Reporter: - Perioada 2003-2007, în România, a fost marcată de numeroase paradoxuri. Unul dintre acestea este saltul înregistrat de procesul de urbanizare, cu toate că, sub cele mai multe aspecte economico-sociale, țara mergea destul de prost. 51 de localități au fost declarate orașe, în anii 2003, 2004 și 2005, dintre care 38 doar în anul 2004. Sărmașu a devenit oraș în 2003. Cum stăm acum cu asigurarea dotărilor și a serviciilor pe care trebuie să le îndeplinească un oraș?
IOAN MOCEAN: - Anul 2003 a fost, pentru comunitatea din Sărmașu, anul în care am schimbat statutul, de la mediul rural la cel urban. A fost un fel de notă de plată pe care comunitatea noastră a plătit-o pentru echilibrarea balanței rural-urban, în vederea aderării României la UE. La acea vreme, eligibilitatea transferului de la rural la urban nu era asigurată de noi, nici pe departe. Existau criterii de eligibilitate formale, cum ar fi distanța față de cel mai mare centru urban, care trebuia să fie mai mare de 25 de km; acest criteriu nu avea rezonanțe economico-sociale. Apoi, vorbind despre utilități, alimentarea cu apă, rețea de canalizare, servicii publice de tot felul, pe care autoritatea publică orășenească trebuie să le ofere cetățenilor, toate erau criterii care nu aveau corespondent în Sărmașu, decât vreo 10 %. Infrastructura instituțională, în afara existenței unui liceu, celelalte structuri instituționale, cum ar fi cele de tip agricol - agricultura fiind ocupația de bază a locuitorilor - nu existau de niciun fel. Instituții judecătorești, cele bancare, notariatul, toate acestea, care conferă nota de urbanism, lipseau cu desăvârșire. Chiar și așa, forțându-se realitatea, Sărmașu a devenit oraș, alături de celelalte trei structuri rurale din Mureș, Ungheni, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea Nirajului. Dacă am compara ceea ce a fost cu ceea ce există, în prezent, putem să spunem că am reușit să ridicăm standardele și nivelul vieții sărmășenilor; există, în continuare, nemulțumiri, mai ales în ceea ce privește taxele și dările locale, care sunt semnificativ mai mari decât acelea percepute în mediul rural. De pildă, eu nu cred că fermierul, agricultorul din Sărmașu obține producții spectaculos de mari, prin raportare la comunele învecinate, Sânpetru sau Miheșul, deci prețurile produselor lor sunt echivalente, deosebirea constând în impozitele mult mai mari, plătite de cei din Sărmașu.
Reporter: - Nu ar fi cu putință ca această stare de lucruri, evident inechitabilă, să fie schimbată? S-a făcut ceva în acest sens?
IOAN MOCEAN: - E o întrebare bună. Personal, am avut nenumărate intervenții, începând cu structura asociativă din care face parte și orașul nostru, Asociația Orașelor din România, pe posturile de televiziune și în media, în general, intervenții în care am ridicat problema “satului din mediul urban”. Nu mă refeream la satul autentic, situat în mediul rural, ci la structurile rurale, moștenite de către noile orașe. Chiar anul trecut, împreună cu colegii primari din regiunea Centru, am inițiat un proiect transmis Agenției de dezvoltare Centru, de la Alba Iulia, prin care solicitam o măsură specială, un fel de “axă” nouă, pentru orașele mici și mijlocii care sunt supuse acestei anomalii a “satului din mediul urban”. Am constatat că ruralul autentic a depășit cu mult aceste zone gri, situate între rural și urban, unde se situează și Sărmașu. Noi am plătit tributul trecerii la urban, echilibrând situația raportului demografic și facilitând aderarea la UE, dar legislația și programele europene n-au fost deloc pe măsura a ceea ce am sacrificat noi; ne-am trezit că întâietatea a fost acordată programelor din mediul rural, programelor pentru orașele mari, municipii, reședințele de județ, iar categoria orașelor mici a fost lăsată la o parte, deși acestea, în cazul nostru, se loveau de obstacole similare cu cele din lumea satului. Aceste comunități, mici și mijlocii, necesitau măsuri de finanțare europene, care n-au fost create. Din fericire, pentru noi, în exercițiul financiar 2014-2020, lucrurile au intrat pe un făgaș al normalității, dar exercițiul financiar 2007-2013 l-am pierdut în totalitate, sub aspectul fondurilor europene. Zona rurală ne-a luat-o cu mult înainte. Firesc, aceste decalaje au dus la nemulțumirea oamenilor din comunitatea sărmășeană.
Reporter: - În prezent, ce realitate acoperă noțiunea de urban, în Sărmașu? Vă hazardați să dați o evaluare, un procent?
IOAN MOCEAN: - Urbanismul acoperă parțial realitatea din Sărmașu, mai sunt multe și mult de făcut până când cetățenii noștri să se poată declara mulțumiți. Dacă tot doriți un procent, la ora actuală, acesta este de 60 %.
Procentul de care vorbesc provine mai mult din realitățile localității de reședință, Sărmașu, în satele aparținătoare - care chiar așa se numesc, sate aparținătoare orașului Sărmașu - acest procent de urbanizare e mai scăzut. Vedeți, acest paradox lingvistic al “ruralului din urban” nu e doar o curiozitate terminologică: când solicitam fonduri pentru satele noastre, nu ne încadram în categoria rurală, invers, când ceream bani pentru problemele noastre reale, aceste probleme erau clasificate ca aparținând de sat, deci improprii structurii urbane.
