ACCIDENT RUTIER

Distribuie pe:

În ziua de joi, 30 ianuarie, pe la orele prânzului, s-a produs un accident rutier, pe drumul de ieșire din Șăulia de Câmpie înspre Band. La volan s-a aflat o tânără, începătoare, și era însoțită de un băiat tânăr. Am ajuns la fața locului la câteva minute după ce s-a produs accidentul. Fata avea mai multe contuzii faciale, iar băiatul, cu capul bandajat, avea plăgi deschise la nivelul craniului. Ambii pasageri din mașină se aflau în stare de panică, dar, partea bună a lucrurilor este că n-au fost victime omenești. Autoturismul, ieșit din decor, era grav avariat pe partea stângă, iar roata din spate, de pe partea stângă, era desprinsă complet. Cel mai probabil, accidentul s-a produs în timpul unor manevre de depășire, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Faptul că tânărul prezenta leziuni craniene mai îngrijorătoare ne duce cu gândul că, probabil, nu s-a asigurat cu centura de siguranță. Echipajul SMURD și al Poliției au sosit la fața locului după câteva alte minute și ei sunt cei care acordă ajutorul medical de urgență pacienților și stabilesc cauzele producerii evenimentului rutier. Trebuie să ne amintim câteva lucruri de bază. Manevra cea mai riscantă, în care cineva rulează cu mașina, indiferent de categoria ei, este cea a depășirii. Să avem în vedere că în acel moment, mașina aflată în depășire accelerează, dar, cu toate că mașina care este depășită, conform legii, este obligată să reducă viteza, acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată. Pe de altă parte, în funcție și de viteza de deplasare, o clipă de neatenție, chiar de o secundă sau două, poate costa chiar viața celui aflat la volan și a pasagerilor din mașină, fiindcă, în acea perioadă de timp, mașina parcurge o distanță și, de multe ori, șoferul nu mai are timp să evite un pericol.

Lasă un comentariu