Și v-o spune un om care ieri, 24 februarie 2020, a împlinit vârsta de 85 de ani! Așadar, totul depinde de ce lași în urma trecerii tale prin viață: fapte bune sau rele; izbânzi sau eșecuri; iubire sau ură; bunătate sau răutate. Iar monarhul care a făcut din toate câte un pic a fost Carol Quintul, de la a cărei naștere, în orășelul belgian de astăzi, Gent, s-au împlinit 520 ani. Și cu toate că a trăit numai 58 de ani, el a avut în fața destinului său tot timpul necesar pentru a deveni nu numai rege al Spaniei, dar și împărat al Sfântului Imperiu Romano-German. Totul petrecându-se în intervalul celor 20 de ani de domnie: 1516-1536. Ca urmare, sub autoritatea lui au stat teritorii vaste, cum ar fi: Germania și Peninsula Italică, dar și o mare parte din Spania, cu toate posesiunile ei coloniale din America de Sud.
Alte câteva curiozități: Imperiul lui Carol Quintul era într-atât de întins încât se vorbea în lume că pe teritoriul său Soarele nu avea nici timp și nici spațiu pentru a apune. Cum s-ar zice, avea hotare fără orizont și margini fără mărginime. Știați că... era considerat cel mai puternic suveran al planetei Pământ și un mare protector al artelor; că a purtat cinci războaie împotriva Franței; că a abdicat de la tron la vârsta de 36 de ani, respectiv în 1536, lăsând ca moștenitor pe fiul său, Filip
al II-lea; că cei 22 de ani dinaintea stingerii sale din viață i-a petrecut în ținutul Estremadura, din vestul Spaniei, unde bucătarii săi au continuat să-l numească, pe ascuns, “mâncătorul de pești”, fiind bolnav de gută și de insomnie; că atunci când avea să închidă ochii pentru totdeauna (la 25 sept. 1558), valeții împăratului Carol Quintul au întocmit inventarul sărăcăcioasei sale zestre imperiale, care cuprindea 4 orologii cu pendulă, 8 ceasuri de buzunar, 14 pilote și 38 de perne umplute cu puf de pinguini polari, o cutiuță pentru păstrarea cojilor de lămâie și de dovleac, 4 pietre medicinale împotriva ciumei, 6 catâri, un ponei chior și 27 de perechi de ochelari.
NOTĂ: E clar că acel rege-împărat n-a avut nici cea mai mică sămânță de politician sau de domitor român! În sens contrar ar fi fost putred de bogat, iar urmașii urmașilor săi ar fi făcut sute și sute de cereri de retrocedări în natură, sau de despăgubire în miliarde și miliarde de euro. Ar fi fost norocul lui și ghinionul nostru! N-am mai fi slugărit la noi acasă și scăpam și de “teama” Ținutului secuiesc. Învățam spaniola cântând, iar bravii noștri feciori erau vestiți toreadori! Dar neșansa a făcut să ne fi vândut Țara pe nimic, iar de o bună bucată de vreme ne furăm între noi!
Ați văzut ANAF-ul fiscal sau DNA-ul justițiar să fi învinuit vreo firmă străină de evaziune fiscală?!
EPILOG: Așa stând lucurile, mi-am readus aminte de înțelepciunea desprinsă din strofele poemului “Moartea lui Fulger”, gândiri și scriituri ale românului ardelean George Coșbuc (1866-1918): “Că tot ce ești și tot ce poți,/ Părerea-i tot, dacă socoți-/ De mori târziu, ori mori curând,/ De mori sătul, ori mori flămând,/ Tot una e! Și rând pe rând/ Ne ducem toți!”