Reporter: - Vă propun ca, pentru câteva minute, să deveniți consultantul financiar al unui om cu bani mulți. Unde l-ați sfătui să investească, în orașul dumneavoastră, din care domenii și-ar scoate profitul?
IOAN MOCEAN: - Mai întâi aș răspunde nemulțumirii oamenilor care sunt intrigați că la noi nu prea se înghesuie investitorii. Situația este asemănătoare cu aceea a altor zone plasate în siajul municipiilor și centrului de județ. Mă refer la Târgu-Mureș, Reghin, Sighișoara, Târnăveni. Până când nu este saturată zona periferică a marelui urban, zona mic urbană și aceea îndepărtată de marile centre urbane, nu are cum deveni prioritară în atenția investitorilor. Revenind, la întrebare, consilierea mea, pentru un potențial investitor în Sărmașu, ar fi să bage bani acolo unde se poate baza pe materie primă; considerând activitatea economică din Sărmașu, banii ar trebui să meargă înspre un domeniu conex cu agricultura. Mai exact, înspre procesarea produselor agricole și fermiere din zonă. Potențialul cantitativ al producției în domeniu permite deschiderea unei afaceri mari, nu o simplă făbricuță de prelucrare a laptelui, ci un adevărat combinat. Altă direcție ar fi revigorarea unor activități economice potrivite cu tradiția locului. Aveam aici fostul Comcereal, adică baza de recepție de la Sărmășel Gară care, până mai anul trecut, a fost în proprietatea unei societăți din domeniul turistic, din București. Obiectivul a fost, deliberat, lăsat în paragină, iar noi, primăria, am aplicat Codul de procedură fiscală impunând, pentru aspectul urbanistic creat de această clădire, 500% impozit. Firma a trebuit să-și caute clienți, găsind un investitor din Mureș care dorește cu adevărat să revigoreze activitățile conexe agriculturii, respectiv preluarea producției și asigurarea inputurilor necesare producției, semințe, îngrășăminte, insecticide, ș.a.m.d.
Reporter: - Proiecțiile demografice din România arată cifre îngrijorătoare în ceea ce privește populația de vârstă preșcolară și școlară, de până la 23 de ani. În prezent, sunt 3,55 milioane de persoane, în anul 2030 vor fi 3,12 milioane de persoane, iar în anul 2060 vor mai fi doar 2,15 milioane de români cu vârste de până la 23 de ani. Care este situația demografică în orașul dumneavoastră?
IOAN MOCEAN: - Ceea ce se petrece la nivel național, la un nivel macro, se regăsește, normal, la nivelul micro, al comunității locale, deci și la noi. Indicii demografici din Sărmașu sunt pe un trend negativ; când eu parcurgeam începuturile în administrație, în 2002, populația Sărmașului era de 7.488 locuitori, la ora de față sunt vreo 7.000. O scădere remarcabilă, ce-i drept, dar nu dramatică. Pe fondul acesta, de scădere generalizată a populației, unele categorii își mențin o rată pozitivă a natalității; mă refer și la populația romă. Astăzi, sunt 10-11% din totalul populației.
Reporter: - Premierul Ludovic Orban a eșuat în tentativa de a impune alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Chiar și așa, problema este una primordială, pe agenda politică a românului. Pentru dumneavoastră, ca vechi liberal dar și ca primar cu patru mandate, cum stă chestiunea alegerii primarilor?
IOAN MOCEAN: - Un primar în funcție se poate socoti tot timpul în campanie electorală, din punctul meu de vedere; pentru un nou mandat nu este suficientă o lună de zile de campanie. Plecând de la această premisă, putem explica, oarecum, succesul meu în obținerea celor patru mandate de primar. Am avut și un mandat de viceprimar, care pentru mine a contat nespus de mult, fiind o adevărată ucenicie la locul de muncă, făcută de mine alături de primarul aflat în exercițiu. Ca să vă dau un răspuns direct, chiar dacă actul normativ de care pomeniți ar fi trecut, și alegerile s-ar fi desfășurat în două tururi, această conjunctură nu m-ar fi influențat decisiv. Nu cred că aș sta mai liniștit cu un singur tur sau mai neliniștit, cu două tururi. Ceea ce importă este ca un primar să dobândească un capital de voturi. Nu e normal ca un primar să fie ales doar cu un număr redus de voturi, raportat la toți alegătorii din circumscripția sa. Statutul tău de lider al comunității nu e același dacă ai 10% din voturi sau 70%. Susțin cu tărie ideea că electoratul nu mai poate fi așa ușor amăgit, după bunul plac al candidaților. După 30 de ani, electoratul românesc a reușit să atingă un prag de cultură electorală destul de ridicat și este în măsură să ia decizii juste. În această ecuație electorală, un rol de seamă revine și culorii politice a primarului, mai cu seamă constanței cu care acesta își slujește idealul politic, rămânând membru al aceleiași formațiuni. În cele din urmă, însă, omul, gospodarul și faptele sale sunt decisive.
.jpg)
