Localitatea Cașva este așezată pe cursul mijlociu al râului Gurghiu, la vărsarea pârâului Cașva în râul Gurghiu.
Regretatul arheolog și profesor Valeriu Lazăr, în lucrarea de mare valoare “Repertoriul arheologic al Județului Mureș, Casa de Editură Mureș - Târgu-Mureș, 1995, la p. 143 menționează următoarele: A. Fără precizări topografice, provin ca Descoperiri (în colecția fostului liceu romano catolic) a) vase, datate în epoca bronzului - oală din lut ars, cenușie, fragmentată cu două torți - urnă cenușie, maronie, decorată cu patru proeminențe, vas de cult, cafeniu, negru, bombat, capac de vas; b) urnă cenușie din epoca fierului; c) un ulcior bombat, negru-cafeniu, cu buza fragmentată din epoca Latene.
Dr. Virgil Ciobanu, în studiul “Statistica românilor ardeleni” din 1760-62, publicat în “Anuarul Institutului de istorie națională”, Cluj, vol. III. 1924-1925, la p. 642, menționează un preot unit, o familie de confesiune gr. cat.; 66 familii neunite (cca 330 suflete); parohia avea în proprietate 6 iugăre de teren agricol, 6 iugăre teren cositor; exista casă parohială.
Profesorul și cercetătorul Nicolae Albu, fiu al satului Adrian, eminent cunoscător al învățământului românesc din Transilvania, în lucrarea “Istoria învățământului românesc din Transilvania” până la 1800, Ed. Lumina, Blaj, 1944, p. 139, 244, 302 menționează că exista o mănăstire în care se făcea puțină carte.
Din câteva indicii din arhiva Mitropoliei Blajului, dau numele unor localități din epoca Josefină, între care se înscrie Adrian, Beica de Sus, Cașva și Hodac, iar la p. 302 se arată că la Cașva era o mănăstire în “Poiana mănăstirii”, unde învățau copiii carte.
Sematismul veneratului cler; ... din 1865, menționează denumirea Casiv'a (Kasva); avea parohie veche și biserică în onoarea Sfinților Michail și Gabriele; paroh era D. Simione Suciu; în mare erau 350 suflete de confesiune gr. cat.; în filia Glăjărie (Üreg Csür) era biserică gr. cat. în onoarea Sfintei Treimi la care participau 140 de suflete. Mai târziu, în Șematismul din 1876, în p. 187 se arată că biserica a fost înălțată în onoarea Sfinților Arhangheli; exista casă parohială de lemn și registru matricol din 1850; școala de lemn era frecventată de un număr de 70 de școlari; paroh era onoratul Domn Ioanu Popescu; cantor Ioanu Blasiu; docente (învățător) Nicolau Truția; în mare (parohia mamă) erau 689 suflete de confesiune gr. cat., în filia Glăjărie era biserică de piatră în onoarea Sfintei Treimi frecventată de 105 credincioși de religie gr. cat.; mai erau în majoritate reformați.
Din Șematismul pe anul 1896, p. 202, aflăm că făcea parte din Comitatul Mureș-Turda, avea biserică din piatră din 1854, în onoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavril; avea casă parohială din lemn, frecventată de 65 feciori și 45 fete; în acest an s-au născut 36 copii, au decedat 19 și s-au oficiat 11 cununii; paroh era onoratul Domn Basiliu Pop; cantor Ioanu Blasiu, docente Ioanu Popu; în parohia mamă erau 765 de suflete de religie gr. cat.; 15 rom. catolici; 15 reformați; în filia Glăjărie (Üreg Csür) era biserică de lemn din 1855, în onoarea Sf. Arhangheli; în parohia mamă erau 126 de suflete de religie gr. cat.; în Șematismul din anul 1900, la p. 484, se arată că era biserică din piatră din 1858 în onoarea Prea Sfintei Treimi; reg. matricol din 1846; școala din cărămidă a fost ridicată în anul 1887 și era frecventată de 43 feciori și 58 fete; la școala de repetiție erau 17 feciori și 16 fete; parohia era vacantă; docente era D. Ioan Pop, cantor Ioan Blos, curator primar Vasile Hărșan; parohia aceasta număra pe timpul conscrierii Episcopului Samuel Micu Klein, 215 suflete dintre care o parte erau neuniți; avea biserică și casă parohială; proprietatea bisericii consta din loc arător de 4 iug. și cositor de 6 care de fân; preoți erau popa Gligore și popa Irimie, care era de confesiune ortodoxă; pe la anul 1842 număra 405 suflete și avea preot pe Mihail Pop căruia i-a urmat Ioan Popescu, din anul 1881 până în 1900, Vasile Pop; venitul era 382 coroane și 30 fileri. Din Șematismul pe anul 1911 p. 189, aflăm toponime ca: Similoaia, Capaciș, Păuloaia, Pe Vale; avea parohie veche și biserică de piatră din 1862 în onoarea Prea Sfintei Treimi; casă parohială de cărămidă din 1911, registru matricol din 1848; școala gr. cat. de lemn din 1887; școlari cotidieni 128; la școala de sep. erau 42 elevi; paroh era onoratul domn Simion Zehan; docente Florian Pop; cantor Ioan Blos; curator Ioan Dârloman; rotația cantor docente era de 1.000 coroane, sumă apreciabilă pentru acea vreme; în parohia mamă erau 959 suflete de religie gr. cat.; 25 ortodocși; 12 reformați, 10 israeliți; în filia Glăjărie era biserică de piatră din 1911 în onoarea Sfinților Arhangheli; reg. matricol din 1851; în parohia mamă erau 323 suflete gr. cat.; 987 rom. cat., 35 ortodocși, 180 reformați, 2 augustini, 4 israeliți.
