SIGURANȚA ÎN MEDIUL ONLINE “SUNT ÎN SIGURANȚĂ ÎN MEDIUL ONLINE? DACĂ NU, CE POT FACE?”

Distribuie pe:

Este o întrebare la care ar trebui să ne gândim fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, cu atât mai mult cu cât acest mijloc de comunicare este utilizat de la vârste din ce în ce mai mici și pare familiar, putând fi accesat foarte ușor prin tehnologia zilelor noastre, preciza comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela - coordonator Centrul Regional Târgu-Mureș al A.N.I.T.P. Domnia sa adăuga: “Observăm accesarea internetului pentru verificarea conturilor bancare, a conturilor de e-mail, pentru achiziționarea de produse, pentru relaționare pe rețelele de socializare și comunitățile online sau chiar pentru amuzament. Acest ultim aspect este cel mai frecvent și se regăsește în rândul minorilor și adolescenților, care transferă și vehiculează date și informații personale, care trebuie însă protejate și nu divulgate. Din această perspectivă, utilizarea mediului online trebuie privită și ca o posibilă sursă de racolare a tinerilor de către traficanți, diferiți infractori sau persoane rău-voitoare, motiv pentru care specialiștii noștri și partenerii implicați în combaterea fenomenului infracțional acordă o importanță deosebită spațiului virtual și desfășoară, totodată, o gamă largă de activități investigative, cu scop de prevenire a comiterii de infracțiuni prin intermediul internetului”.

Combaterea fenomenului infracțional

Subiectul comportă mai multe abordări, cele mai importante fiind cele din plan economic și uman. Din perspectivă economică, pentru operatorii economici există riscul accesării neautorizate a conturilor bancare gestionate online (parole, informații bancare etc.), în timp ce marea majoritate a utilizatorilor sunt ținta unor accesări de date personale (adresa, C.N.P.) sau a unor momente personale (fotografii), efectele resimțindu-se în plan individual. De aici și importanța informării cu privire la modalitățile în care putem să nu transmitem anumite date care, ulterior, ne pot face mai mult rău decât bine.

Neatenția și folosirea necorespunzătoare a acestui mijloc modern de comunicare duce la manipulare, șantaj, furt sau ștergerea de date cu caracter personal, lucruri periculoase pentru oricine.

Acțiuni de prevenire a racolării tinerilor prin intermediul mediului online

Și în acest an, specialiștii Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane au pregătite acțiuni de prevenire a racolării tinerilor prin intermediul mediului online. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, au loc acțiuni prin care se dorește informarea cu privire la avantajele, dar mai ales la dezavantajele acestui mijloc modern de comunicare. Vor avea loc întâlniri directe cu elevi din școli gimnaziale și licee din Târgu-Mureș, Ungheni, Iernut, Fântânele, Sângeorgiu de Pădure și Miercurea Nirajului, întâlniri care vor avea drept scop testarea nivelului de cunoaștere a riscurilor utilizării necorespunzătoare a internetului, dar și de transmitere a sfaturilor prin care să fie evitată victimizarea lor. Va fi interesant de aflat ce site-uri sunt preferate de copii, care sunt prietenii virtuali, numărul acestora și dacă sunt cunoscuți sau adăugați la întâmplare, din dorința de a avea cât mai multe aprecieri, jocurile preferate și timpul petrecut în acest mediu virtual.

“ÎMPREUNĂ PENTRU UN INTERNET MAI BUN!”

“Activitățile se desfășoară sub sloganul «ÎMPREUNĂ PENTRU UN INTERNET MAI BUN!» și vom avea alături de noi specialiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice - care vor completa informațiile din acest domeniu, aducând în atenție problematica pornografiei infantile prin sisteme informatice, dar și polițiști ai Compartimentului de proximitate din cadrul Poliției Orașului Iernut și Miercurea Nirajului, preocupați în permanență de prevenirea delicvenței juvenile și de siguranța în zonele adiacente unităților de învățământ. Reamintim că «ZIUA SIGURANȚEI PE INTERNET» este marcată din anul 2003 la nivel internațional, și în România din anul 2008, fiind un exercițiu de sensibilizare prin care se dorește ca internetul să fie un loc sigur, prin utilizarea tehnologiei digitale în mod responsabil”, spunea comisar-șef de poliție, Zaharia Cristina Gabriela.

Recomandări pentru folosirea în siguranță a internetului

Pentru siguranța celor care accesează internetul, specialiștii Centrului Regional Târgu-Mureș al A.N.I.T.P. recomandă: minorii să evite transmiterea prin intermediul internetului a datelor de identitate proprii, ale persoanelor apropiate sau a fotografiilor personale; toate aceste lucruri ar putea fi folosite împotriva lor, de aceea trebuie explicat copiilor că este în interesul lor să rămână “ANONIMI” pe cât posibil; să nu transmită/posteze vulgarități, amenințări sau injurii; cel mai bine ar fi să nu foloseasca sub nicio formă camera Web a computerului; să fie încurajați să comunice părinților ori altor membri ai familiei orice întâlnire în mediul real, cu persoane cunoscute prin internet, chiar dacă persoanele cunoscute pe internet pretind a fi de vârsta lor; să nu accepte jocuri care le impun să treacă anumite “niveluri” doar dacă își pun siguranța sau viața personală în pericol; să nu răspundă mesajelor supărătoare sau care conțin imagini nepotrivite sau jignitoare.

Recomandare: blocarea acestor persoane și anunțarea părinților despre acest aspect. Este binevenită o prudență în utilizarea rețelelor de socializare Facebook, Messenger etc. Tocmai datorită faptului că acestea sunt principala sursă de racolare utilizată de traficanți.

Pentru părinți este importantă inițierea periodică a unor discuții cu minorii, referitoare la persoanele cu care aceștia interacționează pe internet și activitățile pe care minorii le desfășoară în mediul online, dar și să acceseze internetul împreună cu copiii, pentru a fi la curent cu mediile virtuale preferate de aceștia.

Totuși, se recomandă ca părinții să nu restricționeze excesiv și fără justificare accesul copiilor la calculator și, implicit, la internet, sublinia coordonatorul Centrului Regional Târgu-Mureș al A.N.I.T.P.

Linie telefonică Helpline

Orice abuz poate fi raportat autorităților, respectiv: Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș, Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, fie în mod direct, fie online, prin accesarea numărului unic de urgență 112, a liniei telefonice Helpline 0 800 80.06.78 sau a adresei www.safernet.ro

Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Național al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, având rolul de a desfășura activități de prevenire și monitorizare a acestui fenomen infracțional.

“Ne dorim ca prin aceste activități să contribuim la reducerea semnificativă a efectelor negative pe care le are accesarea necorespunzătoare a internetului, contribuind astfel la întărirea capacității de autoprotecție a populației la infracționalitatea care se petrece în mediul virtual”, spunea comisar-șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela - Coordonator Centrul Regional Târgu-Mureș al A.N.I.T.P.

Lasă un comentariu