METODOLOGIA ȘI CALENDARUL DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR PENTRU ANUL ȘCOLAR 2020-2021 - ÎN CONSULTARE PUBLICĂ

Distribuie pe:

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educației și Cercetării a lansat, în consultare publică, metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar, pentru anul școlar 2020-2021.

În proiectul de metodologie, principalele noutăți incluse vizează constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum și soluționarea situațiilor excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie. Astfel, constituirea formațiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, procedură care să asigure transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune.

De asemenea, situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de Comisiile județene/Comisia municipiului București, în baza unor proceduri proprii.

Propunerile, observațiile și sugestiile pe marginea proiectului de metodologie, propus de Ministerul Educației și Cercetării, pot fi trimise pe adresa de e-mail inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în 14 februarie 2020, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Lasă un comentariu