ACAD. GRIGORE MOISIL (N. 10 IAN. 1909, TULCEA - D. 21 MAI 1973, OTTAWA, CANADA)

“Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer sunt cele care ți le pui singur”;

“Nu există inimă mai mare pe lume decât inima care știe să ierte”. (Grigore Moisil)

Vineri, 10 ianuarie 2020, s-au împlinit 111 ani de când vedea lumina zilei, cel care va fi înzestrat cu una dintre cele mai iscoditoare și luminate minți dintre toți academicienii români ai timpului său. Cel care avea să își găsească sfârșitul vieții, cu 47 de ani în urmă, nu în țara lui natală, ci în metropola canadiană Ottawa. Acolo unde a fost trimis să reprezinte interesele cele mai interesante ale României, la o prestigioasă reuniune științifică internațională. Țin minte că la auzul acelei triste vești, primul lucru de care aveam să-mi aduc aminte a fost surprinzătorul său răspuns la o întrebare gazetărească, doar aparent nevinovată și veți citi de ce și pentru ce: “Dumneavoastră, fiind un reputat om de știință, iar pe deasupra și academician într-un domeniu atât de exact precum matematica, mai credeți cumva în vise, domnule academician?”. “Da. Desigur că mai cred. Ca dovadă am visat că devenisem academician, că eram în aulă și prezidam o ședință. Și când m-am trezit, într-adevăr eram academician în aulă și prezidam o ședință”.

De la acest plăcut și pilduitor episod gazetăresc, ușor mi-a fost să-mi imaginez că mă aflam, împreună cu dânsul, în cabinetul său de lucru, și că am fi convenit împreună ca domnia sa să aștearnă pe o coală de hârtie albă ce crede că ar vrea să comunice cititorilor ziarului târgumureșean “Cuvântul liber”. Timp în care eu să răsfoiesc filele unor ziare și reviste în încăperea alăturată. Și iată ce am putea afla din mărturisirile scrisului său fugar: “Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învățământului Românesc va fi atunci când nu se va schimba nimic”; “Ni se cere să facem știință productivă și producție științifică. (n.a. Pe vremea vechiului regim politic) Ar fi mai bine dacă am reuși să facem știință științifică și producție productivă”; “E bine să cunoști bine pe cineva. Dacă-l cunoști foarte bine e rău”; “Odată, când era să avansez în ierarhia universitară, decanul de atunci al facultății m-a învinuit că sunt prea tânăr, la care eu am spus că în fiecare zi mă străduiesc să scap de acest defect”; “L-am întrebat pe un meteorolog cam ce probabilități dau prognozei timpului. Mi-a răspuns că maxim 40%. Atunci de ce nu spuneți pe dos, că aveți șanse de 60%?!”; “Știința merge astăzi mai repede ca omul de știință. Ai pornit împreună și ți-o ia înainte. Ar fi de scris odată povestea celor care și-au pierdut răsuflarea alergând după propriile lor idei. Și tragedia celor ce nevrând să rămână în urmă, nu pot să oprească puhoiul. Și comedia amară a celor ce neputând alerga, încearcă să o oprească. Și dramele provocate de cei ce, neînțelegând noul, îl prigonesc pe cel ce-l practică”; “Marea calitate a unui șef de școală este de a fi bucuros când e depășit de elevii săi”; “Un profesor bun e cel care te face ca lucrurile grele să ți se pară ușoare”; “Problema morții este vie (la o anumită vârstă)”; “Un om este uman nu numai prin defectele lui, ci și prin calitățile lui”; “Știința nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine”; “Știința este formată numai din afirmații și negații, doar trăirea unei științe e formată din întrebări și răspunsuri, din bănuieli și îndoieli”; “Nu ar trebui ca adevărul să supere pe cineva. Pe mine, bunăoară, o temă de matematică nu m-a supărat niciodată. O teoremă e o scrisoare de dragoste”; “Știința se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi”; “Nu trebuie crezut că dacă se decretează o lege, ea se va și aplica. Nu se aplică decât legile cu care sunt de acord cei care o aplică”; “Eu cred că omul trebuie să caute și să găsească plăcerea în însăși munca lui. Consider că munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place. Sunt unii oameni care consideră că matematica trebuie făcută între cutare și cutare ore. Nu e adevărat. Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face când îți vine o idee. Noaptea sau dimineața, când te scoli, când te speli, te gândești. Dacă nu te speli, te gândești când nu te speli”; “Ce este un pesimist? Un optimist bine informat”; “Scaunele prezidențiale sunt periculoase, ca un microb care se urcă la cap”; “Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil”; “Dușmanii se recrutează dintre prieteni”; “Nimic nu costă mai mult decât neștiința”; “Libertate totală: ai impresia că e un joc de cuvinte; cel puțin pentru mine pare o expresie corectă gramatical, dar de fapt nu are sens, căci fiecare trebuie să se încadreze în legile societății”; “Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alții. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Și mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins”; “Imaginația e și ea o sursă de informare”; “Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toți oamenii de știință”; “Când îmbătrânești nu mai ai inimă, ai cord!”; “Spre deosebire de vin, știința nu trebuie lăsată să îmbătrânească”; “Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat și la 60 stimat”; “Iubesc oamenii, începând cu mine”; “Marele regret al vieții mele este de a nu fi avut nici unul”; “Nu văd altă formă a teatrului în viitor decât circul” (n.a. Dovadă și ceea ce se petrece pe scenele multor teatre din țară și de peste hotare, inclusiv în timpul zgomotoaselor și costisi-toarelor festivaluri internaționale, precum cel de la Sibiu).

Notă: Un exemplu de real curaj și de riscantă sinceritate a distinsului academician-matematician.

Când totul era gata pregătit ca doamnei Elena Ceaușescu să i se acorde titlu de academician în domeniul chimiei polimerilor, Grigore Moisil a fost singurul, din toți reputații oameni de știință din țară, care a declarat în mod public, că nu este de acord. Iar dânsa (Dumnezeu să o ierte, odihnind-o în pace), nu numai că a primit acel titlu, dar l-a și așezat ca o emblemă de mândrie înaintea numelui și prenumelui său. Parțial, o îndreptățea, faptul că, cu a sa binecunoscută severitate și mână de fier, a făcut din ICCHIM București un institut de cercetări științifice de prestigiu mondial! Numai că, între timp, nici el nu mai există. Și chiar dacă ar mai fi supraviețuit acestor timpuri, la ce folos, de vreme ce marile combinate chimice, precum cele de la Făgăraș, Târnăveni, Orașul Victoria, Râmnicu Vâlcea, Govora, Craiova, Arad, Piatra Neamț, Slatina, Codlea, Săvinești, Turda și Dej, sunt fie o jalnică ruină, fie amplasamentele unor imense “MOLURI”. Toate străine de țară și de nevoile ei. Cele care i-au transformat până și pe românii harnici și chibzuiți, din producători pricepuți în înfocați și nesătui cumpărători și consumatori de te miri ce. De la produse alimentare dubioase calitativ și gustativ, și până la haine purtate și ghete scâlciate. De unde și balanța comercială (export-import) mereu în defavoarea României!

 

Lasă un comentariu