În viața bisericească a secolului al XVII-lea un rol important l-a avut Sinodul de la Iași. Pentru că sinodul nu se putea întruni la Constantinopol, unde stăpâneau sultanii turci, nici la Kiev, aflat sub stăpânirea regilor poloni catolici, Mitropolitul Petru Movilă s-a gândit să fie convocat la Iași, în Moldova, țară ortodoxă și țara sa de naștere, în care domnea atunci Vasile Lupu, cunoscut sprijinitor al Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. Patriarhul ecumenic și-a dat încuviințarea ca sinodul să se țină la Iași, trimițându-și doi delegați: Porfirie, fost mitropolit al Niceei, și ieromonahul Meletie Sirigul, cel mai învățat teolog grec din secolul al XVII-lea. Mitropolitul Petru Movilă a trimis trei delegați din Kiev. Din partea Bisericii moldovene participau mitropolitul Varlaam și episcopii: Evloghie al Romanului, Anastasie al Rădăuților și Gheorghe al Hușilor, precum și ieromonahul Sofronie Pociațchi, egumenul mănăstirii Trei Ierarhi și rectorul Academiei înființate aici de Vasile Lupu. Din Țara Românească n-a participat nimeni, date fiind atunci raporturile neprietenoase dintre Matei Basarab și Vasile Lupu. Deci pentru prima dată în istorie s-au întâlnit aici reprezentanții celor trei mari ramuri ale Ortodoxiei: greacă, slavă și română.
Sinodul s-a deschis în ziua de 15 septembrie 1642 în trapeza bisericii Sf. Trei Ierarhi din Iași și a ținut până la 27 octombrie 1642, deci 43 de zile. Membrii săi au discutat punct de punct întreaga Mărturisire de credință alcătuită de mitropolitul Petru Movilă. Pe măsura discutării ei, ieromonahul Meletie Sirigul o traducea în limba greacă vorbită. Discuții mai aprinse au fost numai asupra celor două puncte cu care n-au fost de acord nici membrii sinodului de la Kiev, din 1640. Petru Movilă scrisese că pe lângă rai și iad mai este un loc curățitor, purgatoriul, și că prefacerea darurilor la Sf. Liturghie în Trupul și Sângele Domnului ar avea loc la rostirea cuvintelor: «Luați, mâncați...», deci în amândouă se vădea o influență catolică. Sinodul, și în special Meletie Sirigul, au apărat vechile rânduieli ortodoxe, arătând că nu există purgator și că prefacerea darurilor se face în timpul chemării Duhului Sfânt de către preotul slujitor.
La 27 octombrie s-au încheiat lucrările sinodului. La 30 octombrie, Mărturisirea - îndreptată și tradusă acum în limba greacă - a fost trimisă sinodului din Constantinopol. În martie 1643, sinodul patriarhal din Constantinopol aproba Mărturisirea, iar mai târziu, pe actul de aprobare și-au pus iscăliturile și patriarhii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului. Astfel, lucrarea învățatului mitropolit primea aprobarea întregii Ortodoxii, devenind, după Simbolul Credinței (Crezul) și Dogmatica Sfântului Ioan Damaschinul, a treia mărturisire de credință a Bisericii Ortodoxe. În felul acesta, au adus și teologii ortodocși români o contribuție de seamă la tezaurul de credință și de învățătură al Ortodoxiei. Cartea nu s-a putut tipări în timpul vieții mitropolitului Petru Movilă, ci abia în 1667, la Amsterdam, în Olanda, în limba greacă. De atunci, ea a fost tradusă în mai multe limbi și tipărită în numeroase ediții. În românește a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în 1691, în traducerea logofătului Radu Greceanu, ajutat de fratele său, Șerban, și de Constantin Cantacuzino Stolnicul.
