RELIGIA, FRICA ȘI... CURAJUL

Distribuie pe:

• „Frica de a suferi e mai rea decât suferința însăși. Nici o inimă n-a suferit când a plecat în căutarea visurilor sale, fiindcă orice clipă de căutare e o clipă de întâlnire cu Dumnezeu și cu veșnicia".

Paulo Coehlo (1947-) scriitor brazilian.                           

Cărțile lui au fost traduse în 67 de limbi și publicate în peste 150 de țări. În societatea contemporană, operele lui se socot clasice. Ideile de bază sunt drama și psihologia. „Alchimistul" e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale sec. XX. Este pe primul loc în listele de best-selleruri din 74 de țări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare, după „Codul lui Da Vinci"

și „Îngeri și demoni", de Dan Brown. Această lucrare i-a adus autorului, în anul 2008, un record Guiness pentru cea mai tradusă carte (67 de limbi). A fost director de teatru, jurnalist, poet. Este consilier special UNESCO, Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare din Franța. Este fondator al Institutului Paulo Coelho, care acordă ajutoare, îndeosebi copiilor și bătrânilor din păturile defavorizate ale societății braziliene.

***

• „Ai curaj pentru marile supărări din viață și răbdare pentru cele mici; după ce ți-ai terminat cu bine treburile zilnice, dormi liniștit. Dumnezeu este treaz".

Victor Hugo (1802-1885), poet, dramaturg, romancier francez. Scriitor romantic, a fost „pair" al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără „Mizerabilii" și „Notre-Dame de Paris". Copilăria i-a fost marcată de o serie de evenimente marcante: căderea și revenirea primei Republici și apariția primului imperiu sub Napoleon Bonaparte. Mizerabilii pare a fi cel mai cunoscut roman al său. A publicat: poeme, ode, balade, drame, tragedii, romane, pamflet și diferite studii. Opera lui Hugo copleșește prin titanismul fabulos al imaginației și prin îndrăzneala novatoare a limbajului poetic, fiind considerată: „Cel mai mare fenomen al literaturii franceze". Este înmormântat la Panteonul de la Paris, iar la înmormântare au participat peste 2 milioane de admiratori.

***

• „Religia deschide înțelesul vieții oamenilor, știința nu face decât să lucreze pe calea care i-a arătat-o religia".

Zosim Oancea (1911-2005) „Buna Vestire", om de cultură, autor al unor cărți de meditație, de scrieri autobiografice, eseuri filosofice, preot ortodox, prieten al unor genii ale culturii europene, precum Emil Cioran și Constatantin Noica, iar până în anul 1963 a fost deținut în multe din închisorile comuniste: „În închisoare, Dumnezeu nu era departe de noi, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu și-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Așa Îl simțeai de apropiat". „Eu și generația mea am dus o viață de suferință și jertfă, dar nu ne-am pierdut nădejdea în valorile noastre eterne. Ceea ce am reușit să fac, cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor oameni de bine, am făcut".

Lasă un comentariu