Se întâmplă adesea să ne aducem aminte de oamenii dragi sufletului nostru, abia după ce nu mai sunt în viață. Și nimic nu se distruge mai greu decât dragostea pe care un dascăl a reușit să o sădească în sufletele discipolilor săi. Mi-a fost dat să-l cunosc pe Serafim Duicu și să-mi fie magistru în formarea mea intelectuală, pe vremea când era o mândrie să ajungi student într-o instituție superioară de învățământ. De el mă leagă amintiri plăcute, atât cele petrecute la orele de curs, în cadrul Institutului Pedagogic din Târgu-Mureș, dar mai ales cele create de minunatele noastre ieșiri pe teren, la anchetele folclorice și dialectologice organizate la Rușii-Munți sau pe Valea Gurghiului, la Cașva ori la Hodac, și prin toate satele acestui ținut binecuvântat de Dumnezeu pe pământ. Dintre băieții din grupă, puțini, la număr, cum s-a întâmplat să fim, mi s-a părut că eram cel mai apropiat de sufletul lui. Poate ni se intersectau gândurile, interesele spirituale. N-am uitat nici excursiile prin țară pe care le-a organizat, când într-una din ele ne-am oprit și la Tismana, în fața casei, unde și-a petrecut copilăria. Atunci mi-am dat seama că era casa familiei sale, o casă modestă în care el a văzut lumina zilei, la 6 august 1938, din părinții Serafim și Elena. Destinul lui de dascăl împătimit de atâta dăruire, s-a conturat pe parcursul anilor, parcurgând etapele carierei didactice. Mai întâi a terminat Liceul Pedagogic din Târgu Jiu și Craiova, obținând calificarea de învățător și a lucrat ca dascăl la Școala mixtă primară nr. 9 din Craiova, apoi a urmat Facultatea de Filologie a Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj. Din amintirile sale am aflat că, la admitere a plecat de acasă fără voia părinților, cu 300 de lei împrumutați de la vecini, întorcându-se acasă cu fișa de “admis cu bursă de studii” . După absolvire, în 1964 a devenit profesor de limba și literatura română, fiind repartizat la Centrul Forestier din Blaj, pe urmă asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu-Mureș. Aici m-am bucurat și eu de prelegerile și seminariile sale pline de farmec și înțelepciune. El mi-a îndrumat pașii spre literatură și folclor, m-a atras în cercul literar al studenților și mi-a publicat primele încercări poetice în revista “Atheneu”, pe care o conducea. La cursuri știa să se facă înțeles și avea un fel aparte de a vorbi și de a pătrunde sensul valorilor culturale, luându-l drept model pe colegul și prietenul său mai în vârstă, profesorul univ. dr. Ion Apostol Popescu de la Cluj, unul dintre marii folcloriști din țară. După ce mi-am terminat studiile la această facultate, am aflat că profesorul Serafim Duicu s-a căsătorit cu Valerica, colega mea de grupă, întemeindu-și o familie frumoasă, în mijlocul căreia a trăit fericit și s-a considerat un ,,gorjean ardelenizat” . După ce și-a luat doctoratul în filologie, cu teza ,,Viața și opera lui Vladimir Streinu” (1974), Serafim Duicu urcă treptele ierarhiei universitare: lector, conferențiar și apoi profesor universitar și doctor. În 1976 este cadru didactic asociat la Institutul de Teatru din Târgu-Mureș, unde predă istoria teatrului universal, istoria teatrului românesc și teoria dramei, iar în perioada 1990-1993 ocupă funcția de consilier-șef la Inspectoratul pentru Cultură Mureș. Timp de aproape un an (30 decembrie 1992 - 28 august 1993) este promovat în funcția de ministru secretar de stat la Ministerul Culturii, apoi, între anii 1994-1996 devine directorul Teatrului Național din Târgu-Mureș și rector al Universității Ecologice al Universității “Dimitrie Cantemir” din același oraș. Numele lui Serafim Duicu este legat de câteva societăți și fundații culturale, precum Societatea Culturală și Fundația “Școala Ardeleană” , Societatea Culturală ,,Alexandru Papiu Ilarian” și Fundația ,,Vasile Netea” . S-a stins prea devreme, la numai 58 de ani, când mai avea atâtea de făcut pe tărâm cultural. În patria sa de cuvinte este cunoscut ca un valoros istoric și critic literar, poet și publicist, fiind așezat în galeria marilor scriitori români. Ori de câte răsfoiesc monografiile sale despre reprezentanții Școlii Ardelene, Gheorghe Șincai, Samuil Micu și Petru Maior, îmi reamintesc de figura fostului meu profesor, de exigența și stăruința sa pentru a-și împlini cu maximă fidelitate o obsesie mai veche, privind iluminismul transilvănean. Din prima perioadă a preocupărilor sale literare, datează culegerile de folclor ,,Mureș pe marginea ta” și ,,Du-te dor, cu Mureșul” , realizate în colaborare cu L. Lădariu și V. Buțiu, și nu este exclus să fi valorificat și o parte din materialele pe care le-am cules noi, studenții. De asemenea, împreună cu Ion Apostol Popescu și Septimiu Bucur a îngrijit ediții din scrierile lui Ion Pop Reteganul. De perioada maturității sale creatoare aparține și ,,Dicționarul de personaje dramatice” , pentru care Societatea Scriitorilor din Târgu-Mureș i-a acordat un binemeritat premiu. A fost redactor al revistei ,,Vatra” și al publicației ,,Curierul de Transilvania”, dar și colaborator al revistelor: ,,Tribuna”, ,,Cronica”, ,,Ramuri”, ,,Convorbiri literare”, ,,Steaua”, ,,Transilvania”, ,,Familia”, ,,România literară”, “Orizont”. În palmaresul său literar sunt cuprinse și volumele de versuri ,,Formele neliniștii” , și ,,Ochi de veghe” , care vorbesc de un poet talentat, cu o înaltă chemare spre valorile artistice. Alături de cărțile sale de căpătâi stau sute de articole publicistice, note critice și studii pe care, o parte dintre ele, le-a semnat cu pseudonimele George Eliade și Sergiu Tismăneanu. Pentru că timpul n-a avut răbdare cu el, să le poată aduna într-un volum, a făcut-o soția sa Valerica Duicu, în cartea postum ,,Fețele cuvântului” . În semn de înaltă prețuire, numele renumitului om de cultură Serafim Duicu a fost dat unei școli din Târgu-Mureș, precum și Festivalului-concurs de poezie pentru elevi și studenți, iar bustul scriitorului străjuiește Biblioteca Universității ,,Dimitrie Cantemir” din orașul de pe Mureș.