Șematismul din 1932, p. 148, menționează că biserica de piatră a fost edificată în 1858 în onoarea Prea Sfintei Treimi; casa parohială din cărămidă era din 1911; paroh era onoratul domn Ioan Al. Racoțian, curator Vasile Suciu, cantor Teodor Pop; în mare erau 1.014 suflete gr. cat.; 162 ortodocși, 10 rom. cat. și 5 israeliți.
Între documentele cu valoare economică, agricolă, toponimică, onomastică și chiar juridică, păstrate la Direcția Jud. a Arhivelor Naționale Mureș, Târgu-Mureș, sunt cele care se referă la cadastru funciar pe perioada 1851-1918. Documentul din anul 1851 iulie 9, se numește “Descrierea hotarului comunității contribuitoare Kasva” redactat în limba română, având ca antet: “Marele principat al Transilvaniei, Comisariatul de careu Gurghiu”; în continuare, documentul glăsuiește astfel: Satul Cașva se mărginește cu ținutul comunității Glejerii, G. Hodac, Ibănești, Gurghiu, Adrian, Jabenița și Szent Martin (azi înglobat la Jabenița), Potoc și Idicel (vezi în anexă pagină din acest document, p. 5).
La finele documentului sunt menționați membrii comitetelor, după cum urmează: pentru satul Cașva: Papp Aron, oficialul comitatului, Boar Filip, Simion Mihăilă, Dan Leontye, Borda Gore, Borda Vasilică, Murari Iacobb; oamenii comit. comunității Glejerie: Frandafer Hanes, Lukats Mihaly, Moldovan Niculae, Suts Simion, Menyhard Ianos, Blaska Ferentz, Menyhard Jozseff, Hărșan Filon, ducător de pene (scriitor de documente): pentru Hodac: Fărcaș Vasile, Todoran Toadyer, Farcaș Simion, Frandeș Todorică, Farcaș Iuon, Frandeș Iuon, Nicolae Vețan oficialu conducător et. notariu; Petru Ioan, Petru Iordachie, Gliga Theodor, Gliga Teodor, Todoran Doslya, Petru Avram, Kosari Mihăilă; comunitatea Gurghiu: Dimitrie Angel, oficialul comitetului, Deres Iosif, Peter Filon, Rotar Ilie, Borbely Ferentz, Küstos Nicolae, Moisin Simion; comunitatea Adrian: Moisin Iuon oficialul comitetului, Ladosi Iuon, purtător de peane, Lazăr Leontye, Fejer Lazăr, Hărșan Iuon, Fejer Iuon, Török Vasilie, Varga Gavril; com. Jabenița și Szent Marton: Chirteș Iacob, of. comitetului, Moldovan Chirilă, Pop Florea, Moldovan Vasilie, Moldovan Ioan, Preda Gligore, Moldovan Ilie, Luci Lazăr; com. Potoc: Bretan Simion, of. comitetului, Bretan Iuon, Sava Nucu, Petruț Ioan, Mircea Georgie, Pilca Mihăilă, Cherteș Florea, Nicolae Șuvagău, notariu locului; com. Idicel: Oltean Mihăilă, Cornea Simion, Pui Grigoriu, Mare Iuon, Covrig Mihăilă, Pop Macavei, Pop Mihăilă, Nicolae Șuvagău, notariu Idicelului.
