BĂRBAȚII IMPLICAȚI ÎN TREBURILE DOMESTICE SUNT MAI... INTELIGENȚI!

Distribuie pe:

Doctorul taiwanez Huang Wei Li, citat de descopera.ro, a studiat psihologia bărbaților aflați într-o relație și a ajuns la concluzia că partenerii care participă la treburile casnice, cot la cot cu femeile, sunt mai fericiți și au un grad de inteligență mai ridicat.

“Toate studiile anterioare au arătat că succesul unei relații stă în comunicare, în comuniune, în împărțit momente de calitate, dar și responsabilități. Acum, am descoperit beneficiile implicării în treburile casnice ale domnilor.

Pe lângă laudele pe care le primește de la parteneră, bărbatul care participă conștient și din proprie inițiativă la împărțirea sarcinilor domestice are parte de avantaje concrete asupra sănătății lui fizice și mentale.

Printre acestea, se numără consumul sănătos de calorii, care modelează corpul în mod natural, iar producția crescută de endorfine, ca urmare a lucrului bine făcut îi ridică gradul de fericire.

În plus, inteligența, atât cea cognitivă, cât și cea emoțională, se fortifică prin căutarea și găsirea unor noi soluții de optimizare a spațiului, de gestionare a timpului sau de eficientizare a comunicării.

Totodată, în cadrul cuplului, se împământenește un stil de viață sănătos, întrucât, dacă după fiecare masă, în loc să lâncezești pe canapea, strângi farfuriile, le speli, faci curat, digestia se produce fără sincope sau neplăceri.

Prin munca sa în gospodărie, bărbatul oferă un exemplu pentru generația viitoare, setând în mod corect și pozitiv așteptările pe care copiii lui o să le aibă în legătură cu viitoarea lor viață de familie. Tații sunt primul și cel mai puternic exemplu de cum ar trebui să se poarte un partener în cuplu. Mai ales băiețeii învață că gătitul, curățenia, treburile casnice, în general, nu au nimic degradant, dimpotrivă.

Implicându-se în treburile casnice, bărbatul devine mai empatic, ajungând să înțeleagă mai bine stările de epuizare, de stres și îngrijorare sau lipsa de răbdare ale partenerei, devenind conștient de utilitatea muncii lui în beneficiul întregii familii. Acest sentiment nobil îi crește stima de sine, îi umple sufletul de bucurie și, în final, devine relaxat și fericit”, ne asigură specialistul taiwanez.

Lasă un comentariu