UN NOU EȘEC AL BASCHETBALIȘTILOR MUREȘENI

Distribuie pe:

Formația CSM Târgu-Mureș a fost învinsă, marți, în deplasare, de echipa Colegiului Național “Aurel Vlaicu” din București, cu scorul de 109-57 (32-25, 28-15, 26-8, 23-9), într-un meci contând pentru cea de-a 12-a etapă a Ligii I de baschet masculin (al doilea eșalon valoric). Boloni Tamas, cu 34 de puncte, a fost cel mai bun marcator al echipei mureșene, care rămâne pe ultimul loc în clasament, cu 14 puncte. CSM Târgu-Mureș bifează a doua înfrângere din acest an, după cea înregistrată, luni, în fața Agronomiei București, scor 117-57. Următorul joc al baschetbaliștilor târgumureșeni este programat la 17 ianuarie, pe teren propriu, contra formației secunde a clubului U-BT Cluj. Partida se va disputa în sala de sport a Universității “Petru Maior”, de la ora 18.00.

Lasă un comentariu