Un alt gen de documente sunt foile cadastrale de proprietate întocmite în anul 1918. Aceste foi conțin următoarele elemente: de ex. în Colecția de evidență cadastrală nr. 623, foaia nr. 507: proprietar Balint Alexandru lui Francisc, domiciliul Glăjărie; avea teren apicol în hotarul com. Cașva; nr. top. 1253, numirea lanului Butucănia; teren fânaț 1 iug. 260 st. (67 arii, 360 m²), la nr. top 1254/3 ți 1254/1, 1 iug. 300 st. fânaț (68 arii, 800 m²); Hortner Maria, com. Glăjărie; numirea lanului Butucănia, 800 st. fânaț; Szasz Ștefan l. Gheorghe, top. nr. 1115/1, lanul Butucănia 591 st. arător; 769 st. fânaț; Hortaneu Gh. l. Gheorghe, com. în Glăjărie; top. nr. 1373/1, lanul Largile Larga de Jos, 1.000 st. arătură (36 arii), 1.107 st. fânaț.
Gurghiu. Regretatul arheolog Valeriu Lazăr, în lucrarea citată mai înainte, p. 142, menționează: A. Fără precizări topografice se menționează descoperiri a) fragmente ceramice din epoca bronzului (în colecția lic. rom. cat. din Târgu-Mureș); b) un vas de lut din prima epocă a fierului; c) un antonian de la Otacilia Severa. B. Vale Sărată. Pe cetatea de pământ, opal din epoca bronzului. C. Dealul cetății situat în mijlocul Văii Gurghiului, cetatea lui Rakoczi; sub temelia ei, preupusă cetate dacică, precum și un castru roman, pe baza unor informații ale lui Neigebaur, care localiza Rucconium, menționat și de Ptolemeu aici; cetatea este feudală; ca obiective puseulită din lut cărămiziu din pastă fină bine arsă, lucrată pentru păstrarea banilor (de mari români); un vas cu capac și alte trei vase din epoca romană; drum roman, nu pare a fi verosimilă.
Reputatul cercetător Coriolan Suciu, în lucrarea citată mai înainte “Dicționar istoric al localităților din Transilvania”, vol. I. p. 275, înșiră cronologic următoarele denumiri: ung. Görgenyszentimbre Georgiu, g. Görgen; în 1248 Gurgen; 1329 Gurghyn; 1350 Georgyn (conf. Documente privind istoria României Seria C. Transilvania aI. 334, bII, 297 402, bIV, p. 537); 1453 Lenthemarah; 1602 Szent Imre; în 1603 Görgiu, 1605 Görgen (conf. autorului Csanki Dezsö, Magyasországtörteneti földrayiza a hunyadiak koroban (Geografia istorică a Ungariei în epoca Huniazilor) vol. V., p. 669-670, 683); Szekely okeveltas (Documente despre secui) vol. I. p. 119 și rom.; 1601 Görgijn, 1603 Gyergyn, 1611 Görgen, 1661 Görgeny Szent Imre (conf. autorului Veress Andreas, Fontes Rerum Hungaricarum. Acta et epistolae relati omni Transilvaniae Hungarieque cun Moldavia et Valachia, vol. IV (1468-1540) Budapesta 1914 (Acte și scrisori referitoare la întreaga Transilvanie, Ungaria, Moldova și Țara Românească); 1642 Geörgeny, 1644 Geörgeny Szent Imreh; 1645 Georgeön (conf. Makkai Làszlo/Rakoczi György, Birtokainak gazdasági iratai (1631-1648) (Actele economice ale moșiilor lui Gh. Rakoczi!) 1733 Görgeny alias Szent Iureh (conf. conscripției Episcopului Inochentie Micu Klein); 1750 Görgeny (conf. conscripției Aron); 1824 Gurghiu, Gurgyün (Arh. St. Cluj); 1839 Gurghiu - a - Saint - Tibrului (Lenk Igraz von Tremenfeld, Siebenburgens geographisch - topographisch - statistisch - hyrdrographisch und orographisch Lexikon, vol. I-IV, Viena, 1839; 1854 Görgeny - Szent-Imre, Görgeny - Sin - Tibrul - Gurghiului (conf. Buletinului Guberniului provinciale pentru Marele Principat Transilvania); cetatea Gurghiului 1364 castelanus noster (mai mare Transilvani de Gurgen; 1391 castrum Gurgen; 1426 castrum nostrun (regis) Gwogen, castrum Gergen; 1451 Castellanum de Gergen (Csanki Dezsöop cit.) în anul 1453 acestei cetăți îi aparțineau vreo 27 sate.
