
Prin menirea și activitatea sa, O.N.U. este un adevărat imperiu al diplomației mondiale, în care se dezbat problemele cu care se confruntă omenirea și caută soluții pentru rezolvarea lor. Să-i urăm succes!
