IMPORTANT PENTRU ASOCIAȚIILE DE PROPRIETARI - CURSURI DE CALIFICARE ADMINISTRATORI DE CONDOMINIU

Distribuie pe:

Atestatul este actul care dovedește calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice dețin certificate de calificare, informează surse din cadrul Ligii Asociațiilor de proprietari Mureș și a departamentului de specialitate din cadrul municipalității.

Potrivit reglementărilor în vigoare, persoanele fizice care nu dețin atestat nu pot exercita activități de administrare a condominiilor. În acest sens, a fost actualizat Nomenclatorul calificărilor, prin introducerea calificării “administrator de condominii”. Sunt astfel întrunite condițiile legale pentru autorizarea și organizarea cursurilor de calificare pentru ocupația de administrator de condominii, cu durata de 720 ore (240 ore teorie și 480 ore practică).

Liga Asociațiilor de Proprietari Mureș și compartimentul specializat din Primăria Târgu-Mureș au inițiat o bază de date în care sunt luate în evidență persoanele fizice interesate să se înscrie la cursul de calificare pentru ocupația administrator de condominii. Potrivit prevederilor legale în materie, persoanele fizice atestate pentru funcția de administrator pot îndeplini această funcție numai dacă obțin certificate de calificare profesională care dovedesc competențele necesare, până la data de 1 ianuarie 2021.

Desfășurarea de către persoane fizice care nu au atestat pentru activitățile de administrare a condominiilor, după data menționată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei!

În concluzie, începând cu data de 1 ianuarie 2021 vor avea dreptul legal de a îndeplini atribuții de administrator de condominiu doar persoanele fizice atestate în baza unei diplome de calificare în ocupația “administrator de condominiu”, precizează sursele citate.

Lasă un comentariu