Dr. Virgil Ciobanu în studiul “Statistica românilor ardeleni din 1760-62”, publicat în Anuarul Just. de istorie națională Cluj, vol. III., 1924-1925, p. 642, menționează că la Gurghiu exista un preot gr. cat., o familie gr. cat., un preot ortodox și 57 familii ortodoxe (cca. 285 suflete); parohia ortodoxă deținea în proprietate teren agricol în suprafață de 2 iugăre și teren cositor de 3 care de fân; există și casă parohială; marea majoritate a populației era de confesiune reformată.
Nicolae Albu, fiu al satului Adrian, în lucrarea menționată mai înainte “Istoria învățământului românesc din Transilvania până la 1800”, p. 23, arată la 1782 Petru Maior era profesor de logică la Blaj, preda și metafizică și dreptul firii, iar în iulie 1785 fu instituit ca paroh al Reghinului, iar din 15 august protopop al Gurghiului și inspector al Apalinei (a se vedea scrisoarea publicată de V. Lupu în revista Blajului, 1934, p. 407-409).
Șematismul veneratului cler din 1876, p. 200, menționează că școala de lemn cu 61 feciori și fete, paroh era onoratul domn Nicolae Petru, cantor și docente Alesiu Mera, în parohia mamă erau 630 suflete de religie gr. cat., în majoritate populația era reformată.
Din Șematismul pe anul 1900, p. 490, aflăm că parohia gr. cat. a fost înființată în 1700, avea biserică de piatră din 1858 în onoarea Sf. Demetriu, casa parohială din 1880, registru matricol din 1823; școala de lemn din 1858 era frecventată de 4 feciori și 6 fete; la școala de repetiție erau 4 feciori și 4 fete; paroh era onoratul domn Nicolae Petru, cantor docente Petru Chețan; curator primar Nicolae Lateș, în parohia mamă erau 520 suflete gr. cat., 743 rom. cat.; 440 reformați și 9 israeliți. În același Șematism se arată că “deasupra Gurghiului se află o fortăreață care încă de prin veacul al XII-lea a fost ridicată, fiind sediul comitetului suprem al secuilor, iar mai târziu reședința principilor Transilvaniei. În decursul veacurilor, domeniul Gurghiului a fost în proprietatea mai multor familii; pe la 1453 era proprietatea lui Ioan Huniade; pe la 1585 era în proprietatea fam. Haghymasi; în 1594 fam. Kovácsosi. Castelul din Gurghiu l-a edificat fam. Bornemissa în sec. XVIII. Fortăreața a fost dărâmată de generalul austriac Rabutin în 1708, după un asediu de 7 luni (vezi autorul Cserely Mihay Historiaja, p. 392). Dacă în acea vreme erau români în Gurghiu este numai ca probabilitate: este sigur că pe la 1733 se aflau în Gurghiu gr. catolici; biserică nu aveau, dar aveau preot și casă parohială; spre folosul bisericii exista teren cositor de 5 care de fân; în conscripția Klein nu este menționat vreun preot numai cu o literă N. (probabil Nicolae); la 1802 a ars casa parohială; de la 1823-1845 a funcționat Simion Pop; în 1845-1867 Demetriu Anghel; între 1867-1872 a funcționat Al. Butnariu; între 1872 1872-1900 Nicolae Petru.
Din Șematismul pe anul 911, p. 191, aflăm că biserica din piatră a fost edificată în 1858 în onoarea Sf. Dumitru; casa parohială de lemn din 1880; școala era frecventată de 49 școlari cotidieni; la școala de repetiție erau 24 feciori și fete; preot era onoratul domn Nicolae Petru, cantor docente Romulus Cătărig, curator Nicolae Dumbravă; era școală confesională romano-catolică și școală de stat, în parohia mamă erau 784 suflete de religie gr. cat.; 750 romano cat.; 450 reformați, 24 istraeliți.
Din Șematismul pe anul 1932, p. 148, se menționează că parohia gr. cat. a fost înființată în anul 1700; biserica din piatră în onoarea Sf. Dumitru a fost construită în anul 1858; registru național s-a introdus în 1823, școala era frecventată de 72 feciori și fete; paroh era onoratul domn Alexandru Donia Dănescu, curator Nicolae Moisiu, cantor Vestimian Bloj. Funcționa Asociația religioasă Reuniunea Sf. Maria cu 159 membri: în parohia mamă erau 636 suflete de religie gr. cat: 3 ortodocși; 588 rom. cat., 326 reformați și 70 istraeliți.
(va urma)
