BAC-UL PE ÎNȚELESUL TĂU. CURSURI GRATUITE DE LITERATURĂ PENTRU EXAMEN

Distribuie pe:

3g HUB împreună cu profesorul Călin Crăciun invită elevii din Târgu-Mureș la o serie de prelegeri despre operele literare pe care aceștia trebuie să le cunoască pentru susținerea examenului de Bacalaureat. Cursul “Literatura pentru BAC, pe înțelesul tău” se va desfășura săptămânal, în fiecare zi de luni, de la ora 16.00, începând din 24 februarie, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală.

Textele literare vor fi prezentate pe “limba” elevilor, într-un mod accesibil și pentru cei care nu sunt așa mari prieteni cu literatura, dar, în același timp, prelegerile vor fi captivante și pentru elevii pasionați de citit.

Ca o poliță de asigurare pentru BAC

Ce faci dacă ai învățat comentariul pe de rost, iar în ziua examenului nu îți mai vine în minte introducerea sau nu îți mai amintești nimic? Dacă înțelegi despre ce e vorba în text și care e treaba cu autorul și lumea în care a trăit și a creat, s-ar putea să poți scrie eseul de la tine _ orice ar fi.

Cursul de literatură pentru BAC este conceput astfel încât să depășească tiparul rigid al abordărilor care privesc textul literar sau autorii în mod insular, fără raportarea la contextul ideologic, cultural, politic sau social.

Materia obligatorie pentru examen este prezentată din perspectivă istorică, astfel încât trecerile de la o epocă la alta sau de la un curent la altul apar cât se poate de firești sau de logice. Operele literare sunt analizate astfel încât să reiasă raportarea lor la contextul ideologic general și, deopotrivă, originalitatea autorilor.

Forma predominantă a expunerii este narativă, însă acesteia îi sunt asociate dialogul și explicația sau argumentarea în limbaj cât mai simplu și mai clar, fiind folosite inclusiv imagini sau secvențe video. Nu sunt excluse nici îndrumările pentru modul în care se realizează eseurile sau textele argumentative.

Scopul este de a veni în ajutorul celor care au nevoie de pregătire suplimentară pentru BAC, manifestând disponibilitate pentru adaptarea la nevoile lor.

Călin Crăciun este doctor în filologie, profesor de limba română la Liceul cu Program Sportiv “Szász Adalbert” din Târgu-Mureș, cu experiență profesională de 17 ani, redactor al Revistei “Vatra”, coordonator al Cenaclului Revistei Vatra și autor de numeroase studii de literatură și de analize de videoclip muzical.

Lasă un comentariu